Argeșul votează Marcel Ciolacu președinte!
Luni, 26 August 2024 11:34
# Delegația PSD Argeș a fost cea mai numeroasă de la Congres
Premierul Marcel Ciolacu a fost reales, pe 24 august, în funcția de președinte al PSD în cadrul Congresului Național desfășurat la București. De asemenea, Marcel Ciolacu și-a anunțat oficial candidatura la președinția României.
Delegația PSD Argeș, condusă de președintele Ion Mînzînă, de ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, și de prim-vicepreședinții Cristian Gentea, primar al Piteștiului, și Remus Mihalcea, deputat, a fost cea mai numeroasă de la Congres, fiind formată din peste 100 de membri.
Argeșul își afirmă cu tărie susținerea totală pentru Marcel Ciolacu, viitorul președinte al României!Simona Bucura Oprescu: „Am găsit președintele”
“M-am întrebat adesea, la fel ca și voi, cum ar fi arătat România astăzi dacă am fi avut un președinte al țării care să cunoască cu adevărat nevoile fiecărui om și care, înainte de toate, să fie un lider care știe să asculte, să ia deciziile corecte la momentul potrivit și care să unească românii? Cum ar fi dacă am avea un Președinte care înțelege că dezvoltarea economică nu înseamnă doar cifre pe hârtie, ci locuri de muncă pentru români, salarii mai bune și o viață decentă pentru fiecare familie? Cum ar fi dacă am avea un Președinte care să apere cu adevărat interesele României pe plan internațional? Cum ar fi dacă am avea un Președinte care să ne unească pe toți, dincolo de diferențe politice, sociale sau culturale? IAR EU CRED CĂ AM GĂSIT PREȘEDINTELE!
Guvernul Ciolacu a realizat investiții record în infrastructură, economia crește și a luat măsuri economice și sociale curajoase care au dus la creșterea veniturilor românilor - fie că vorbim despre pensionari, despre salariați sau despre persoanele vulnerabile, care au dus la atragerea de noi investiții și la crearea a sute de mii de locuri de muncă. Cum a fost posibil acest lucru? Premierul și președintele nostru, domnul Marcel Ciolacu, a reușit să tempereze divergențele venite dinspre partenerii de coaliție, a reușit să creeze consens între miniștrii de la partide și cu viziuni politice diferite, unindu-ne pentru a aduce României stabilitate, creștere economică și o viață mai bună pentru fiecare. După cum știți, chiar în aceste zile încheiem cea mai mare reformă a sistemului public de pensii din România. Noi toți simțim nevoia de echitate, astfel încât munca noastră să fie respectată așa cum se cuvine, iar cei care muncim și contribuim la fel să avem parte de aceeași pensie, indiferent de momentul ieșirii la pensie.
Este o reformă asumată și făcută de PSD, cea mai importantă reformă făcută de Guvernul Ciolacu! Este o reformă care continuă ceea ce a început Lia Olguța Vasilescu, o reformă pe care partidele de dreapta i-au blocat-o. Mulțumesc premierului Marcel Ciolacu și colegilor din PSD pentru sprijinul pe care mi l-au acordat astfel încât noua Lege a Pensiilor să devină realitate! Românii nu trebuie să uite nicio clipă că tocmai cei care acum atacă punerea în aplicare a legii sunt cei care au vrut să îi condamne pe pensionarii României la sărăcie punând în PNRR un prag de 9,4% care bloca orice creștere de venituri pentru pensionari până în 2070! Iată însă, că, în pofida tuturor criticilor, Marcel Ciolacu și PSD au reușit această mare victorie pentru pensionari!
Am fost întrebată la o emisiune TV dacă pensionarii îl vor face președinte pe Marcel Ciolacu. Și răspunsul meu a fost că pe Marcel Ciolacu îl vor face președinte românii. Azi vin și vă spun cu tărie tututor că pe Marcel Ciolacu îl vor face președinte al țării românii și, implicit, și pensionarii. Și tare m-aș bucura pentru asta! Și da, și tinerii! Și da, și noi, femeile! Doamne ajută! Succes, domnule președinte Ion-Marcel Ciolacu!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Ion Mînzînă: „Marcel Ciolacu poate fi președintele care să reconstruiască România așa cum ne-o dorim cu toții!”
„Marcel Ciolacu este candidatul PSD pentru funcția de președinte al României. PSD Argeș îl susține și sunt sigur că și argeșenii îl vor vota. Marcel Ciolacu va fi președintele tuturor românilor! Ca prim-ministru, a demonstrat profesionalism și patriotism, fiind garantul că România și românii pot fi tratați ca parteneri egali. PSD, sub conducerea sa, a scos țara din măsurile greșite ale guvernelor PNL-USR, aducând echilibru, echitate și stabilitate. Guvernarea condusă de Marcel Ciolacu a fost cea mai performantă din istoria României, cu un program amplu de modernizare. În Argeș, investițiile în infrastructură depășesc 1,5 miliarde de euro. Marcel Ciolacu este omul construcției și poate fi președintele care să reconstruiască România așa cum ne-o dorim cu toții!”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș.