Concursul naţional de poezie „Juventus”

Ministerul Tineretului şi Sportului prin Casa Studenţilor Piteşti şi Editura Tracus Arte invită tinerii creatori cu vârste între 14-35 ani să participe la Concursul Naţional de Poezie „Juventus”.  Juriul va fi prezidat de criticul Nicolae Oprea, preşedintele USR Piteşti, alături de acesta fiind scriitorul Dumitru Augustin Doman-directorul revistei “Argeş”, scriitorul Cristian Meleşteu, reprezentând Ministerul Tineretului şi Sportului, Ion Cristescu-directorul editurii Tracus Arte şi Cosmin Perța, director editorial Tracus Arte.
Concurenţii vor trimite într-un plic mare, închis, pe adresa organizatorului, câte 5 poezii, fiecare poezie fiind dactilografiată pe câte o singură pagină şi semnată cu un pseudonim (moto). Pseudonimul (moto-ul), numele real al autorului, adresa şi telefonul se vor scrie pe o pagină, într-un plic mic, închis, plasat în interiorul plicului mare. Manuscrisele nu se înapoiază.
Plicurile concurenţilor se primesc până la data de 27 mai 2013, ora 13.00, la sediul Casei de Cultură a Studenţilor Piteşti, str. Panselelor nr 2, Piteşti, judeţ Argeş.
Câştigătorii vor fi invitaţi la “Colocviul Naţional Literar Studenţesc”- manifestare ce se va desfăşura în luna iunie într-o localitate montană argeşeană, ocazie cu care vor fi înmânate şi premiile (Premiul I – 500 ron, Premiul II – 300 ron, Premiul III – 200 ron, plus două mențiuni a câte 100 de ron), toate cheltuielile privind cazarea şi masa fiind asigurate de organizatori.
Poeziile câştigătorilor vor fi publicate în revista Argeş, iar cele mai bune creaţii ale tuturor participanţilor se vor regăsi într-un volum colectiv ce va apărea în anul 2013 sub egida editurii Tracus Arte.
O a doua secțiune a concursului se adresează tinerilor care au un volum de poezie, între 40 și 80 de pagini. Premiul la această secțiune constă în publicarea volumului de Debut la editura Tracus Arte. Datele de corespondență rămân aceleași ca mai sus.
Parteneri: revista “Argeş”, www.agentiadecarte.ro

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea