Angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș - condamnat pentru că nu și-a completat corect declarația de avere
Joi, 02 Mai 2024 11:53
Atenție la cum completați declararația de avere! Pentru că în această perioadă persoanele care candidează pentru anumite funcții sunt obligate să îşi declare averea şi interesele, atragem atenția că fapta celor care, cu intenţie, depun declaraţii care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal. De acest lucru a aflat, recent, și un bărbat, în vârstă de 57 de ani, care lucrează ca inginer şef birou la Serviciul Județean de Ambulanţă (SJA) Argeș.
În perioada 2018-2020, angajatul SJA nu ar fi completat în declarația de avere, conform situației reale, datele referitoare la bunurile deținute sau înstrăinate și veniturile realizate. Pe 24 aprilie 2024, bărbatul a fost condamnat de către Judecătoria Pitești la opt luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declaraţii.
Acuzațiile aduse de procurori
În iulie 2023, bărbatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals în declaraţii. În rechizitoriul procurorilor s-a reținut că, pe parcursul a trei ani, acesta nu a declarat în documente că a înstrăinat mai multe vehicule.
Astfel, în declarația de avere din anul 2018, inculpatul „nu a declarat că a înstrăinat un autoturism marca Volkwagen Jetta, fabricație 2009, la data de 27.07.2017 pentru prețul de 29.640 lei… A declarat necorespunzător adevărului că deține în proprietate un autoturism ”VW, an fabricație 2009, cumpărare în 2012”, deși la data de 27.07.2017, înstrăinase autoturismul în cauză… Nu a declarat că deține în proprietate autoturismul Volkswagen Passat CC, fabricație 2014, deși susnumitul cumpărase acest autoturism la data de 25.07.2017, pentru prețul de 56.111 lei… Nu a declarat că a înstrăinat vehiculul motociclu Linhai, fabricație 2017, pentru prețul de 4500 euro... Nu a declarat că a înstrăinat autoturismul Chevrolet Cruze, fabricație 2013, la data de 11.04.2018 … pentru prețul de 8000 euro”, se arată în actul de sesizare al instanței.
În declarația de avere din anul 2019, inculpatul este acuzat că nu a declarat următoarele: „Că a înstrăinat vehiculul Bombardier Can-Am, fabricație 2017, la data de 17.07.2018, pentru prețul de 11.000 euro… Nu a declarat că a înstrăinat vehiculul ATV Polaris, fabricație 2016, la data de 19.11.2018, pentru prețul de 10.500 euro… Nu a declarat că deține în proprietate vehiculul Remorcă RDS, fabricație 2017”, conform rechizitoriului procurorilor.
De asemenea, inculpatul este acuzat că a declarat aspecte necorespunzătoare adevărului și în declarația de avere din anul 2020: „Nu a declarat că a înstrăinat autoturismul Volkswagen Passat CC, fabricație 2014, la data de 26.02.2020, pentru prețul de 10.000 euro… A declarat necorespunzător adevărului că deține în proprietate un autoturism ”VW, an fabricație 2013, cumpărare în 2017”, deși sus numitul avea în proprietate un autoturism Volkswagen Tiguan, fabricație 2019, cumpărat la data de 27.01.2020, pentru prețul de 120.003,76 lei…”, se mai arată în rechizitoriu.
Bărbatul și-a recunoscut faptele. Pe timpul cercetărilor a susținut și că nu a dorit să ascundă în vreun mod situația bunurilor mobile, totul fiind din cauza neînțelegerii modului de completare a declarațiilor de avere. Judecătoria Pitești susține, însă, că fapta a fost comisă cu intenție indirectă, arătând că: „inculpatul, fiind o persoană cu studii superioare, trebuia să cunoască modalitatea în care se completează declarațiile de avere, totodată, fiind funcționar public de o perioadă lungă, nu poate invoca faptul că nu avut cunoștință de procedura de completare”.
Instanța a mai constatat că pentru una dintre faptele de fals în declarații (declarația de avere, din anul 2017, completată greșit n. red.) a intervenit prescripția răspunderii penale și a încetat procesul penal. Inculpatul a fost condamnat pentru celelalte două infracțiuni. Hotărârea Judecătoriei Pitești nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
Când se depun declarațiile de avere
Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese reprezintă acte personale, putând fi rectificate numai în condiţiile prevăzute de Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitătilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Conform legii, declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere. Declarațiile trebuie depuse după cum urmează:
- anual, până la data de 15 iunie;
- în termen de 30 zile de la data numirii sau alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii;
- în termen de cel mult 30 zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activităţii;
- în termen de cel mult 30 zile de la data încetării suspendării din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal;
- în perioada detaşării sau delegării, persoanele care sunt obligate să depună declaraţii de avere şi declaraţii de interese le depun la instituţia de la care au fost delegate sau detaşate;
- persoanele care candidează pentru funcţiile de Preşedinte al României, deputat, senator, consilier judeţean, consilier local sau primar sunt obligate să îşi declare averea şi interesele. Declaraţiile de avere şi de interese se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripţie, odată cu declaraţia de acceptare a candidaturii, în două exemplare.
A.V.