Restanţe mai mari de o jumătate de an la plata însoţitorilor persoanelor cu handicap
Luni, 27 Octombrie 2014 00:00
# Problema e plimbată între primării şi finanţe, spre disperarea celor care nu-şi cer decât drepturile. # Ion Toader (foto), primarul comunei Cetăţeni: ”Finanţele să dea drumul la bani pentru că suntem foarte restanţi la plata însoțitorilor persoanelor cu handicap”
Există administraţii locale care nu au mai plătit aceste drepturi însoţitorilor persoanelor cu handicap de aproape un an. Oamenii continuă însă să lucreze din
milă, fiindcă, în cele mai multe cazuri, persoanele cu handicap le sunt rude sau cunoştinte apropiate şi consideră că ar fi inuman sa nu le ajute. În realitate, aceşti însoţitori sunt disperaţi si nu mai fac faţă cheltuielilor. Primarii dau vina pe Finanţe, deşi în lege sunt prevăzute soluţii şi pentru situaţia în care alocările de la bugetul de stat întârzie. Primăriile aşteaptă de luni bune alocările de la finanţe şi arată cu degetul spre bugetul de stat. Şi tot de atâtea luni bune, însoţitorii persoanelor cu handicap stau la mila autorităţilor cu speranţa în efectele rectificării bugetare care prevede, în acest an, 56,7 milioane de lei pentru plata drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap
„Finanţele să dea drumul la bani pentru că suntem foarte restanţi la plata însoţitorilor persoanelor cu handicap”, a cerut la ultima şedinţă a Colegiului Prefectural Ion Toader, primarul comunei Cetăţeni.
Asistenţii aşteaptă. Nu prea au ce face… N-au avut niciodată! Unii dintre ei au sperat că rezolvă ceva cu ceva sesizări adresatăe Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. “Tot ce s-a mișcat în aceste cazuri a fost câte o “recomandare” pentru plata respectivelor sume restante, adresată primăriilor”, spune Adrian Popescu, preşedintele ASCHF-R .
Imposibilitatea plăţilor este greşit pasată doar în cârca Finanţelor
Alocarea fondurilor destinate plăţii salariilor asistenţilor personali şi indemnizaţiilor persoanelor cu handicap grav este reglementată de Legea Bugetului de Stat pe anul 2013 care prevede că plata asistenţilor personali (sau indemnizaţia lunară pentru persoana cu handicap grav - care se acordă în cazul în care aceasta nu beneficiază de asistent personal) se suportă din bugetul primăriei, prin intermediul sumelor alocate de la bugetul de stat.
În situaţia în care consiliile locale ale localităţilor în care domiciliază persoanele cu handicap grav nu au obţinut sumele prevăzute de respectiva lege, acestea au obligaţia de a aloca sume din bugetele constituite la nivel local.
Sumele alocate în această direcţie se recuperează ulterior, direcţiile judeţene ale finanţelor publice fiind cele care dispun alocările necesare pentru toate primăriile din judeţ, în funcţie de solicitările existente din partea acestora.
Soluţii pot fi găsite… Să se mai şi vrea!
Realitatea e că, deşi în teorie sunt prevăzute soluţii şi pentru situaţia în care alocările de la bugetul de stat întârzie, primăriilev având obligaţia să prevadă şi să garanteze în bugetul local sumele din care se suportă salarizarea și celelalte drepturi cuvenite asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, în practică problema este plimbată între autorităţile locale şi finanţe, spre disperarea celor care nu-şi cer decât drepturile. Altfel spus, lucrurile se pot mișcă doar acolo unde se şi vrea.
C.S.