Bebe Ivan câștigă procesul cu romii din Costești. Definitiv și irevocabil. Doar că... banii sunt la romi

# Primăria Băbana, în fața unei încercări de record mondial: să ia bani de acolo de unde nimeni nu a reușit. Nici măcar instituțiile statului

După lupte seculare, care au durat...  cam doi ani, apele s-au limpezit în litigiul dintre romii din Costești și Primăria Băbana. În sensul că primăria a câștigat, definitiv și irevocabil. Nu trebuie să dea niciun ban firmelor celor are au săpat șanțuri prin Argeș, fără ordin de începere a lucrărilor, după care au umplut cu facturi birourile de contabilitate ale administrațiilor locale.
Toate bune și frumoase, doar că romii au reușit, prin eforturi bine dozate, să tragă, frumușel, banii din contul primăriei. Acum, Bebe Ivan, edilul șef, trebuie să fie cel puțin la fel de inventiv ca romii, ca să își poate recupera cele peste trei miliarde de lei vechi cu care a fost păgubit. Suma este una enormă, dacă ne raportăm la faptul că Băbana este în top cinci al celor mai sărace comune din România, localitatea având, pe raza ei, un singur agent economic. Primăria Băbana este, însă, în fața unei încercări demne de Jocurile Olimpice, pentru că nimeni, până acum, nu a mai reușit o asemenea performanță. Edilul șef speră însă ca, în solidar cu romii, să ”atace” la cei care le-au înlesnit executarea contului său. Poate numai așa să mai vadă vreun ban din cei evaporați.
Litigiul a pornit de la firma Venus Holdrung, care a facturat primăriei trei miliarde pentru șanțuri săpate de-a lungul drumurilor județene. Primarul nu a binevoit să plătească, așa că s-a mers la proces. Primăria a câștigat. Romii, bine instruiți (de cine?!) au cesionat creanța către o altă firmă, după care totul a reînceput. Doar că, ajutați de actul notarial și de vigoarea executorului Vârgă, romii reușesc să ia banii din cont - cca. 3,3 miliarde lei vechi.
Acum, încercarea de record mondial: întoarcerea banilor de la romi, în contul primăriei. Se pun, deja, pariuri... A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea