Hotelurile Piteștiului sunt de vânzare

# Criza economică lovește din plin un sector altădată prosper. Toamna este pe cale să vină și, odată cu ea, au început să se numere… hotelurile de vânzare. Afaceri care altădată produceau bani mulți sunt oferite celor cu buzunarele încă neafectate de anii săraci care trec peste economie. Cornul Vânătorului, Ice Club Hotel, Muntenia, Carmen – sunt numai câteva din numele cunoscute de locații pe care este deja pus anunțul ”DE VÂNZARE”
1. Cornul Vânătorului – una din emblemele orașului Pitești. Proprietar: Liviu Iliescu. Preț cerut pentru vânzare: 1.750.000 euro
Deși este unoscut mai mult pentru numeroasele restaurante, la Cornul Vânătorului se poate caza însă o mică armată. Sunt construite 10 bungalow-uri  de categoria 2 **, 18 camere hotel - 2** și 52 camere hotel - 3 *** superior. Cu un total de 80 de camere – unde pot intra lejer cca. 200 de oameni, Cornul Vânătorului dispune de o capacitate de cazare demnă de luat în seamă. Și asta nu e tot. Pentru că restaurantele de care dispune locația sunt, cumva, atracția principală. Grădina de Vară de circa 500 locuri la mese din care 300 acoperite, saloanele superbe ale restaurantului: Salonul Monden (500 locuri), salonul Regal (350 locuri), Crama (150 locuri), Salonul Oval cu terasă (100 locuri),  Salonul Alexandru (200 locuri), Salon Belvedere (300 locuri), Salonul Vânătoresc (60 locuri), Salonul Business Class (30 locuri), Bar de Zi, Bar de Noapte, centru S.P.A. Toate saloanele de restaurant sunt dotate cu aer condiționat, sonorizare, videoproiector si ecran de proiecție.
Dacă este luată în calcul și suprafața de teren mai mult decât generoasă, prețul cerut – de 1.750.000 euro – nu mai pare atât de mare. Aviz amatorilor.

2. Ice Club Hotel
- Singura locație de 5 stele din Pitești. Proprietari: soții Valentina și Constantin Ene. Preț cerut pentru vânzare: 1.000.000 euro
Hotelul este situat în partea cea mai înaltă a orașului, vis-à-vis de Liceul Petrol, pe strada Stadionului.
Cazarea se face în 6 apartamente prevăzute cu hol, baie, living, birou și dormitor cu dressing separat, având fiecare o suprafață cuprinsă între 90 și 135 m2 și închidere electronică.
Apartamentele sunt personalizate avand design diferit și mobilier în culori variate, cu dotări de ultimă generație, cum ar fi: aer condiționat, tv și cablu tv, conexiune internet nelimitată și gratuită, telefon internațional, minibar.
Clubul are 20 de locuri şi este amenajat în stil englezesc. Restaurantul cu 32 de locuri oferă posibilitatea organizării de mese festive, evenimente speciale, recepţii şi întâlniri private. Centrul de Întâlniri dispune de 12 locuri.
În prețul de vânzare intră și cele două automobile englezești, deja cunoscute pe străzile localității.

3. Hotel Muntenia – locație ultracentrală, cel mai mare (și cunoscut) hotel din Argeș. Proprietar: un grup de acționari, aflați însă în litigiu. Prețul vânzării: necunoscut.
Hotelul este clasificat la categoria de 3*, este   situat în centrul Municipiului Pitești și dispune de  5 săli de conferință dotate cu echipament high-tech inclus, un restaurant cu preparate tradiționale și internaționale. Complexul turistic se întinde pe o suprafață cu totul fabuloasă, fiind vorba de peste 35.000 m.p. construiți. Nici terenul nu este deloc de neglijat, Muntenia fiind proprietara a peste 8.000 m.p.
Problemele sunt constituite de șirul nesfârșit de litigii între acționari, litigii care au și dus, de fapt, la prăbușirea celei mai cunoscute mărci turistice a județului. Între timp apele au început să se limpezească, rămânând numai două mari părți beligerante: omul de afaceri Nicolae Ivănescu, pe de o parte, și avocatul Mihai Dumitrică împreună cu socrul său, Gheorghe Popescu, pe de alta. Controlul îl deține, oarecum, avocatul Dumitrică, ce a instituit sechestre și popriri pe acțiunile deținute atât de Ivănescu, cât și pe cele ale altor beligeranți: Vâlcu, Țil Popescu etc. Dar asta este deja o altă poveste.
Cert este că Ivănescu a încercat deja să vândă afacerea, o afacere care are, în momentul de față, datorii restante de peste 1,5 milioane de euro. Prețul este necunoscut, ca și deznodământul litigiilor în curs.

4. Hotel Carmen – Bascov. Proprietar – Ion Stan, cunoscut însă ca Gogu. Preț cerut pentru vânzare – 35.000 euro/apartamentul cu două camere.
Ion Stan, cunoscut însă de mai toată lumea ca Gogu de la Carmen, deșI un om de afaceri abil, a fost atins în modul cel mai serios de criza economică din ultimii ani. Pentru a strange numerar, domnul Gogu face aproape orice. A tot încercat să vândă ferma de pui de la Călinești (Văleni), fără success însă. Acum, se pare că ultima idée a fost una câștigătoare: vinde hotelul Carmen din Bascov pe bucăți. Astfel, unitatea a fost modificată, fiind transformată în apartamente cu două camere. Prețul unui astfel de apartament este de 35.000 de euro, hotelul fiind, în momentul de față, aproape vândut.
Ideea nu este una nouă, la Câmpulung întâmplându-se același lucru, anterior, cu hotelul Muscel din centrul orașului.
Alex SILVESTRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea