I.N.C.D.B.H. Ștefănești a fentat, încă o dată, executarea silită

Deși a fost dat pe lista emisă de ANAF ca fiind în executare silită, la data de 30 iulie a.c., iată că Institutul de la Ștefănești nu se dă plecat în insolvență sau faliment cu una cu două. Drept pentru care directorul general, Constantin Tănăsescu, a reușit, la începutul lunii august, să obțină o eșalonare la plată a datoriilor. Constantin Tănăsescu: ”S-a depus dosarul cu cererea de reeșalonare acum, la începutul lunii. Suma restantă nu a fost una de speriat, e vorba de un total de 124.000 lei. Încercăm să o plătim cât mai curând cu putință.” Trebuie menționat faptul că INCDBH se simte mai bine, financiar vorbind, toamna. Și asta pentru că, începând cu sfârșitul verii, încasează bani din vânzarea strugurilor și, mai târziu, din vânzarea mustului și a vinului. A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea