Postelnicescu îl acuză pe Nicolescu: La CJ s-au făcut angajări pe criterii de pile, cunoştinţe şi relaţii

Săptămâna trecută, Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, a anunţat că 20 dintre salariaţii instituţiei pe care o conduce îşi vor pierde locurile de muncă. Motivul – criza economică. Supărarea e cu atât mai mare cu cât salariile angajaţilor CJ au scăzut, date fiind măsurile guvernamentale de la sfârşitul lui 2009. În timp ce Nicolescu le plânge de milă subalternilor, consilierul judeţean Marius Postelnicescu, preşedinte al PNL Piteşti, susţine că măsura de reducere a personalului îi va afecta pe cei care au pile mai puţin însemnate şi asta pentru că la Consiliul Judeţean s-au făcut angajări masive pe criteriul PCR (adică pile, cunoştinţe şi relaţii). 
Aşadar, după cum susţine Postelnicescu „Cei care au relaţia mai puternică rămân, şi care nu, pleacă”. Liberalul îl acuză pe Constantin Nicolescu pentru faptul că nu a declarat majoritatea posturilor rămase vacante la Consiliul Judeţean, profitând astfel de oportunitatea contractării unor angajaţi susţinuţi de diverşi oameni din anturajul liderului PSD-ist. Se pare că aceeaşi poveste s-a petrecut la toate instituţiile subordonate CJ Argeş, dar şi la deconcentratele din judeţ. ANCA ITTU

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea