Directorul Sociopol: ”Elena Lasconi este out din cursă”
Luni, 11 Noiembrie 2024 08:59
Doar două săptămâni ne despart de primul tur al alegerilor prezidențiale, iar unii dintre candidați au pierdut deja cursa electorală. Este și cazul Elenei Lasconi, care potrivit Sociopol nu va intra în turul doi și nici nu are șanse să recupereze procentele în această perioadă.
„Marcel Ciolacu va mai crește și va trece de pragul simbolic de 30%. George Simion cred că va obține unul-două puncte procentuale în diaspora. Atenție: Sondajele mele sunt făcute doar în România. Dacă George Simion ia 21% în România, este posibil să ia 23% cu scorul din diaspora. La Nicolae Ciucă nu îmi dau seama…
Are la fel de bine șanse de revenire, de creștere, are la fel de bine șanse de erodare. Aici este marea surpriză, aici este marele suspans. Elena Lasconi este out din cursă. Singura necunoscută este ce se întâmplă cu Nicolae Ciucă în următoarele două săptămâni”, a explicat Mirel Palada, directorul Sociopol, la România TV.