Gheorghe Davidescu & Co au încercat să preia conducerea PDL Argeş
Luni, 03 Septembrie 2012 12:25
# Gheorghe Davidescu vrea să revină în viaţa politică şi foloseşte orice mijloace pentru a face asta # Sorin Pandele nu vrea să preia conducerea PDL Argeş. Se vaită că nu are posibilităţi financiare. Toată suflarea politică din județ vorbeşte pe la colţuri de debarcarea lui Mircea Andrei de la conducerea PDL Argeş. Cel mai înfocat susţinător al acestei idei, dar şi organizatorul grupului de revoluţionari din PDL, este nimeni altul
decât Gogu Davidescu. Acesta a discutat cu o mare parte a membrilor PDL şi a încercat să-i atragă de partea lui. La numeroasele întâlniri organizate de fostul prefect pentru a-şi găsi susţinători, din greşeală sau nu, se pare că au fost prezenţi şi Cristina Diculescu, Ovidiu Marinescu, Ciprian Berevoianu şi eternul fan al lui Gheorghe Davidescu, nimeni altul decât avocatul Radu Nistor.
Zvonacii şi răspândacii lui Gogu Davidescu împrăştie în stânga şi în dreapta fitile cum că au şi reuşit. Cert este că această informaţie este falsă. Nu este fals că Gogu Davidescu a încercat să-l debarce pe Mircea Andrei. Este perfect adevărat, dar a eşuat. Nu îl coafează pe fostul prefect funcţia de brigadier la Şuici, aşa că îşi pregăteşte revenirea în politică. Acesta a decis să se laude prin târg că, însoţit de Sorin Pandele şi trei primari, au fost cu jalba în proţap la Vasile Blaga, acolo unde au fost primiţi cu braţele deschise. Primarii care au format delegaţia de nemulţumiţi sunt Iulian Miu, primarul de la Ungheni, Georghe Drăgan - primarul de la Lunca Corbului şi primarul comunei Vedea, Niculae Dochinoiu.
Gogu Davidescu are un CV politic destul de stufos
Cariera politică a fostului prefect a început imediat după revoluţie. Acesta a atacat porțile afirmării, ca orice om politic cu prestanţă, la FSN. A continuat cu PDSR, acolo unde a fost subprefect, făcând echipă cu Constantin Nicolescu, care a ocupat funcţia de prefect în acea perioadă. Mai târziu a plecat la APR, care prin fuziunea cu PNL l-a făcut pe Gogu Davidescu membru PNL. Aici a trădat partidul cu celebrele stenograme, după care, spre norocul, său s-a înfiinţat PL-D, partid care a fuzionat cu PD, ajungând PDL-ist convins. Acesta a fost sigur că va prinde o funcţie publică, nu doctrina politică îl interesa, lucru care avea să se demonstreze nu cu mult mai târziu. Se pare că Gogu Davidescu încă îşi mai caută doctrina politică, deoarece am aflat că acesta, însoţit de Cristina Diculescu și alții a făcut o vizită şi pe la mişcarea lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Şi din funcţia de prefect a plecat cu tinichele de coadă. Schimbarea din funcţia de prefect s-a produs în momentul în care Mircea Andrei a simţit gustul amar al trădării lui Gogu. Toţi preşedinţii comisiilor locale au fost de la PSD. Surse de încredere din PDL ne-au confirmat că de aici i se trage şi excluderea din partid.
Şi la colegiul pe care era propus candidat pentru alegerile din toamnă a dat-o în bară Gogu. “Nu a fost în stare să pună un candidat nici măcar în comuna natală”, spune un membru PDL. Se pare că şi acest lucru a fost identificat de Mircea Andrei, ajungând la concluzia că Gogu şi-a pregătit colegiul pentru o eventuală candidatură la Camera Deputaţilor, dar din partea PSD-ului.
Sorin Pandele, un deputat trimis în judecată pentru terenurile ajunse la neamurile lui Constantin Nicolescu
Sorin Pandele este un membru vechi al PDL, fost PD-ist, care până acum se pare că nu a trădat partidul, dar a intrat vrând-nevrând în jocul lui Gogu Davidescu. Acesta, deşi se pare că nu vrea şefia PDL Argeş, spunând că nu are posibilităţi financiare pentru a deţine această funcţie, l-a însoţit pe Gogu Davidescu la capitală. Şi-a luat trei primari de pe colegiu pentru a fi mai credibili şi au plecat cu toţii la şefii de la centru.
Acesta se pare că a uitat că este trimis în judecată alături de fostul primar de la Bradu, Costel Zamfir, pentru terenurile de la Metro. Aceste terenuri au ajuns în patrimoniul neamurilor lui Constantin Nicolescu, cei care le-au vândut companiei Metro. Dacă scapă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la alegerile din toamnă, Sorin Pandele mai are de trecut câteva hopuri. Primul va fi la Piteşti, acolo unde Mircea Andrei este încă preşedinte al partidului, iar aici se va stabili o eventuală candidatură a deputatului pe colegiul Costeşti. Mai mult, Mircea Andrei îi poate pune o piedică şi la Bucureşti. Acesta este membru în Biroul Permanent Naţional şi, mai mult, Monica Macovei a anunţat cu surle şi trâmbiţe că nu se vor valida candidaturi ale oamenilor pătaţi. Şi cum Sorin Pandele nu este deocamdată curat, ar trebui să aibă mare grijă în ce barcă se aşează. S-ar putea ca această trădare să fie taxată crud de Mircea Andrei, care se pare că a început să taie în carne vie.
De ce nu reuşeşte Gogu debarcarea lui Andrei?
Deşi PDL Argeş nu a avut rezultate strălucite la alegerile din vară şi nici la referendum, pentru prima dată în istoria judeţului 24 de comune au primari PDL, deşi PSD s-a unit cu PNL, iar Argeşul a fost veşnic roşu. La referendum, deşi Argeşul a avut o prezenţă la vot de peste 50%, 300.000 de votanţi sunt pe listele suplimentare. Se pare că preşedintele PDL Argeş este născut într-o zodie norocoasă şi a scăpat, şi de data aceasta, deoarece Argeşul fără listele suplimentare, cele care sunt atent verificate de procurori, ar fi fost cu câteva procente bune sub 50%. Mai mult, Gogu Davidescu uită că Mircea Andrei este membru în BPN şi preşedintele Comisiei de Justiţie, politică externă şi drepturi cetăţeneşti a PDL, funcţie care i-a întărit poziţia în partid. Liliana COSTACHE