Lacurile glaciare, pline cu baterii de lanternă
Miercuri, 22 Mai 2013 16:44
Pentru că mulți sunt certați cu bunul simț, în România contemporană este nevoie de alți oameni care să vină în urma acestora și să curețe mizeria lăsată în urmă. Prin urmare, un grup de scafandri și salvamontiști din Argeș și Constanța au organizat o expediție în urma căreia au fost curățate lacurile glaciare din munții Argeșului: Capra, Căprița și Călțun. Obiectivul acțiunii a fost scoaterea deșeurilor acumulate pe fundul acestora de-a lungul timpului, realizarea
unor hărți batimetrice (care să arate cât de adânci sunt apele respective), precum și un inventar al biodiversității care populează aceste lacuri. Nu mai trebuie să spunem ce a fost găsit pe fundul acestor ape: baterii de lanterne și alte diverse tipuri de acumulatori, spune Relu Nica, unul dintre membri grupului. Pe viitor, se dorește monitorizarea acestor ape de suprafață, considerate potabile și folosite corespunzător odată ce s-a terminat ecologizarea acestora. Ana Luca