10 victime bătute de nişte indivizi sensibili la sunet

# Un claxon necugetat a provocat leziuni fizice! Că legea este neputincioasă în faţa fărădelegii este un fapt care ne-a fost demonstrat de foarte multe ori. De aceleaşi multe ori, nici măcar oamenii legii nu pot face mai mult, date fiind împrejurările de lucru. De curând, un scandal iscat la Podu Dâmboviţei a trimis în spital câţiva localnici, iar pe alţii pe la casele lor, bătuţi de nişte indivizi certaţi cu tot ce înseamnă lege, bun simţ, autoritate. Din spusele victimelor, aceştia nu sunt la primul incident de acest gen, însă au scăpat. De data aceasta, s-a lăsat cu dosare penale, cu certificate medico-legale. Cosmin Bârloiu, una dintre victimele pumnilor şi picioarelor lui Tiberiu Butnariu, zis Cartelă,  şi Cătălin Creţu, cunoscut ca boxer, a ajuns în stare de inconştienţă la spital pentru că şi-a permis să-i claxoneze pe cei doi ca să elibereze drumul ca să ajungă acasă. 10 victime au făcut cei doi în zonă: tineri sau bătrâni, femei sau bărbaţi, n-a contat şi au lovit.

Poliţia cercetează…

Poliţia a făcut dosare penale pentru vătămare corporală şi ameninţare şi se efectuează cercetări, spune şeful  Poliţiei Câmpulung, Gheorghe Ciolan. În timpul acesta, agresorii, printre care se află şi fiul primarului din Rucăr, Alexandru Dulamă, se laudă că vor scăpa şi de data aceasta basma curată datorită unor legături cu oameni importanţi din Poliţia Argeş. Dacă ar scăpa, n-ar fi curios, pentru că până la o condamnare, trebuie ca un procuror să considere că sunt suficiente probe pentru ca respectivii să fie trimişi în judecată şi, mai mult decât atât, un judecător să considere că fapta este atât de gravă încât indivizii să mai şi plătească după gravitatea a ceea ce au făcut. Să sperăm că totul este doar un zvon lansat de agresori la intimidare, iar oamenii legii  chiar îşi vor face datoria.
Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea