Peste 9.000 cereri de plată sunt înregistrate lunar la Fondul de Garantare a Asiguraților

 

# O familie din Argeș, a cărei casă a ars în urma unui incendiu, nu a primit încă despăgubiri

Reprezentanții Avocatului Poporului – Biroul Teritorial Pitești au fost sesizați, printr-o petiție, în legătură cu lipsa unui termen limită pentru plata creanțelor de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), ceea ce poate pune, de cele mai multe ori, persoanele în situația de a fi compensați cu riscul unor întârzieri mult prea mari.

Este și situația prin care trece o familie din Argeș căreia i-a luat foc casa în cursul anului 2023, fiind distrusă aproape în totalitate. Pentru că locuința a fost asigurată la o societate de asigurare, aflată în procedură de faliment, păgubiții au înregistrat, la Fondul de Garantare a Asiguraților, încă din toamna anului trecut, o cerere de plată, dar nu li s-a oferit un răspuns clar și precis legat de data în care vor primi despăgubirile.

 

Familia se află, astfel, în imposibilitatea de a mai locui în locuința grav avariată de incendiu. Această situația a ajuns și în atenția Biroului Teritorial Pitești, al Avocatului Poporului, care a sesizat următoarea problemă:

 

„Comunicarea cu Fondul de Garantare a Asiguraților este complet digitalizată, prin urmare, răspunsurile la cereri/petiții sunt generate automat și standardizate. Prin urmare, la petițiile transmise, în format electronic, răspunsul a fost „cererile se rezolvă în ordinea înregistrării”. Pentru că imobilul incendiat era singura lor locuință proprietarii afectați au solicitat, în mod insistent, un răspuns aplicat care să aibă în atenție, inclusiv posibilitatea unor plăți/despăgubiri parțiale care i-ar ajuta să renoveze/reconstruiască imobilul ars. Răspunsul pe care l-au obținut de la Fondul de Garantare a Asiguraților nu a fost de natură să îndrepte situația”.

Biroul Teritorial Pitești a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților mai multe întrebări clarificatoare punctuale. În urma răspunsurilor primite s-au constatat următoarele:

„Fondul de Garantare a Asiguraților ne-a transmis că solicitarea de plată formulată de petenți se află în așteptare și nu a intrat pe fluxul de instrumentare. Pentru a asigura un principiu de echitate în relația cu toți creditorii de asigurare, înregistrează și soluționează cererile de plată/restituire primă în ordinea primirii acestora la fond fără posibilitatea de a urgenta/prioritiza cererile, la solicitarea petenților. Legea nr. 213/2015 nu instituie un termen pentru soluționarea de către Fondul de Garantare a Asiguraților a cererilor de plată iar acoperirea creanțelor se face în virtutea principiului protecției consumatorului, produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale acestuia. Obligația se naște din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarului asigurării cu asiguratorul și, de aceea, plățile făcute de către FGA reprezintă obligații ale asiguratorului falimentar în urma parcurgerii unei proceduri administrative, necontencioase, prevăzută de Legea nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 24/2019, procedură obligatorie pentru toți creditorii de asigurare care înțeleg să li se adreseze, astfel cum a stabilit CCR în cadrul Deciziei nr. 80/2017”, informează Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Pitești.

În anul 2024, capacitatea lunară de soluționare de către FGA a cererilor de plată a crescut la peste 9000 cereri de plată. FGA susține că din cauza volumului mare de lucru „termenul rezonabil în care trebuia soluționată cererea nu a fost încălcat”, în cazul familiei care a rămas fără locuință. Conform legii în vigoare, nu există posibilitatea de a urgenta/prioritiza cererile.

De ce nu poate fi stabilit un termen limită pentru fiecare cerere de plată?

În cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare autorizate şi aflate sub reglementarea şi supravegherea Autorităţii de Supraveghere Financiară, creditorii de asigurări beneficiază de suportul Fondului de garantare a asiguraţilor în vederea plăţii indemnizaţilor şi/sau despăgubirilor datorate conform contractelor de asigurare încheiate cu societatea de asigurare. Practic, persoanele (creditorii de asigurări) nu mai trebuie să se adreseze instanţelor judecătoreşti decât dacă doresc să facă acest demers sau dacă suma pe care o solicită depăşeşte plafonul de garantare legal.

Deși există nemulțumiri din cauza absenței unui termen limită în care să fie soluționate cererile tip de plată de către FGA, Avocatul Poporului nu a putut schimba normele legale cu introducerea unui termen limită de soluționare a cererilor de despăgubire pe cale administrativă. Acest lucru nu a fost posibil „întrucât despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări în condițiile prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment”, transmite Avocatul Poporului. Prin urmare, după ce Fondul analizează cerea de plată emite o decizie care poate fi contestată la instanța competentă în termen de 10 zile fiind, astfel, deschis accesul la justiție.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea