Bugetarii de la CJ Argeş sunt liniştiţi, iar salariaţii Primăriei Piteşti aşteaptă restucturările

# Primarul Tudor Pendiuc va trebui să disponibilizeze 1.291 de angajaţi. De fapt vremurile grele au venit deja, şi nu numai pentru bugetari. Sunt prezente în toate casele oamenilor de rând şi după cum stau lucrurile, problemele nu vor dispărea prea uşor. Guvernul Boc a stabilit normativul de personal pe care trebuie să-l respecte fiecare primărie, iar leneşii din birouri vor avea de suferit. Criteriile după care vor fi făcute restructurările de personal nu s-au stabilit încă, dar conform celor spuse de Iosiv Cerbureanu, secretarul Primăriei Piteşti, vor fi luate în calcul rezultatele obţinute la postul de lucru, numărul de sancţiuni aplicate, numărul de minori existenţi în familie, sau cei trei ani până la pensie.  Dintr-un număr de 2.183 de angajaţi aflaţi în prezent în instituţia primăriei 1.291 vor fi disponibilizaţi. În privinţa bugetarilor din cadrul Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, ne-a spus că, de săptămâna trecută, a început analizarea organigramelor şi încadrările pe fiecare serviciu, urmând să se stabilească un proiect pe departament,  care să fie în concordanţă cu reducerea de personal de 25%. Ulterior, se vor analiza lucrurile pentru a vedea care sunt urmările acestei reduceri de personal. Pe baza analizelor se va stabili cum se vor face aceste reduceri, pentru a respecta Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului. În luna octombrie, listele cu reducerile vor fi stabilite.

Avocatul Poporului a contestat ordonanţa la Curtea Constituţională

„Nu amplificăm acest subiect deocamdată  deoarece Avocatul Poporului a contestat Ordonanţa şi aşteptăm un răspuns şi în al doilea rând trebuie să vedem cum ne organizăm astfel încât cât mai puţini oamenii să fie disponibilizaţi” – a declarat Florin Tecău. De asemenea, vicepreşedintele CJ Argeş apreciază că, dacă se ţine cont de lege, peste 100 de posturi sunt libere în cadrul instituţiei, iar cei în măsură vor face toate eforturile ca angajaţii instituţiei să nu fie afectaţi.

Piteştiul, cap de listă în topul disponibilizărilor

Se pare că la Primăria Piteşti se vor face cele mai multe reduceri de personal, numărul celor năpăstuiţi de soartă fiind de 1.291 de angajaţi. În top urmează Primăria din Mioveni la care dintr-un număr de 371 de oameni 143 vor fi demişi, în Câmpulung 33 de persoane vor rămâne fără loc de muncă, iar la Curtea de Argeş, 53 de bugetari vor rămâne fără loc de muncă. În Topoloveni se va renunţa doar la un angajat. Salariaţii Primăriei din Ştefăneşti par să fie cei mai norocoşi, deoarece dintr-un număr de 109 persoane cât ar trebui să fie în cadrul instituţiei aceasta funcţionează doar cu 72 de persoane, lucru care îi va feri pe bugeta de disponibilizare.

Veşti rele şi pentru angajaţii Filarmonicii din Piteşti.

31 de persoane angajate la Filarmonica din Piteşti vor fi concediate, şi alte două persoane de la Centrul Cultural. De reţinut că aceste două instituţii fac parte din aparatul propriu al Primăriei Piteşti.
IULIA BĂDOI

“Dacă ţinem cont de lege, peste 100 de posturi sunt libere în cadrul instituţiei noastre, iar noi vom face toate eforturile  ca angajaţii noştri să nu fie afectaţi.”
Florin Tecău (foto), vicepreşedinte CJ Argeş

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea