Activitatea „Cititul și scrisul - abilități pentru viață” la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș
Miercuri, 19 Iunie 2024 22:49
Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș a organizat, în data de 12 iunie 2024, în cadrul calendarului proiectului „Pași în lumea culturii și a creației”, activitatea intitulată „Cititul și scrisul – abilități pentru viață”, oră de lectură din creațiile proprii ale elevilor și dezbateri interactive referitoare la tema propusă. Proiectul este derulat de peste zece ani de către Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș împreună cu Școala Gimnazială „Petre Țutea” din Boteni, în cadrul căruia elevii participă la manifestări cultural-educative, dezbateri, expoziții de obiecte lucrate cu îndemânare de către ei, îmbogățindu-și astfel universul cunoașterii, pătrunzând în tainele lecturii și ale bibliotecii.
Copilăria, școala, familia, natura, istoria sunt temele abordate de către elevi în eseurile proprii, prin care și-au exprimat gândurile, emoțiile, sensibilitatea și talentul, fiecare transmițând propriul mesaj, și nevoia nemărginită a omului de lectură, ea oferindu-ne o perspectivă diferită asupra vieții, ajutându-ne să ne dezvoltăm propriile capacități și să stabilim noi orizonturi de meditație și de reflecție.
Ștefania Zărnescu și Iasmin Ratea, eleve în clasa a VII-a, au compus lucrarea „De ce iubesc istoria?”, transmițând un mesaj frumos: „ Studiul istoriei este o activitate la fel de plăcută ca studiul picturii sau al muzicii...Eu iubesc istoria. Iubesc și respect trecutul și rădăcinile. Ca să avem un viitor bun, trebuie să ne cunoaștem temelia“.
Ionuț Cojocaru, elev în clasa a VII-a, ne invită să citim cartea „Matilda”, a autorului Roald Dahl, cel care a dat naștere prin personajul Matildei, copilului ce a inspirat generații întregi de cititori. Opinia lui Ionuț este că: „Autorul ne oferă nu numai o poveste captivantă și hazlie, ci și o lecție de viață despre importanța educației, despre valorile autentice și despre faptul că uneori alegerea familiei nu este neapărat legată de sânge, ci de legătura emoțională profundă dintre oameni”.
Un mesaj plin de sensibilitate ne-a transmis Andrei Nuțescu, elev în clasa a VII-a, prin eseul „Printre litere și cifre”: „De ce să te gândești că o floare se va ofili când bruma vrea să cadă peste ea și frigul o va îngheța, când te poți bucura de frumusețea ei actuală, ți se pare observația banală? De ce să te îngrijorezi pentru ziua de mâine, când în fața ta stă frumosul din cea de azi? “ Flaviana Codei, din clasa a VII-a, ne împărtășește cu emoție gândurile ei, subliniind rostul cărților și al cititului: „Secunda aceasta devine trecut, cea viitoare este acum prezent și secundele trecute au fost cândva viitor și prezent. Așadar, acesta este cursul vieții, călătoria printre litere și cifre, precum cel al unui râu: niciodată nu va sta pe loc, așa cum nici oamenii nu se pot opri din călătoria vieții și din cititul cărților“. Andreea Pârvan, din clasa a VI-a, și-a exprimat trăirile printr-un frumos eseu dedicat copilăriei: „Copilăria este un tablou plin de culori, un mozaic de momente care ne definesc și ne formează. Este perioada în care visele prind aripi, iar imaginația nu are limite. Voi păstra vie copilăria, cu inocența și bucuria ei... Fiecare râs cristalin și fiecare lacrimă sunt povești în sine, ce vor fi amintite cu drag și nostalgie în anii ce vor urma”. Cu impresiile ei frumoase despre copilărie, ne-a încântat și Rebeca Drăgulin, din clasa a V-a: „ Copilăria...acele amintiri îndepărtate pe care încă vrem să le retrăim în fiecare secundă a vieților noastre; sunetele, mirosurile, felul în care ne simțeam atunci, aprind o scânteie în inimile noastre, făcându-ne să ne dorim să fim din nou acolo și mai mult”. Antonia Richițeanu, elevă în clasa a VII-a, și-a exprimat cu intensitate afectivă gândurile în versurile „Istoria”: „Iubesc istoria, poveste străveche-n trecut, / Iubesc istoria, veșnică comoară-n cuvânt, / Răsună glasuri din trecut, un ecou măreț și sfânt, / Iubesc istoria și al ei pământ!”. Andreea Arsene, din clasa a VII-a, a recitat, făcând o selecție din versurile poetului Mihai Eminescu, iar Daniel Drăgulin, tot elev în clasa a VII-a, a prezentat un eseu compus în limba engleză.
În cadrul acestei întruniri, invitat special a fost domnul George Badea, profesor de filosofie la Liceul Teoretic “Ion Mihalache“ din Topoloveni, care a propus o lecție despre ceea ce înseamnă această preocupare aleasă a lecturii, a scrisului și a creației în strânsă legătură cu filosofia, realizând un dialog firesc cu elevii – urmași ai marelui filosof Petre Țuțea, fără să neglijeze patriotismul lui de netăgăduit. În cadrul dialogului cu elevii, domnul profesor afirma că, orice ființă este supusă timpului, clipa ce trece nimeni nu ți-o mai aduce înapoi, dar distincția constă în densitatea și consistența pe care o dă fiecare dintre noi clipei. Pentru a fi împlinit ca om, talentul și harul trebuie descifrat, iar pasiunea trebuie să devină și profesie. Îndemnul adresat elevilor a fost acela de a citi permanent, învățarea fiind singura cale pentru formarea unui spirit selectiv, pentru a crește respectul și stima de sine, pentru a deveni oameni liberi: ”Citiți! Cartea este temelia, nu o să moară niciodată. Trebuie să ne împlinim fizic, spiritual și sufletește! Mișcarea este esența constantă a vieții, ideea trebuie materializată, exersată, învățată!”
Drd. Cristina Baciu, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș