Medicii de la UPU, eroii cărora nu le va ridica nimeni statuie
Luni, 09 Septembrie 2013 12:38
Să ai răbdare cu aproapele tău, să-l asculţi, să-l înţelegi şi, pe măsura posibilităţilor, să-l ajuţi. Următoarea entitate umană de care voi vorbi este un mozaic de figuri; bărbaţi şi femei, cu toţii în slujba binelui şi a pacientului, chiar şi atunci când oboseala şi lupta cu moartea îşi pun amprenta. Chiar şi atunci când numărul de pacienţi depăşeşte puterea oricărui medic, a oricărui om chiar şi atunci când se manifestă acut. Cu toţii sunt nişte supraoameni, devotaţi profesiei; chiar şi atunci când se supără şi protestează în faţă agresivităţii însoțitorilor pacienţilor nerăbdători. Aţi fost vreodată la UPU? Unii aţi
întânit pe dr Pascu, alţii pe dr Dublea ori dr Barbu, unii pe dr Frătoaica alţii pe dr Freiberger, ori dr Țuculeanu, dr. Nistor, dr. Mărtău, dr. Dogaru etc... De multe ori nici nu ştiţi cum îi cheamă, cine v-a salvat viaţa! Sunt criticați sau chiar înjurați pentru că ne fac să așteptăm, pentru că ridică vocea...
De câte ori le-am mulțumit că ne-au salvat viaţa sau pur şi simplu pentru că ne-au ajutat să depăşim o criză? Dacă aţi avea în mâini viaţă a 100- 110 pacienţi în 12 ore, cum aţi proceda? Aţi mai veni şi mâine ştiind că va aşteaptă aceeaşi avalanşă de pacienţi nerăbdători? Nu e de mirare că majoritatea medicilor de aici au probleme de sănătate majore şi totuşi continuă...Singurul prieten în caz de colică renală, infarct, criză de astm sau de lombosciatică, în traumatisme sau accidente este doar medicul de la UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Nu li se poate mări salariul, de multe ori nici ,,atenţii „ nu primesc, dar li se poate transmite respectul şi recunoştinţa bolnavului care bate drumul la UPU mult prea des! M.M.