Distracţie, voie bună şi muzică pentru toate gusturile la Ziua Comunei Bascov

Mare sărbătoare la sfârșit de vară, în comuna Bascov! Duminică, 28 august, pe platoul islazului Aninoasa din satul Brăileni, a avut loc ediţia a X-a a celei mai mari şi mai importante manifestări cultural-artistice din localitate – Ziua Comunei Bascov.
Şi în acest an, administraţia locală, în frunte cu edilul Gheorghe Stancu și Lorena Toma, managerul Casei de Cultură Bascov, au dorit să le ofere locuitorilor comunei o zi plină de surprize și bucurie, cu nume mari ale muzicii populare româneşti.
Programul de muzică populară a fost asigurat de solişti consacraţi ai genului, printre care Elisabeta Turcu Juverdeanu, Nicolae Furdui Iancu, Gabriel Dumitru şi mulţi alţii. Pe scenă au mai urcat Ansamblul folcloric Floricica -Bârla, Taraful Doina Cârcinovului-Priboieni, Ansamblul Argeșelul-Boteni, Corul Veteranilor , Grupul vocal bărbătesc Rapsozii Bascovului și, bineînţeles, Ansamblul Folcloric „Doina Bascovului“ al Casei de Cultură „Adriana Trandafir”.

Concerte Anna Lesko și Sandra N

Începând cu ora 22.00, a urcat pe scenă şi a susţinut un spectacol de zile mari cunoscuta interpretă Anna Lesko. Recitalul artistei a fost urmat de unul susţinut de  Sandra N, fiica fostului primar din Albeștii de Mușcel, care a încântat publicul cu melodiile ei.
La finalul evenimentului a avut loc obişnuita tombolă cu premii. Reprezentanţii administraţiei locale au păstrat şi anul acesta tradiţia organizării tombolei cu premii cu ocazia Zilei comunei Bascov. Pentru ediţia din acest an, organizatorii au pregătit 10 premii. Astfel, au fost acordate un premiu special, constând într-un cuptor electric, o plită şi o hotă, 3 premii I - fiecare dintre câştigători a primit un aparat de gătit, 3 premii II - pentru care s-a acordat fericiţilor câştigători câte un robot de bucătărie, şi 3 premii III - care au adus pentru trei bascoveni câte un storcător de fructe. 
Au fost prezenţi politicieni de marcă, şefi de instituţii, consilierii județeni şi primari din judeţ și din țară, mii de localnici și mulți alți invitați.  Punctul culminant al serii a fost un spectaculos foc de artificii care a făcut deliciul publicului prezent.
”Ne bucurăm foarte mult pentru că putem duce mai departe această sărbătoare şi vreau să mulţumesc Consiliului Judeţean Argeș, care ne-a sprijinit de fiecare dată. De asemenea, vreau să le aduc mulțumiri și sponsorilor. Nu în ultimul rând, vreau să le mulţumesc foarte mult bascovenilor, pentru că m-au sprijinit în fiecare acţiune pe care am întreprins-o, iar eu am făcut tot posibilul să nu-i dezamăgesc”, ne-a declarat primarul Gheorghe Stancu.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea