PENTRU COMEMORAREA EMINESCULUI...
Miercuri, 19 Iunie 2024 22:53
Îl cinstim pe Eminescu cu câteva poeme dedicate prieteniei, sperând că în acest fel vom face țăndări tăcerea care se așterne la nașterea și la moartea poetului, în orașul de la poalele lalelei inoxidabile... Iar dacă cineva își amintește totuși de el, cinste lui.
Eminescu
Deşi nu este un munte de om,
el îşi pune muntele în tot ce face.
El îşi astupă uşa casei cu un cântec, ca să nu intre frigul. Poate că de aceea, căutându-l de mai multe ori, nu mi-a răspuns nimeni.
De pe pământ – nimeni. Din subpământ – nimeni!
Îmi spuneţi voi unde este?
Fără-ndoială, singurul loc în care poate fi găsit Eminescu este Poezia. Altă casă nu are.
Numai cine este în Poezie îl întâlneşte pe Eminescu.
Stau faţă în faţă în aceeaşi întunecată faţă,
pahare cu cenuşă ciocnesc.
Nu bea cu ei! Ei beau întunecime…
CLEOPATRA LORINȚIU
În măreaţa-nflorire
Acum nici ţipătul meu nu-l auzi. Nici
scâncetul mic, nici răsuflările speriate.
Nici tăcerile, nici plânsul de noapte
cu gustul durerii pe buze. Mirosul de lapte
şi sufletul meu ostenit. Pentru tine,
se pare, am şi murit.
Râul duce la vale aceeaşi poveste.
Râul se bucură, are ce duce cu sine.
Sfâşietoarea sfârşire-a stăncuţei
cine s-o bage în seamă
prin măreaţa-nflorire de primăvară.
GHEORGHE TOMOZEI
Sigur
Sigur că nu sunt înfrânt
Sigur că sper
(sigur, priveliști de sare-mpietrită
și ger).
Nici de iubire n-am frică,
Noaptea, când mâna ta mică
Îmi netezește
Cămașa de fier...
MARIAN BARBU
Sîntem psalmi
Carnea ta îmi cutreieră sîngele. Nimeni nu știe că în brațele tale cunosc răcoarea blîndă a morții.
Te iubesc așa cum beduinul iubește oaza deșertului, nu-mi răspunde acum, lasă-ți ochiul dăruit zilei, trupul dăruit nopții.
Sărutul tău cade ca roua pe nisipul fierbinte, cuvîntul se-mplinește din cărțile sfinte.
Îmbrățișează-mă fără sfîrșit – suntem ceea ce suntem, psalmi în aburul nerostitelor jertfe.
(1982)
IOANA COSMA
Ziua unui poet*
E ziua care își amintește mereu de tine
– chiar dacă tu te-ai ascuns de ea –,
când cântă cireșii numele celui ce i-a înviat
și lișițele bat lama lacului în stropi vineții.
De ziua unui poet, se cuvine să ascultăm
cum aerul vibrează după corzile vocale ale inimii,
să trăim puțin din extazul clipei reunite cu
imago mundi – acel refren vioi al sărutului unui înger.
În această zi, mă gândesc la poetul poet,
pe dinafara și pe dinăuntru,
la viața ca vers și la versul vital,
la magicul spațiu al sferelor ce ne îndrumă.
*Poem dedicat prietenului meu și marelui poet, Virgil Diaconu
(2022)
VICTORIA MILESCU
Poeții
Poeţii vorbesc despre lumi nevăzute
credeţi-i pe nebunii salahori la neant
credeţi-i pe cei ce umblă
cu capul în nori, preaînalţi fiindu-ne
atenţi mai degrabă la hârtoape cereşti
neîndemânatici în tribulaţii terestre
căzuţi din ironie divină aici, pe pământ
trăind doar să dăruiască
poeţii scriu despre ce va veni, cu siguranţă
iubiţi-i, sunt îngerii decăzuţi
cu nostalgia planetei pierdute
sunt îngerii cu aripi încarnate
presimţind că într-o zi îşi vor lua zborul
spre ţinuturi mult mai amare…
DENISA POPESCU
Mâine
Mâine nu există așa cum crezi,
Adică mâine nu e o zi,
Ci o pată albă
Pe un continent gri.
Poți să zbori într-acolo
Sau să nu-ți pese
Și să rămâi.
