Șeful Gărzii Financiare își plimbă „capacitatea cilindrică” prin Trivale și Lunca Argeșului

Șeful Gărzii Financiare Argeș a plecat la colindat prin oraș. După cum știu aceia care îl cunosc, mașinile nu-i spun acestuia mare lucru; motiv pentru care umblă fie pe jos, fie pe motocicletă sau chiar bicicletă. După ce închide ușa în nas activității de serviciu și implicit contribuabililor iliciți, Nicolae Burcea se urcă pe bicicleta lui, marca Sputnik, și bate în lung și-n lat Pădurea Trivale. Mai nou, a descoperit parcul de la Podul Viilor, Lunca Argeșului. Că este fan bicicletă și motocicletă, ne-a spus-o de foarte multe ori șeful Gărzii Financiare, însă nu prea reușea de foarte multe ori să se manifeste ca atare. Fiind un personaj foarte matinal, l-ar fi bătut gândul să vină la serviciu mai degrabă pe două roți decât cu autobuzul, însă i-a fost teamă ca nu cumva să fie victima vreunui acccident rutier, la cât de somnoroși sunt șoferii dimineața, spune acesta. Zilele trecute, n-a mai răbdat, s-a urcat pe „bătrânica” Sputnik, recondiționată, pe care o are din 1976, și a coborât din Trivale, după ce a dat câteva ture prin pădure, și până în parcul de la Podul Viilor. Comisarul-șef Burcea spune că a făcut peste 15 000 km pe bicicletă, drumurile spre munte fiind preferatele sale. Însă, drumul până la Călimănești pe două roți a fost pentru acesta unul dintre cele memorabile, pe care se gândește să-l reitereze odată ce va intra în concediu.     Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea