Pitești. Terenurile de sport din curțile școlilor „Nicolae Bălcescu” și „Tudor Mușatescu” – aproape gata
Vineri, 01 Noiembrie 2024 15:27
Astăzi, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a fost pe șantierele unde se amenajează terenuri de sport la școlile „Nicolae Bălcescu” și „Tudor Mușatescu”. În ambele cazuri, lucrările sunt aproape de final.
”Am vizitat șantierele viitoarelor terenuri de sport din curțile școlilor gimnaziale „Nicolae Bălcescu” și „Tudor Mușatescu”. La fel ca și în cazul școlii „Ion Minulescu”, lucrările decurg bine, sunt în termen, așa încât la sfârșitul lunii se finalizează!”, a spus edilul.