99 de stații de autobuz din Pitești au fost modernizate
Marţi, 05 Noiembrie 2024 12:23
# Proiectul a beneficiatde finanțare, prin fonduri europene, de 20.216.633 lei
Zilele trecute a început recepția celei de-a treia investiții din cele cinci care intră în componența proiectului „Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat”. În teren, la recepție, participă reprezentanții municipalității piteștene, ca UAT beneficiar, dar și ai societății Publitrans 2000 SA, alături de: proiectantul și executantul contractului, dirigintele de șantier, specialistul pe rezistență de structură și instalații electrice și inspectorul ISC Cornelia Dumitru.
Prin această investiție, au fost modernizate 99 de stații aflate pe raza teritorial - administrativă a municipiului Pitești, care au fost împărțite în trei categorii, în funcție de amplasare și dimensionare:
- stații fără panouri laterale, amplasate în zonele unde lățimea trotuarului nu este suficientă;
- stații cu panouri laterale (modul standard);
- stații semnalizate cu totem, în zonele unde spațiul nu permite amplasarea unei stații de așteptare.
Principalele lucrări executate au inclus:
• executarea fundațiilor;
• montarea structurilor și a copertinelor metalice;
• montarea panourilor și a învelitorilor din sticlă securizată;
• montarea locurilor pentru stat jos (băncuțe), prevăzute cu profile compozite din WPC;
• adaptarea pentru persoanele cu dizabilități, respectiv dotarea cu benzi tactile conform specificațiilor normelor în vigoare;
• sistematizarea cu asfalt sau pavele a zonei stației;
• dotarea cu panouri luminoase;
• dotarea cu panouri interactive;
• dotarea cu un punct de acces multi USB pentru încărcarea bateriei dispozitivelor mobile;
• dotarea stațiilor cu case de bilete, echipate cu birou, scaun, calculator, imprimantă multifuncțională, convector electric și coș de gunoi;
• dotarea stațiilor de la capetele de linie Războieni, Trivale, Găvana și Gheorghe Doja cu toalete automate, cu autocurățare – fiecare toaletă fiind echipată cu: vas wc din oțel inoxidabil suspendat, inclusiv accesorii, rezervor wc încastrat și clapetă de acționare, lavoar din oțel inoxidabil suspendat, instalație electrică pentru prepararea apei calde menajere, baterie lavoar adaptată persoanelor cu dizabilități, bară de sprijin pentru persoanele cu dizabilități din oțel inoxidabil, coș gunoi metalic de interior încastrat în perete, suport hârtie igienică antivandalism încastrat, uscător de mâini automat antivandalism încastrat, suport prosoape de hârtie din oțel inoxidabil, dozator de săpun lichid antivandalism încastrat, oglindă din inox securizată antivandalism încastrată, grilă de ventilație;
• racordare la rețeaua de electricitate;
• dotarea stațiilor cu camere video de supraveghere;
• coșuri de gunoi;
• execuția branșamentelor electrice, inclusiv a racordurilor interioare până la corpurile de iluminat;
• execuția branșamentelor apă-canal.
Proiectul „Stații așteptare călători transport public urban în zona Municipiului Pitești (99 de stații)” a beneficiat, de asemenea, de finanțare prin fonduri europene nerambursabile, obținute prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, valoarea contractului fiind de 16.988.768 lei, fără TVA, respectiv 20.216.633,92 lei, cu TVA.
Lucrările au fost executate de asocierea SC C.S.V INFRATECH SRL (Lider) - SC EUROPPAN PROD SA (Asociat) cu terți susținători: SC EUROMATERIA SRL, SC GLOBEXTERRA SRL și subcontractanții SC MONDO COM SRL, SC SIGMA MOBILITY ENGINEERING SRL, SC SMART SERVICES CNS SRL.