Orice-ai alege, însă,
Mâine nu este
Despre ce poți să fii,
Mâine este despre ce nu poți despărți.
Eu sunt un semn
Eu sunt un semn
Pe un perete de semne,
Atunci când nu sunt apa
Care-și caută liniștea.
Eu sunt singura iluzie
De care nu pot scăpa.
Cu acești ochi
Cu acești ochi plini de apă
Am săpat în stânga și-n dreapta
Lacrimi,
Până când n-am mai văzut nimic.
Îmi spun:
Și ce dacă am rămas așa!
Poate că e mai bine de-acum.
Prin ochii mei,
Nimeni, absolut nimeni,
Nici măcar ținerea mea de minte
Să nu mai poată umbla.
VIRGIL DIACONU
Prietenii mei *
I.
Prietenii mei, poeții, sunt singuri.
Unii dintre ei stau în vechile blocuri,
în camere pline de cărți și de manuscrise.
Uneori, ies ca să ia câte o pâine și o cafea.
Sau o sticlă de vin pe care o beau singuri.
Sau poate că o beau cu Îngerul, cine știe,
pentru că vinul se împuținează prea repede...
Din când în când, prietenii mei mai scriu câte un vers.
Dar asta numai atunci când Îngerul îi trezește din somn
și le șoptește la ureche ceva de neînțeles.
Ceva pe care ei, poeții, încearcă să îl dezlege,
așa cum Pitia încerca mai demult să deslușească
glasul și semnele zeului de abur în oracolul de la Delphi.
II.
Alți prieteni ai mei se luptă toată ziua
cu forțele oculte, cu fantomele politice,
la gândul nebunesc că ei vor schimba lumea.
Că vor schimba lumea, așa cum a vrut, mai înainte,
poetul pe care până la urmă l-au tratat cu mercur
și l-au bătut cu funii ude…
III.
Alți prieteni ai mei sunt plătiți chiar de Oculta,
ca să coloreze în roz toate leprele politice,
care tocmai au fost prinse cu mâța în sac.
Desigur, trebuie să recunosc că unii dintre prietenii mei
nu mai sunt cei din tinerețe și că s-au dat cu noile vremuri.
Viața i-a corupt cu totul și pentru totdeauna.
Trăiesc în palate și își schimba mașinile ca pe cămăși.
Uneori, îmi trimit mesaje de prietenie din țările calde,
unde lucrează probabil pentru patrie,
pentru ceea ce înseamnă acum acest cuvânt,
care a devenit din ce în ce mai sărac și mai singur.
Ei lucrează probabil pentru patria care
este la fel de singură ca o lacrimă neplânsă.
Desigur, prietenii mei sunt amestecați,
așa încât abia îi mai deosebesc pe unii de alții,
pe cei care se luptă cu Oculta și pe cei care
semnează statele Ocultei. Abia îi mai deosebesc.
Numai Domnul a reușit să despartă lumina de întuneric.
IV.
Însă cei mai mulți dintre prietenii mei, poeții, sunt singuri.
Ei stau în vechile blocuri, în camere pline de cărți
și de manuscrise.
Uneori, ies ca să ia câte o pâine și o cafea.
Sau o sticlă de vin pe care o beau singuri.
Sau poate că o beau cu Îngerul, cine știe,
pentru că vinul se împuținează prea repede...
2022
VASILE MUNTEANU
Poeții sunt singuri
Poeții sunt singuri și prieteni nu au,
În vechile blocuri ei încă mai stau,
În camere pline de cărți, manuscrise,
Pe jos așezate, în teancuri de vise.
Mai ies la o pâine, sau la cafea,
O sticlă de vin mai pot cumpăra.
O beau fără prieteni, că este puțină,
Vorbesc în metafore prin vorbe divine –
Mai sunt câte unii ce trag un semnal,
Că lumea-i in haos, se îneacă în val.
Inflația, criza pe mulți au distrus,
Nu poate schimba lumea, un singur intrus,
Cu noile vremuri prea mulți azi s-au dat
Trăiesc în palate și viața-au schimbat.
Plătiți de Oculta, de stat paralel,
Cozi de topor și unelte, nu-s prieteni de fel…
Noțiunea de prieten să aibă valoare,
Un sprijin să fie în munci viitoare.
Proverbul românesc a elucidat,
La nevoie cunoști prietenul adevărat.
2022
Prima pagina
