Ministrul Culturii, despre fosta închisoare Pitești: „Înscrierea sa în Patrimoniul Mondial UNESCO ar recunoaște importanța memoriei istorice”
Marţi, 23 Iulie 2024 09:37
Au început procedurile ca fosta închisoare Pitești să intre în Patrimoniul Mondial Unesco. Închisoarea Pitești a devenit cunoscută pentru ororile și torturile cunoscute sub numele ”Experimentul Pitești”. Studenții erau torturați pentru a-și denunța propriile activități anticomuniste, dar și pe cele ale cunoscuților lor. Această formă de tortură sistematică avea drept scop principal obținerea de informații de la victime, ce foloseau la arestarea altor anticomuniști, însă violențele au dus și la distrugerea personalității victimelor, spre a le face incapabile de acțiuni de opoziție față de regim în viitor.
După numeroase eforturi ale Fundației Memorialul Închisoarea Pitești, în 2023 întregul complex al fostei închisori, format din trei corpuri de clădire, având mai mulți proprietari distincți, a fost declarat monument istoric de categoria A, de importanță națională. În primăvara acestui an, Raluca Turcan, ministra Culturii, a început demersurile pentru ca fostele închisori comuniste Sighet, Pitești, Jilava, Râmnicu Sărat și Făgăraş, reprezentative pentru fenomenul opresiunii comuniste, să fie înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Închisoarea Pitești este înscrisă din 2019, alături de Fortul nr. 13 Jilava, Închisoarea de la Râmnicu Sărat, fostul Penitenciar de la Făgăraș și fostul Penitenciar de la Sighetul Marmației, sub titlul "Foste închisori comuniste din România", în Lista Indicativă a României pentru UNESCO, informează Ziarul „Adevărul”.
„Pregătirea unui dosar de nominalizare de o asemenea complexitate dureaza, având în vedere etapele procedurale UNESCO, necesitatea fundamentării valorii universale excepționale în baza criteriilor Convenției, precum și asigurarea unei bune stări de conservare a tuturor componentelor nominalizate. Fosta închisoare Pitești reprezintă un simbol important al istoriei României și un testament al suferinței îndurate de deținuții politici în perioada comunistă. Înscrierea sa în Patrimoniul Mondial UNESCO ar recunoaște importanța memoriei istorice și a educației despre represiunea politică, asigurând astfel conservarea și transmiterea acestor lecții generațiilor viitoare”, a declarat pentru ”Adevărul” Raluca Turcan, ministra Culturii.
În prezent sunt înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO un număr de 32 de monumente din România, ansambluri sau situri.
”În Lista Indicativă a României sunt cuprinse un număr de 19 poziții, iar în prezent este în curs un demers mai amplu al Ministerului Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, dedicat revizuirii Listei Indicative și definitivării formularelor, în noul format agreat de UNESCO, pentru toate pozițiile din versiunea sa revizuită”, mai spune Raluca Turcan.
Prin „Lista Indicativă” se înțelege un inventar de situri situate pe teritoriul fiecărei ţări Parte a Convenţiei Patrimoniului Mondial, considerate ca fiind susceptibile de a fi înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Istoria și prezentul
Peste 600 de studenți au fost supuși torturilor, sinistra acțiune fiind extinsă în alte penitenciare începând cu primăvara anului 1950, unde alte câteva sute de deținuți politic au fost torturați. Alexandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel, considera că experimentul de la Pitesti a fost „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”.
Penitenciarul Piteşti a fost ridicat în perioada 1937-1941, fiind situat în extremitatea nordică a oraşului. Clădirea era structurată pe patru niveluri: subsol, parter şi două etaje, dispuse în forma literei „T“.
A funcţionat ca penitenciar până în 1977, când, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Piteşti a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Construcţii Industriale Piteşti. La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafaţa curţii penitenciarului au fost construite blocuri de locuinţe, însă o parte a zidului care înconjura Penitenciarul Piteşti mai există şi astăzi, pe latura de nord-vest a închisorii.
Încă din 2014, Maria Axinte a pus în valoare istoria fostului penitenciar Piteşti, prin înființarea Memorialului Închisoarea Pitești, un muzeu memorial dedicat victimelor celui mai îngrozitor episod din istoria comunismului. Amintim că între 1949 şi 1951, la închisoarea Piteşti s-a desfăşurat Experimentul Piteşti, considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din tot blocul comunist.
Memorialul Închisoarea Pitești găzduiește, în prezent, expoziții permanente și temporare, lucrări de artă, o librărie și o capelă. Expoziția are ca punct central „fenomenul Pitești”, dar oferă, de asemenea, informații despre instaurarea comunismului, mișcările anticomuniste sau căderea regimului.
Copiii sub 12 ani nu pot vizita Memorialul din cauza subiectului extrem de violent, dar cei mici sunt așteptați, în schimb, la Muzeul Comunismului pentru copii, deschis din anul 2022, într-o aripă a fostului penitenciar de la Pitești. Iara cesta prezintă istoria comunismului pe înțelesul celor mai tineri vizitatori, într-o formă interesantă și ușor de înțeles.