Cătălin Chelu, mortul viu din Argeș!
Luni, 11 Mai 2015 22:42
# Afaceristul declarat mort deține părți importante din firmele etalon - Alprom și Electroargeș # Hidroconstrucția se zbate încă să demonstreze caracterul fraudulos al celor 49 de contracte de cesiune în spatele cărora s-ar afla Cătălin Chelu # Metodele infracționale ale lui Chelu, încă nedeslușite în instanță la mai bine de o jumătate de an de la moartea acestuia
În iunie 2015, Tribunalul Specializat Argeș urmează să facă lumină cu privire la 49 de contracte simultane de cesiune suspecte, încheiate în localități diferite, în spatele cărora conducerea S.C. Hidroelectrica încearcă să demonstreze că s-ar afla Cătălin Chelu, decedat anul trecut, după ce a fost condamnat definitiv, în dosarul penal denumit generic ”Mită la general”
Este vorba despre dosarul în care reclamanta SC Hidroconstrucția arată că, în urma acțíunilor pârâtului Cătălin Chelu, începând cu ultima parte a anului 2009, un grup bine conturat de acțíonari ai SC Hidroconstrucțía (Drăgan Mircea, Săndulescu Ilie, Ungureanu Eugen, Ungureanu Marius, Enache Alexandru, Dascălu Ion, Defta Stancu, Spiridon Ion, Mihai Iuliana Fabia, Deszi Nicolae) a solicitat înregistrarea unui număr foarte mare de cesiuni.
“În concret, Ungureanu Eugen a înregistrat, în cursul lunii aprilie 2010, la Biroul Acționariat al Hidroconstrucția, un număr de 49 de contracte de cesiune (44 încheiate la 03.03.2010 și 5 la 13.04.2010), toate semnate, atât pentru cedent, cât și pentru cesionar, de numitul Ungureanu Eugen, în baza unor procuri speciale acordate de acționarii cedenți. Acesta era mandatat atât pentru semnarea contractelor de cesiune, cât și cu privire la semnarea în Registrul Acționarilor și Registrul Acțiunilor”, explică reprezentanții conducerii SC Hidroconstrucția.
În urma analizei făcute de Biroul Acționariat s-a constat că, deși au fost prezentate o serie de procuri autentice, ar exista dubii serioase, atât cu privire la realitatea acordării mandatului, precum și cu privire la formularea acordului în ceea ce privește intenția de a contracta.
“Atât din cronologia evenimentelor, modalitatea de încheiere a contractelor, cât și din analiza prevederilor legale și statutare care reglementează activitatea reclamantei și transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, a rezultat, fără putință de tăgadă, intenția unei persoane străine de societate, pârâtul Chelu Cătălin, de a dobândi acțiuni la Hidroconstrucția, fraudând astfel interdicția instituită în deplină conformitate cu voința socială”, mai arată oficialii Hidroconstrucția.
Procedeul nu este unul nou. El a mai fost aplicat de Cătălin Chelu și în exercitarea controlului asupra altor societăți comerciale.
“Modalitatea în care pârâtul a înțeles să pună în practică intenția de fraudare prin încheierea unor tranzacții simultane, dublate de un mandat fără reprezentare, se circumscrie pe deplin noțiunii de covenție de pre-nom, forma specifică a simulației, similară interpunerii de persoane. În ceea ce privește intenția de a simula a părâților cesionari în contractele de cesiune, aceasta este una evidentă ce rezultă cu certitudine atât din încheierea unui număr important de contracte semnate în aceeași zi, în regiuni diferite ale țării, cât și din necesitatea de a-și asigura semnarea acestora prin una și aceeași persoană, dar și din sumele importante de bani alocate tranzacțiilor, sume a căror proveniență este deja cercetată de către organele competente”, mai spun reprezentanțíi Hidrocontrucția.
Metode similare de preluare a controlului au existat și la Electroargeș
De anul trecut, doi dintre acţionarii Electroargeş -S.C. Vidraru şi Tudor Dumitru, cel din urmă director al S.C. Vidraru S.A, se zbat să demaște în instanță nereguli similare celor de la Hidroconstrucția, petrecute ani de-a rândul în Consiliul de administraţie al SC Electroargeş. Aceșia arată, într-unul dintre dosarele deschise la Tribunalul Specializat Argeş, că situaţia financiară şi Bugetul de venituri şi cheltuieli al Electroargeş nu au prezentat informaţii (de interes pentru mulţi dintre acţionarii care se consideră lezaţi) despre un calup întreg de dividende din anii anteriori şi că o serie de investiţii pe piaţa de capital nu se află în bugetul de venituri şi cheltuieli şi nici în programul de investiţii aprobat de AGOA, deşi, potrivit prevederilor legale, Consiliul de Administraţie nu poate lua decizii de afaceri decât în limita programului aprobat de AGOA şi a împuternicirilor primite de la acţionari în AGOA.
S.C. Vidraru şi Tudor Dumitru invocă reaua credinţă a Consiliului de Administraţie al SC Electroargeş şi amintesc de problemele sesizate inclusiv de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare: “S.C. Electroaargeş, prin deciziile de afaceri ale Consiliului de administraţie are multe pachete de acţiuni pentru care nu poate recupera în totalitate sumele înscrise. Membrii Consiliului de Administraţie au primit deja numeroase amenzi de la CNVM/ASF pentru nerespectarea prevederilor legale”
Totuși, deocamdată, în dosarul privind acest litigiu, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea, în mod irevocabil, a unui alt dosar pe care Tribunalul Specializat Argeș l-a trimis la Curtea de Apel Piteşti şi care duce către artizanul ingineriilor de la Electroargeş: grupul manevrat de controversatului om de afaceri Cătălin Chelu, care deţine mai mult de 33%. Dosarul conține o serie de reclamaţii, formulate de aceiaşi acţionari- Tudor Dumitru şi SC Vidraru - care semnalează instanţei modul în care s-au făcut anumite majorări de capital ale Electroargeş, la momentul în care CNVM a obligat la declanşarea ofertei publice de preluare. Tudor Dumitru şi SC Vidraru au mai sesizat că personajele din Gruparea Chelu au sfidat solicitarea CNVM şi nu au iniţiat oferta publică de preluare, ci, din contră, au ţinut o Adunarea Generală Extraordinară, în care au majorat capitalul social şi au participat activ la achiziţionarea unor noi acţiuni emise în cadrul acestei majorări, cu încălcarea Legii 294/2004.
Potrivit reclamaţiilor înregistrate în dosar, acţiunile dobândite de Portavon şi Mattera Com, societăţi controlate tot de gruparea Chelu, în cadrul respectivei majorări de capital, s-au realizat în frauda legii şi a celorlalţi acţionari. Pentru ca operaţiunea să nu bată la ochi, spun reclamanţii, o parte dintre acţiunile societăţilor Portavon şi Mattera Coma fost preluată de o societate nouă- Bran Oil SA, creată, spun reclamanții, cu scopul diminuării participării acţionarilor Portavon şi Mattera Com sub pragul de 33% şi pentru înlocuirea acestor acţionari cu unul nou, care să nu atragă atenţia. Operațiunile s-au făcut, spun semnatarii plângerii, “cu scopul de a evita efectuarea obligatorie a ofertei de preluare a restului acţiunilor, de a eluda sancţiunile aplicate de CNVM acţionarilor care au acţionat concertat şi deţin mai mult de 33% din capitalul social şi de a acţiona în defavoarea acţionarilor minoritari”
Cristna Stancu