14.381 de şomeri în judeţul Argeş
Luni, 15 Septembrie 2014 00:00
Din datele statistice ale lunii august 2014 se constată că numărul total al şomerilor înregistraţi la AJOFM Argeş a fost de 14.381 persoane (4.060 şomeri indemnizaţi şi 10.321 şomeri neindemnizaţi), în scădere cu 386 persoane (-2,68 pp) faţă de luna precedentă şi în uşoară scădere cu 67 persoane (-0,46 pp) comparativ cu luna august 2013.
La sfârşitul lunii august 2014 rata şomajului înregistrat în judeţul Argeş a fost de 5,41%, înregistrând o uşoară scădere cu 0,15 pp faţă de luna precedentă şi o uşoară scădere cu 0,03 puncte procentuale faţă de luna august 2013.
Analiza situaţiei beneficiarilor de drepturi conform Legii nr. 76/2002 a arătat că, pentru această perioadă, ponderea cea mai mare în totalul persoanelor înregistrate o deţinn în continuare, persoanele cu vârste cuprinse între 40 – 49 ani (28,15%), între 30 – 39 ani (21,79%) şi cele sub 25 ani (17,29%). Din punct de vedere al pregătirii profesionale aceste persoane se structurează astfel: persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional – 70,37%, persoane cu nivel de instruire liceal şi postliceal – 23,43% şi persoane cu nivel de instruire universitar – 6,2%.
Analizând structura şomerilor pe sexe, femeile reprezintă o medie de 42,95% (6.177 persoane) din numărul total al şomerilor înregistraţi, înregistrând o uşoară scădere cu 0,89 pp faţă de ponderea în totalul şomerilor înregistraţi, din luna precedentă.
Prin derularea programului de ocupare a forţei de muncă, în luna august au fost încadrate 436 persoane prin servicii de mediere şi consiliere profesională şi 116 persoane au beneficiat de măsurile active finanţate prin bugetul asigurărilor de şomaj.
În perioada 01.01.- 31.08.2014 au fost încadrate în muncă 6.504 persoane, faţă de 6.215 persoane în aceeaşi perioada a anului 2013.
De asemenea, în perioada 01.01.-31.08.2014, au fost organizate 27 de cursuri de calificare/recalificare, perfecţionare, specializare şi iniţiere, la care participa 599 persoane aflate în evidenţă agenţiei şi un curs pentru dulgher, tâmplar, parchetar la care participa 12 aflate în detenţie.
Situaţia persoanelor aflate în evidenţă Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş în anul 2014:
CLICK AICI PENTRU VIZUALIZARE TABEL