„Fanfară” de la 1930 de la Dobrești, în stare de funcționare!

# Instrumentele muzicale  așteaptă un muzeu al lor. Fidel ideii de fanfară, care a funcționat în urmă cu aproape 100 de ani, primarul din Dobrești ar vrea să o reînființeze, însă nu prea mai are cu cine. Într-una dintre sălile căminului cultural din comună, Irinel Georgescu a strâns tot ce înseamnă instrument muzical care a aparținut fanfarei de pe vremea lui Ion Mihalache, personalitate a locului care dă și numele liceului din orașul Topoloveni. Pe vremuri, ne spune primarul Georgescu, a existat și un cor al localității, însă de vreun an de zile se chinuie șeful administrației locale să-l reînființeze și n-are cu cine: “Am adus un dirijor-preot din Pitești. Tineretul nu vrea să învețe. Un an, i-am chemat, le-am promis niște excursii, dar degeaba. Ba că sunt cu munca de la câmp, ba că au nu știu ce altceva de făcut…Am renunțat”. Primăria Dobrești adăpostește, în acest moment, tot ce înseamnă instrumente muzicale care au aparținut fanfarei de la 1930: trompete, saxofon,  și orice alt instrument muzical de la acea vreme.  Toate acestea vor deveni obiecte de muzeu, din moment ce nimeni nu mai are nici timp și nici dispoziție să le folosească și vor mai putea să fie văzute doar de către aceia care vor avea curiozitatea să treacă pragul casei de cultură de la Dobrești.    Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea