Istorii neconvenționale. Povestea coifului de la Coțofenești

Marţi, 18 Februarie 2025 10:07

Se mai vorbește despre coiful de la Coțofenești? Mai nimic. Totul a intrat într-un con de umbră, deși olandezii ne dădeau speranțe anunțând că au reușit să-i aresteze pe făptași. Cu cât trec zilele, cu atât și șansa de a-l vedea în vitrina Muzelui Național de istorie devine din ce în ce mai iluzorie. A fost, în primele zile de la aflarea veștii, o ezplozie de indignare, s-au cerut demisii, s-a vorbit chiar și de măsuri penale, iar acum demisia președintelui Iohannis parcă a șters cu buretele problemele generate de furtul coifului atât de drag nouă.

S-a intrat în acea normalitate care, de peste treizeci de ani, roade, ca un cancer, societatea românească. Desigur, majoritatea dintre noi mai speră că, o dată și o dată, coiful vedetă al artefactelor getice să se reîntoarcă la Muzeul Național de Istorie, aflat de mulți ani în colaps. Tăcerea suspectă care vine dinspre Olanda nu mă face să fiu, însă, prea optimist.

Au apărut, peste noapte, specialiști care l-au purtat cu o siguranță demnă de o cauză mai bună prin mai multe epoci și pe la mai multe popoare: daci, sciți, geți. Însă, mai presus de toate acestea, primul lucru care a contat a fost greutatea sa, 770 de grame aur pur.

Este, într-adevăr, o știre de prime-time. Coiful produce o fascinație atât de mare încât este foarte greu de analizat din punct de vedere arheologic. E adevărat că prin cantitatea de aur putem trage concluzia că a aparținut unui conducător local important. Cu certitudine că, o discuție cât de cât corectă, nu o pot purta decât specialiștii epocii. Încercând să sintetizăm multitudinea de informații, putem trage concluzii. În primul rând, coiful nu este singurul, mai sunt încă cinci descoperite la sud de Carpați: Bunești-Averești, Agighiol, Peretu, Cucuteni-Baiceni și Stănești. Toate au motive cu simboluri foarte asemănătoare. Unele dintre ele sunt asemănătoare cu artefacte ce amintesc de civilizațiile din Mesopotamia și Egipt. Sunt coifuri de paradă și procesiuni religioase. Prezența lor și a altor tezaure descoperite pe teritoriul țării noastre dovedește existența, acum peste 2000 de ani, a unei societăți tribale foarte puternice. Unii specialiști în materie au plecat de la această constatare și au lansat o teorie îndrăzneață, intitulată ”Frăția getică”.

Celebra piesă de muzeu a fost găsită în jurul anului 1926 de doi copii din satul Poiana, comuna Verbilău (da, cea cu celebrul taraf), care pășteau vitele pe un deal ce domina valea râului Slănic. Deși cantitatea de aur domina în compoziția sa, inițial nu arăta ca în pozele ulterioare. Copii s-au jucat cu el până i-au distrus partea superioară, care nu a mai fost recuperată nici astăzi. Așa se face că a stat multă vreme agățat într-un par în curtea familiei Simion. Refuz să cred că l-au folosit ca adăpătoare pentru găini, cum insinuază unii.

Ulterior, Traian Simion, tatăl copiilor, l-a arătat unui bun prieten, cu care luptase în Primul Război Mondial, negustorul Jean Marinescu. Când l-a văzut, și-a dat seama imediat de valoarea acestuia, achiziționându-l pe loc cu 30.000 de lei, o sumă foarte mare, pe care Traian Simion a folosit-o să-și pună tablă pe casă. Jean Marinescu nu a vrut să-și bată joc de tovarășul care fusese alături de el pe front, și la bine și la rău. Ca să facem o comparație, venitul anual al familiei Simion nu depășea 1200 de lei.

Jean Marinescu era, după cum se poate vedea, un om onest. Într-o zi, Ion Marius Sadoveanu, un scriitor celebru în epocă, director de cabinet la Ministerul Artelor, este înștiințat că un domn care are ceva înfășurat într-un ziar, vrea să fie primit în audiență. Când a așezat obiectul pe birou și a desfăcut ziarul, Ion Marius Sadoveanu a trebuit să se așeze pe un fotoliu, pentru că i se muiaseră picioarele. Ion Marinescu i-a spus că donează Muzeului Național de Antichități coiful, fără nicio pretenție de despăgubire. Deși gestul său a fost apreciat de toată lumea la momentul respectiv, ulterior, lucrurile au căpătat o turnură urâtă. Țăranul Simion din Coțofenești, incitat de preot și învățătorul din sat, dar și de alte rude, a venit la Marinescu să-i ceară bani în plus, pentru că, după presupunerea sa, suma de 30.000 de lei era prea mică. Ulterior, Jean Marinescu a dat faliment în urma cheltuielilor făcute cu coiful.

Prof. dr. Cornel Carp