Institutul din Ștefănești și-a pierdut, într-un război imobiliar absurd, propria curte!

# Coniacul Argesis de la Ștefănești, “arestat” de Vama Pitești. După  ce că a fost nevoit să renunțe la zeci de hectare plantate cu viță de vie, odată cu retrocedarea terenurilor foștilor proprietari, Institutul de la Ștefănești se vede  forţat,  din cauza unei decizii judecătorești, să renunțe și la terenul din curtea instituției, cel din partea dreaptă, ba chiar și la aleea care duce spre clădire. Practic, dacă s-ar pune în aplicare hotărârea judecătorească, atât angajații instituției, cât și vizitatorii acesteia ar trebui să aibă acces acolo doar pe calea aerului, dacă vor să ajungă la intrarea din față, sau pe o străduță situată la aproape un km de clădire, să ocolească pe la ferma Goleasca, acolo unde se află intrarea din spate.  Cum s-a putut întâmpla acest lucru, ne-a explicat directorul Constantin Tănăsescu: „Unitatea a pierdut 7000 mp. E vorba despre curte până sub clădire și partea din dreapta a institutului. O doamnă, Constantina Andronache, este beneficiara acestei decizii judecătorești. Aceasta a prezentat în fața instanței un act de proprietate cu care a convins magistrații să fie pusă în posesie pe amplasamentul discutat. Acum, că nu s-a pus în aplicare executarea silită, nu este obstrucționată calea de acces, dar când se va întâmpla, nu știm cum vom face. Procesul a durat 4-5 ani. Vreau să reluăm procesul și să cer revizuirea sentinței, pentru că nu e normal să se întâmple asemenea lucru!”

Se dorește înființarea unui sector pentru producerea băuturilor spirtoase

Însă, problemele de la Ștefănești nu se opresc aici. Rezultă că 60 000 litri de coniac Argesis este “arestat” de către Vama Pitești în niște cisterne de inox și nu poate să fie vândut nicicum. Astfel, instituția are blocate 40 miliarde lei, bani care ar putea să fie folosiți pentru achitarea anumitor datorii, însă problema  este explicată tot de directorul Tănăsescu: „Noi nu avem autorizațíe pentru producerea și comercializarea băuturilor spirtoase și nici nu avem utilaje pentru tot ce înseamnă   tehnologia, monitorizarea, siguranțá producerii cerute de organele fiscale. Băuturile spirtoase sunt accizabile și e vorba despre o sumă serioasă”.  Lucrurile au, totuși, o perspectivă îmbucurătoare: „Vrem să accesăm un proiect pe fonduri structurale care să curpindă reabilitarea, modernizarea, extinderea complexului, a sectorului producție, îmbuteliere, păstrare; e vorba despre minim 4 milioane euro. Dacă reușim, vrem să înființăm și un minisector pentru producerea băuturilor spirtoase și a tuturor subproduselor din vin.” Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea