Festivalul „Simfonia Lalelelor” 2024

 

# Se primesc cereri pentru închirierea spațiilor comerciale. Atenție: doar până pe 25 martie!

Ediția a 47-a a festivalului „Simfonia Lalelelor” va avea loc în perioada 19 - 21 aprilie 2024, iar Parcul „Lunca Argeșului” va fi locul unde se va desfășura cea mai mare parte a evenimentelor și manifestărilor prilejuite de evenimentul-simbol al orașului nostru.

Solicitările agenților economici în vederea închirierii spațiilor de comercializare amenajate în incinta Parcului „Lunca Argeșului”, în perioada festivalului, se primesc până în data de 25 martie 2024 – ultima zi în care acestea se înregistrează.

 

Organizatorii – Primăria Municipiului Pitești, prin: S.C. Salpitflor Green S.A., S.P.E.P. Pitești, A.D.P. Pitești, Centrul Cultural Pitești și Filarmonica Pitești – își rezervă dreptul de a face selecția participanților, în funcție de calitatea produselor și a serviciilor oferite, în limita locurilor disponibile, pentru zonele de comercializare amenajate în incinta parcului:

 

1. Târgul de flori - oferă celor interesaţi posibilitatea de a comercializa produse pentru casă şi grădină: flori, plante ornamentale la balot/ghiveci/rădăcină nudă, material dendro-floricol, arbuști fructiferi, pomi fructiferi, răsaduri de flori, flori la ghiveci, semințe de flori, bulbi, accesorii decorative (ghivece ornamentale, de producție, glastre, jardiniere), mobilier urban pentru parcuri şi grădini, unelte și scule de grădinărit.

Pentru închirierea spațiilor de comercializare, agenții economici pot depune solicitarea, până la data de 25 martie 2024, la sediul actual al Primăriei Municipiului Pitești (fostul Centru de Calcul), la Centrul de Informații pentru Cetățeni, sau o pot trimite on-line, la adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , cu referința „Simfonia Lalelelor”.

2. Zona destinată experiențelor culinare (food court) - deținătorii de amplasamente de tip „food truck”, care doresc să participe la acest eveniment, pot transmite cererile până la data de 25 martie 2024, fie pe adresa de e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , fie la sediul primăriei (fostul Centru de Calcul), la Centrul de Informații pentru Cetățeni.

Documentaţia necesară eliberării acordului pentru utilizarea temporară a locurilor publice în scopul desfăşurării de activităţi comerciale poate fi consultată accesând link-ul postat pe pagina instituției. Obligatoriu, documentația depusă trebuie să fie însoțită de fotografii ale amplasamentului de tip „food truck” și de lista evenimentelor la care solicitantul a participat anterior.

3. Zona destinată comerțului de produse din plante / tradiționale / hand-made – oferă spații amenajate pentru producători și meșteri populari, în care vor fi comercializate: produse manufacturate, personalizate (tematică florală) pentru evenimentul „Simfonia Lalelelor”, produse din plante (dulcețuri, miere, siropuri, ceaiuri, tincturi, produse naturiste).

Perioada de analiză a cererilor este cuprinsă între 26 martie și 1 aprilie, dată după care vor fi anunțați cei care obțin acordurile de închiriere spațiu.


 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea