Dintr-un con de umbră, Moșteanu comentează despre prezidențiale
Marţi, 21 Ianuarie 2025 10:01
După ce a fost în prim-plan la brațul Elenei Lasconi, a venit momentul pentru mai puțină vizibilitate by Ionuț Moșteanu. Practic, deputatul USR s-a trezit, ca dintr-un somn greu, fix într-o perioadă în care nu-l mai bagă nimeni în seamă. Și pentru el e dificil de gestionat o astfel de perioadă, fiindcă se învățase în lumina reflectoarelor și în blitzurile jurnaliștilor. Eee, Moștene, s-au prins și oamenii că suferi dacă nu ești în față...
”Alegerile prezidențiale ar fi putut avea loc pe 23 martie (tur1) și 6 aprilie (tur 2) dacă Ciolacu dădea Hotărârea de Guvern de organizare a alegerilor săptămâna trecută.
PSD și PNL zic acum că nu au vrut să strice sărbătorile românilor. Probabil li s-a părut prea de tot să înceapă campania prezidențială braț la braț de Dragobete. Vrăjeală de 2 lei.
N-au înțeles nimic. Fiecare zi cu Iohannis la Cotroceni și cu Ciolacu la palatul Victoria enervează toată România. Decontul va veni la alegeri, dar calculele lor mici s-ar putea să ne coste scump pe toți.”, a scris Moșteanu, pe Facebook.
Iar urmăritorii au răspuns:
”Așteptăm cu interes niște studii sociologice comandate de USR, să vedem și noi dacă ne-am maturizat și nu mai trimitem 14 candidați în cursă. Să aflam și noi, de pildă, cine are mai multe șanse să între în turul 2, și să câștige alegerile.”, a comentat un argeșean.
”Să candidezi tu de data asta!”, a scris un prieten virtual.