Judecat după ce a ajutat mai multe persoane să obțină bani din asigurări în urma unor accidente fictive

 

Un piteștean a fost trimis în judecată pentru complicitate la înșelăciune privind asigurările, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual și uz de fals. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, este acuzat că a ajutat două persoane să obțină bani de la trei firme de asigurări în urma unor accidente de circulație trucate.

 

Tânărul și-ar fi dat acordul să îi ajute pe ceilalți doi bărbați să obțină despăgubiri „ca urmare a distrugerii intenționate a unor autovehicule asigurate, distrugeri prezentate celor trei societăți de asigurare ca fiind consecința unor accidente de circulație neintenționate, produse în datele de 4.01.2016, 26.03.2019 și 19.08.2019”, se arată în rechizitoriu.

 

Cauza a fost disjunsă dintr-un dosar în care mai sunt cercetate alte opt persoane.

Metoda la care a apelat inculpatul era una simplă. Acesta și-a asumat rolul de participant la accidentele trucate, atât în fața organelor de poliție cât și în fața inspectorilor de daună. Deși nu luase efectiv parte la producerea acestora, inculpatul a susținut că el a fost șoferul autoturismului lovit. Doar că mașinile ar fi fost avariate în împrejurări total diferite față de cele prezentate de părți autorităților. Inculpații au creat, astfel, un prejudiciu de peste 100.000 de lei. Două dintre firmele de asigurări s-au contituit părți civile în cauză. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești în data de 15 mai 2024.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea