Istorii neconvenționale. Acarul Păun

Marţi, 04 Februarie 2025 10:02

„De n-ai apă și lumină

Tot Păun este de vină,

Când n-ai pâine și tutun

Vinovat e tot Păun”

A devenit, în timp, un personaj important al mentalului comun românesc, fiind asociat cel mai des cu omul cinstit care muncește din greu, lipsit de apărare și personajul ideal care să plătească oalele sparte din vina și prostia mai marilor săi. În aceste zile marcate de emoția dispariției coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice, nu este exclus să apară și „acarul Păun” și, cum mai spune o altă expresie celebră, „să se pună batista pe țambal”.

Mai lipsește expresia lui Caragiale „Pupat toți Piața Endependenți” și avem toate ingredientele unei ciorbe autohtone pe toată cinstea.

Despre acar, un ziar ceferist din anul 1906 scria cum nu se poate mai bine: ”Săracul, ți-e mai mare mila când îl vezi pe timpul frigului ghemuit lângă macaz adăstând ore întregi sosirea trenului ... apoi unde mai pui serviciile particulare pe care le fac șefilor de gară care le răpesc și puținul timp de repaos... Așa că acestora li s-ar putea mai bine zice robii drumului de fier, iar nu funcționari.”

Personajul de care este legată una dintre cele mai cunoscute expresii din limba română a existat cu adevărat. O scurtă biografie a sa ne arată că s-a născut în 1880, într-o familie de țărani din comuna Jugureni, fostul județ Buzău, azi aflată în județul Prahova. După ce a urmat o scurtă instruire la Buzău, Ion Păun a fost angajat ca acar la stația Vintileanca. Misiunea sa era să acționeze macazul care schimba direcția trecerii unui tren, de unde și vorba „A schimbat macazul”...

Se împlinesc în acest an (mai mult ca sigur vor fi ecouri în presă) o sută doi ani de la tragicul accident din 2 iulie 1923 care a avut loc în stația Vintileanca, azi Săhăteni. În acea zi fatidică trenul accelerat 701 ce venea de la București și se îndrepta spre Iași s-a ciocnit de un tren marfar ce staționa. În urma coliziunii, mai multe vagoane din ambele trenuri au fost distruse. 66 de călători au murit, iar 105 au fost răniți.

Catastrofa de la Ciurea produsă în noaptea de Anul Nou 1916, cea mai mare din istoria României și a treia din lume, când au murit peste 1000 de oameni, nu a produs învățămintele necesare evitării acestor accidente cu consecințe atât de nefaste.

Acarul Păun care manevrase macazul s-a speriat și a fugit, predându-se autorităților abia după cinci zile. Faptul că a fugit a avut un impact mare, stabilindu-se din start vina exclusiv din partea lui. Aceasta și pe fondul unei emoții deosebite create în contextul pierderii a zeci de vieți omenești.

Versiunea finală a anchetei l-a găsit vinovat pe Ion Păun, care nu a observat că acul macazului manevrat s-a defectat și nu s-a închis, trenul de persoane intrând cu viteză în gară și ciocnindu-se de marfar.

Presa vremii, care a fost de partea acarului, a scos în evidență un cumul de cauze și circumstanțe care au dus la nefericitul accident: pentru că avea o întârziere de cinci minute trenul a intrat în stația Vintileanca cu o viteză mai mare decât cea permisă (50 km/h), o viteză mai mică ar fi limitat mult proporțiile dezastrului; cele două vagoane de călători erau supraaglomerate, cu oameni pe tampoane sau urcați pe vagoane, ceea ce a determinat numărul mare de morți. Între aceștia numeroși țărani cu familiile care care mergeau la Târgul de Drăgaică de la Buzău și soldați care mergeau acasă în permisia primită cu ocazia marii sărbători. Mai mult decât atât, o bandă de hoți a jefuit atât pe cei morți, cât și pe cei răniți, ceea ce a sporit emoția dând situației o notă macabră.

Deși a fost capul de afiș multe săptămâni și a stîrnit multă vâlvă până la cele mai înalte oficialități, condamnat a fost doar acarul Păun, chiar dacă culpa era clar colectivă: șeful gării care nu se afla la post fiind călător chiar în trenul cu pricina, rănit grav și el, dar și un frânar, un impegat și mecanicul locomotivei.

A făcut închisoare până în 1936 când a fost eliberat. Din nefericire la scurt timp a murit. Culmea este că după ce a murit a sosit și achitarea sa. Se spune că stigmatizarea suferită de familie a fost atât de mare încât la aflarea veștii soția sa murit și ea.

În 2007 acarul Păun a fost introdus în Dicționarul de argou al limbii române cu următoarea definiție: „Persoană învinuită pe nedrept de comiterea unei infracțiuni pentru acoperirea adevăraților vinovați”.

Prof. dr. Cornel Carp