Canicula face din sicriul cu aer condiţionat mai mult decât o fiţă

La peste 35 de grade Celsius, piteştenii se ”omoară” după sicriele frigorifice! O spun încasările firmelor locale de pompe funebre care sunt duble faţă de lunile reci ale anului. Şi asta nu pentru că numărul “clienţilor” e mai mare vara, ci pentru că dumul spre locul de veci e mai plăcut la răcoare. Iar pentru cei care vor confort până la capăt există şi varianta raclei cu “lift” care, ce-i drept, nu duce chiar până-n Rai ci doar un pic mai sus.
Oferta agenţiilor locale de pompe funebre din Piteşti se adaptează şi ea nevoilor “clientului”. Dacă în urmă cu vreo şapte ani, la majoritatea antreprenorilor aceasta se rezuma la coroane, jerbe, lumânări, candele, pilote, batiste, prosoape, felinare, cruci şi sicrie, de ceva timp pe lista articolelor rituale şi funerare destinate înmormântării au apărut şi produse considerate de unii extravagante.
Sicriul cu aer condiţionat, pentru unii o fiţă, pentru alţii o necesitate, câştigă teren în faţa celui clasic, mai ales în lunile caniculare, când arşiţa soarelui pare să-l pălească până şi pe răposat.

Cum funcţionează?

Sistemul de răcire a defunctului este creat după principiul frigiderului, iar mecanismul este încorporat într-un capac care poate fi ataşat oricărui sicriu.
“Temperatura din interior se poate regla cu ajutorul unui termostat şi poate coborî până la valori negative, însă, de obicei, se optează pentru -2 grade Celsius”, explică  Ionel Dumitrache, administratorul unei agenţii locale de pompe funebre.
Capacul poate fi dus direct la domiciliul răposatului sau la capela funerară unde a fost depus trupul neînsufleţit, însă, în multe cazuri, familia celui trecut în lumea de dincolo preferă să-l aducă pe decedat la sofisticatul aparat, cele mai multe agenţii de pompe funebre dispunând de capele proprii. În plus, ca alegerea să fie cea ideală, aici defunctul poate “testa” toată gama de capace. Până la cel potrivit.
“ Nu este o fiţă, este o necesitate,  mai ales pe căldurile astea, când apar problemele inerente pe care numai cine n-a fost la o înmormântare nu le cunoaşte. Cele mai multe familii care achiziţionează de la noi un sicriu pentru persoana dragă trecută în lumea de dincolo închiriază  şi un capac frigorific, odată cu toată gama de servicii, de la întocmirea documentelor necesare în astfel de situaţii, până la organizarea parastaselor. ” spune Lavinia Dumitrache, reprezentantul aceleiaşi agenţii.

Cât  te costă să stai la răcoare?

Un astfel de capac costă în jur de 4000 de euro, însă niciun “client” nu-l vrea pentru totdeauna, ci doar pentru cele trei zile de dinaintea înmormântării, aşa că varianta închirierii e soluţia optimă în astfel de situaţii. Tariful perceput pentru închirierea unui capac frigorific variază în funcție de agenţie, model, uzură şi performaţe, între 150  și 600  de lei (pentru  toate cele trei zile).
„Închirierea pleacă de la 50 de lei pe zi, în cazul capacelor care se folosesc doar pentru zona picioarelor şi care difuzează, cu ajutorul unor tuburi, un aer rece în jurul persoanei decedate. Tarifele cresc  treptat şi pot ajunge până la 200 de lei pe zi, în cazul celor mai noi şi cu putere mare de răcire. Acestea din urmă acoperă întregul corp şi funcţionează ca o ladă frigorifică. De precizat că avem capace pentru orice tip de sicriu, fie el în patru sau mai multe colţuri.”,   ne explică Lavinia Dumitrache.
În localitate, transportul capacului la domiciliu este, de obicei, gratuit iar în afara localităţii se achită şi contravaloarea motorinei. În total, un plus de cel mult 700 de lei, sumă ce se adaugă cheltuielilor cu sicriul, accesoriile şi celelate articole funerare necesare. Un efort pe care tot mai multe familii preocupate de “conforul” decedatului  şi mai ales de cel propriu, sunt dispuse să-l facă.

Coşciuge cu “lift”, pentru cei cu pretenţii

Dacă un capac frigorific este considerat o necesitate, alte pretenţii legate de sicriu pot fi uşor încadrate la categoria extravaganţe. Este cazul raclelor cu lift al căror preţ  te “omoară” dacă nu eşti deja …rece. E adevărat că „liftul” nu te duce până-n Rai, ci doar până la nivelul privitorului, dar face toţi banii, spun antreprenorii.
“Nu este chiar un lift propriu-zis. E vorba despre un mecanism care poate ridica sau coborî anumite părţi ale corpului. Cu ajutorul unei manivele poţi urca sau lăsa mai jos salteaua, în funcţie de momentele înmormântării. Avem astfel de dispozitive montate pe sicriele mai pretenţioase, cele executate din mahon, ale căror capace au câte două deschideri. Preţul acestora poate ajunge până la 10.000 de lei “, explică Lavinia Dumitrache. Pentru pretenţii şi mai mari există şi racle bătute-n cristale sau pietricele colorate, picatate  sau cu forme neobişnuite. E adevărat că sunt greu de găsit la agenţiile de pompe funebre din Piteşi, însă antreprenorii locali sunt dispuşi să le aducă, la comandă, numai să-şi vadă “clienţii” mulţumiţi.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea