Istorii neconvenționale. Trenul morții. Catastrofa de la Ciurea

Marţi, 11 Februarie 2025 10:01

Catastrofa de la Ciurea a intrat în istorie ca cel mai grav accident feroviar din istoria României și al treilea din lume. Nenorocirea a avut loc chiar în noaptea de Anul Nou a anului 1917 și s-a soldat cu moartea a peste 1.000 de oameni și rănirea a câteva sute.

Sfârșitul anului 1916 rămâne în istorie ca una dintre cele mai negre perioade prin care au trecut românii. Primul Război Mondial s-a declanșat, după cum știm, în 1914. Deși conflictul era la graniță, în România toată clasa politică susținea că este o oportunitate excepțională în ceea ce privește întregirea țării, desigur, cu condiția ca la sfârșitul războiului să se găsească în tabăra învingătorilor. În Consiliul de Coroană de la Sinaia din 21 iulie 1914 a avut câștig de cauză tabăra care se pronunța pentru intrarea în război de partea Antantei (Franța, Rusia, Anglia), însă pe drept cuvânt România nu era pregătită să intre în razboi la acel moment.

Drept urmare, și-a proclamat neutralitatea pregătindu-se în acest timp pentru marea confruntare. A fost numită în presa vremii „neutralitate cu arma la picior”.

Doi ani mai târziu, în 1916, presiunea a fost atât de mare din partea ambelor tabere (Antanta și Puterile Centrale) încât la ordinea zilei era sloganul ”Acum sau niciodată!”. Cu toate acestea, guvernul român condus de Ionel Brătianu a negociat la sânge intrarea în război și nu s-a cântat ”Treceți batalioane române Carpații” decât atunci când s-au primit garanțiile privind unirea provinciilor locuite de români, mai puțin Basarabia - la momentul respectiv aflându-se în componența Rusiei, membră a Antantei.

În acest context, la 15 august 1916, armata română trece Carpații în Transilvania și reușește să elibereze o parte din acest teritoriu. Dar entuziasmul nu a durat mult. Mobilizarea trupelor Puterilor Centrale în sudul Dunării sub comanda generalului Mackensen a dus la înfrângerea armatei române la Turtucaia, ceea ce a făcut ca Marele Cartier General să oprească ofensiva din Transilvania și să transfere importante forțe la sud de Dunăre, pentru a apăra Capitala. În acest context, în Transilvania este adusă Armata a 9-a germană, care spulberă rezistența românilor, atât la intrarea cât și la ieșirea din trecătorile Carpaților Meridionali. Deși rezistența armatei române a fost eroică, tăvălugul nu a mai putut fi oprit, astfel că la 6 decembrie 1916, trupele germane au intrat în București.

Situația în care se afla România la sfârșitul anului 1916 era catastrofală. Muntenia și Dobrogea erau ocupate de armatele germane și austro-ungare, determinând un exod masiv al populației de la sud de Carpați în Moldova. Aceasta se suprapunea pe retragerea în sudul Moldovei a ce mai rămăsese din Armata a 2-a comandată de generalul Eremia Grogorescu, dar și a numeroase trupe rusești. La toate acestea se mai adaugau, dacă mai era nevoie, febra tifoidă și tifosul exentematic, care nu iertau nici pe militari nici pe civili, făcând zeci de mii de victime.

Pe acest fond, lesne de înțeles, s-au luat măsuri stricte pentru a se ascunde proporțiile catastrofei. Nu s-a făcut o anchetă amănunțită, datele pe care le avem sunt fie din presă, care, ca de obicei amplifică conținutul știrilor sau de la diverși supraviețuitori.

Numărul de vagoane ale trenului reprezintă de asemenea o necunoscută, vorbindu-se de 26 de vagoane și chiar 60. Cert este că, pe traseu, ”trenul morții” a oprit de nenumărate ori, fie pentru a alimenta, fie din cauza bombardamentelor aviației germane și de fiecare dată se adăugau alte vagoane pentru a prelua mulțimea disperată să părăsescă teritoriile ocupate sau care urmau să fie ocupate, devenind supraaglomerat.

Trenul a staționat toată noaptea de 30 decembrie în gara Bârlad, din cauza căderii masive de zăpadă. A doua zi și-a reluat deplasarea, cei 120 de kilometri fiind parcurși pe durata întregii zile.

La intrarea în stația Ciurea, aflată la câțiva kilometri de Iași, când mecanicul și ceilalți membrii ai echipei au încercat să reducă viteza, frânele nu au mai funcționat. Cineva, din greșeală, a închis robinetul de la conducta de aer, frâna de aer comprimat acționând doar la primele două vagoane. Urmarea a fost deraierea locomotivei (vitezometrul acesteia a fost găsit blocat la 95km/h), celelalte vagoane sărind de pe șine și răsturnându-se. Urmările au fost catastrofale. Lămpile cu gaz și sobele (cele mai multe improvizate) au incendiat rapid vagoanele și, dacă nu era de ajuns, au luat foc și au sărit în aer și două vagoane cu muniție aflate în preajmă. Au intervenit rapid echipele de salvatori militari care au mai redus, cât de cât, proporțiile dezastrului. Dar, ca de obicei, au apărut și grupurile de prădători, care jefuiau tot ce le cădea în cale: mâini desprinse de corpuri, capete descăpățânate, etc.

Victimele, peste 1.000 (374 de persoane identificate) au fost îngropate în gropi comune în spatele gării Ciurea, acolo unde, astăzi, doar o singură cruce, cea a lui Vasile Cantacuzino, fiul celebrului jurist și om politic Matei Cantacuzino, mai amintește de grozăviile petrecute în noaptea Anului Nou 1917.

Prof. dr. Cornel Carp