Florin Gardin: “Retragerea de la clasa pregătitoare este echivalentă cu repetinţia”

# Lista finală a copiilor înscriși în clasa pregătitoare, pentru anul şcolar 2013-2014, va fi afișată până în data de 24 mai. Teoretic, copilul  înscris în clasa pregătitoare, ai cărui părinţi s-au răzgândit şi-l vor înapoi la grădiniţă, nu mai poate fi retras de la şcoală decât dacă respectivul are probleme de sănătate sau dacă nu a trecut de evaluarea psihosomatică. Practic însă, dacă părintele vrea cu orice chip să-şi retragă copilul din clasa pregătitoare, o poate face şi fără ca micuţul să aibă vreo problemă, pentru că un document care să-i ateste incapacitatea de adaptare nu e imposibil de  obţinut. Inspectorul general al ISJ Argeş, Florin Gardin, arată că, din punct de vedere al efectelor psihologice asupra micuţului, reîntoarcerea copilului din clasa pregătitoare în învăţământul preşcolar este echivalentă cu repetarea anului şcolar.

Vineri, 17 mai, s-a încheiat cea de-a doua etapă de înscriere  a  copiilor în clasa pregătitoare. Cumulat cu înscrierile aferentei primei etape, la nivel de judeţ cifra micuţilor care, în toamnă, vor începe tranziţia între şcoală şi grădiniţă se apropie de 4900 de prichindei. O cifră care depăşeşte estimările ISJ Argeş şi care putea duce la creşterea până la 30 a numărului de elevi din viitoarele clase pregătitoare ce vor funcţiona la nivel de judeţ. Centralizarea datelor se va face însă abia pe 24  mai, moment de la care se vor putea configura şi viitoarele clase, însă nu este obligatoriu ca micuţii care au pornit la drum să şi continue pregătitoare, pentru că, cel mai probabil, vor exista  şi retrageri. Legea spune că micuţul înscris la clasa pregătitoare nu mai poate fi retras şi trimis pentru încă un an la grădiniţă decât dacă are probleme medicale sau nu a trecut evaluarea psihosomatică.  Prevederea este valabilă inclusiv pentru copiii care au împlinit deja 6 ani. Doar că, pe exemplul miilor de neconcordanţe parafate de medici, pare greu de crezut că astfel de documente nu se pot obţine dacă părintele se răzgândeşte şi vrea cu adevărat să-şi mai ţină copilul la grădiniţă încă un an, chiar dacă, din punct de vedere psihomatic, copilul n-are nicio problemă.
“Copiii pot să se întoarcă la grădiniţă, dar nu cred că acest lucru le va fi benefic. Copilul  va percepe plecarea din clasa pregătitoare ca o repetinţie. Acest aspect, faptul că din punct de vedere psihologic,  retragerea de la clasa pregătitoare este echivalentă cu repetinţia, ar trebui să dea de gândit părinţilor care au astfel de intenţii”, spune inspectorul general Florin Gardin, care recomandă o mare atenţie şi comisiilor  de evaluare, cele care decid să dea sau nu drumul copiilor spre clasa pregătitoare şi cele care permit întoarcerea micuţului la grădiniţă.
Atenţie! Clasa pregătitoare este obligatorie,  iar aprobarea solicitării părinţilor de a-şi retrage copiii din clasa pregătitoare, fără motive întemeiate, este echivalentă cu încălcarea Legii învăţământului.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea