Istorii neconvenționale. Cele trei misiuni militare franceze

Marţi, 18 Martie 2025 10:09

Prima misiune militară franceză a venit în România în 1860, trimisă de împăratul Napoleon al III-lea, la cererea principelui Alexandru Ioan Cuza. Șef al acestei misiuni a fost colonelul de cavalerie Zenon Eugene Lamy care, împreună cu ofițeri și subofițeri de stat major, s-au ocupat de instruirea tinerei oștiri române.

A doua și cea mai importantă misiune militară franceză a sosit în România la 3 octombrie 1917. Decizia Franței de a trimite în România o misiune militară a fost luată ca urmare a cererii exprimate de guvernul Brătianu. Sosirea militarilor francezi avea loc într-un moment extrem de dificil al armatei române. Ofensiva de eliberare a Transilvaniei, de-a lungul întregii frontiere muntoase cu Austro-Ungaria, se împotmolise.

Înfrâgerea de la Turtucaia a forțelor Armatei 3 române care se apărau pe Dunăre, a destabilizat întreg frontul din Transilvania. Aducerea puternicei Armatei 9 germane în Transilvania, a însemnat începutul sfârșitului. Cu toată rezistența de epopee a românilor, aceasta a acționat ca un tăvălug, care nu s-a oprit decât la București. Misiunea francezilor a început cu adevărat la începutul anului 1917 când, din cele patru armate decimate în urma luptelor cu un an înainte, s-au format două, care au triumfat în marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Timp de 18 luni, 43 de ofițeri și 1150 de ostași aveau să contribuie la ampla operațiune de refacere a armatei române, cât și la sprijinirea nemijlocită pentru îndeplinirea misiunilor. Prezența acesteia nu întotdeauna a fost primită cu simpatie de unii ofițeri români de stat major. Orgoliile erau foarte mari și, din păcate, uneori costau mii de vieți omenești. Cel mai înverșunat adversar al lui Berthelot s-a dovedit a fi generalul Averescu, care nu accepta lecții de la nimeni, generalul francez îndeplinind și funcția de consilier al regelui Ferdinand.

Pe faimosul general francez, care luptase în bătălia de la Marna, ostașii l-au simțit imediat, îndrăgindu-l chiar mai mult decât pe comandanții români. Neputându-i pronunța ușor numele, l-au poreclit ”generalul Burtălău”. Era și o aluzie la ținuta sa masivă. Era o namilă de om, nota un general român în memoriile sale. Oriunde se afla era înconjurat imediat de ofițerii români care, mai emancipați, îi ziceau ”papa Bertălău”. Dar ce capital imens de simpatie se afla în această poreclă!

Pentru meritele sale, generalul Henri Matias Berthelot a fost declarat ”Cetățean de onoare al României”. La 23 iulie 1917, i-a fost înmânat, de către regele Ferdinand, ordinul ”Mihai Viteazul”.

La 5 iunie 1926, Berthelot a devenit membru de onoare al Academiei Române. Tot ca o recunoaștere a meritelor sale, statul român i-a acordat acestuia o moșie în comuna Unirea, din județul Hunedoara. Ulterior, prin testament, Berthelot a donat-o Academiei Române, împreună cu sumele pe care le avea depuse în băncile române, pentru studii și cercetări în universitățile franceze. Ca o ultimă recunoaștere vine și hotărârea Parlamentului României din 30 octombrie 2001, prin care comuna Unirea a primit oficial denumirea de ”General Berthelot”.

Deși a fost obligat să părăsească țara după ce se semnase, la Buftea, Pacea cu Puterile Centrale, fiind condus, plângând, de regina Maria în gara din Iași, Berhelot a fost, în continuare, un mare prieten al românilor. După terminarea războiului, s-a bătut ca un leu pe culoarele cancelariilor din Paris, unde erau semnate Tratatele de pace, pentru ca acestora să li se respecte toate drepturile. Nimeni nu cunoștea mai bine decât el imensele jertfe date de români pentru îndeplinirea idealului național, realizarea României Mari!

Acum, avem prezentă în țară o a treia misiune militară franceză, de data aceasta nu să instruiască sau să reorganizeze armata română, cu toate că nu ar fi rău, ci cu alte obiective, nu foarte clare în contextul actual, când cursul evenimentelor se schimbă de la o zi la alta. Să nu mai zică cineva că istoria nu este ciclică.

Prof. dr. Cornel Carp