Halal opoziţie!!! Liderul senatorilor liberali, Ion Popa, se află alături de Ponta în turneul ţărilor Arabe
Luni, 04 Mai 2015 23:20
După modelul, ,,Eu cu cine votez”, Ion Popa, această figură politică uşuratică, care ar trebui să fie liderul opoziţiei din Argeş şi din Senatul României, pare că ar fi trecut nu numai cu sufletul în barca puterii, dar şi cu trupul, afişându-se din ce în ce mai des cu liderii puterii guvernamentale.
După ce în urmă cu câteva săptămâni, Ion Popa, liderul senatorilor liberali, a plecat la braţ cu Tăriceanu într-o delegaţie la Bruxelles să facă pe justiţiarii, asta după ce în urmă cu câteva zile înainte de plecare, Tăriceanu a făcut zid cererii DNA de arestare a senatorului Dan Şova, acum, Ion Popa se află alături de Ponta şi de mai mulţi lideri ai puterii în turneul ţărilor Arabe.
Astfel, Biroul Permanent al Senatului a aprobat, săptămâna trecută, luni, solicitarea premierului Victor Ponta de a desemna cinci senatori "cu atribuţii în politica externă" pentru a-l însoţi în vizita oficială în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Qatar şi Kuweit, în perioada 29 aprilie - 5 mai.
Cei cinci senatori care alcătuiesc delegaţia Senatului pentru această vizită sunt Ilie Sârbu, liderul Grupului parlamentar al PSD, Titus Corlățean, membru al Comisiei pentru Politică Externă, Ion Popa, senator de Argeş şi liderul senatorilor liberali, Dumitru Pelican, liderul Grupului parlamentar Liberal Conservator, şi Pataki Csaba, secretarul Grupului parlamentar al UDMR.
Lucian GHERGUŞ