Arestat de procurorii DIICOT şi eliberat de Curtea de Apel Piteşti

# Judecat în stare de libertate, vreme de 3 ani şi jumătate, un proxenet a distrus două minore şi a făcut avere de pe urma lor # Cu puţin înainte să fie arestat pentru a doua oară de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, proxenetul Lică Vasile fusese condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei!

Recent, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti i-au trimis în judecată pe doi indivizi din Câmpulung, soţ şi soţie, sub acuzaţia de trafic de persoane. Lică Vasile şi Lică Roxana racolau minore, cu ajutorul  fiului lor, Robert Alin, în vârstă de 17 ani, pentru a le trimite să se prostitueze în Italia şi Germania. Soţii Lică au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv. Interesant este, în acest caz, faptul că unul dintre cei doi inculpaţi, Lică Vasile, a mai fost arestat de DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, în 2006 şi trimis în judecată, pentru aceleaşi fapte. Instanţa a dispus însă eliberarea lui şi judecarea în stare de libertate, judecătorii argeşeni considerând că inculpatul nu prezintă un pericol social iminent, deşi în acea cauză existau nu mai puţin de 11 părţi vătămate, printre care şi minore! Imediat cum a ajuns în libertate, proxenetul s-a întors la „muncă”, de această dată cu forţe sporite: şi-a implicat şi soţia, şi fiul în „afacere”, distrugând vieţile a alte două minore! Acesta nu este primul caz în care infractori care prezintă grad mărit de pericol social sunt trimişi în judecată în stare de arest preventiv şi, pe parcursul procesului, sunt eliberaţi de instanţă şi judecaţi în stare de libertate.

Cum a ajuns individul să opereze liber

Tribunalul Argeş decisese pe 24 noiembrie 2006, să menţină măsura arestării preventive pentru Lică Vasile, în vreme ce un al doilea inculpat din acelaşi dosar, Lică Toma, rudă a acestuia, să fie judecat în stare de libertate. Magistraţii care au luat, la vremea respectivă, această decizie sunt Marius Dumitrescu şi Lorela Patricia Mihai. În mai puţin de 24 de ore (practic, recursul inculpatului a fost judecat în aceeaşi zi, 24 noiembrie 2006), Lică Vasile, beneficiind de serviciile de lux ale unui celebru avocat piteştean specializat în asemenea speţe, a atacat măsura arestării preventive şi, la Curtea de Apel Piteşti, a obţinut câştig de cauză. Măsura revocării arestării preventive a inculpatului Lică Vasile a fost dată de celebrul judecător penalist Dumitru Diaconu, care a casat în parte încheierea Tribunalului, numai acea parte referitoare la legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi menţinerea în continuare a acestei măsuri. Astfel, Dumitru Diaconu a dispus revocarea arestării preventive şi punerea în libertate de îndată a lui Lică Vasile.

Cum a continuat să facă victime proxenetul Lică, judecat în stare de libertate

În octombrie 2006, acest individ a fost arestat de DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti şi trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. În acel dosar, existau nu mai puţin de 11 părţi vătămate – femei de care individul profitase prin ameninţare şi violenţe pentru a le trimite să se prostitueze. Multe dintre victimele lui Lică erau minore. În noiembrie 2006, la mai puţin de o lună de la trimiterea sa în judecată în stare de arest preventiv, Lică a fost eliberat de instanţa Curţii de Apel Piteşti. Revenit printre cei liberi, infractorul s-a reîntors la vechea sa ocupaţie, aceea de proxenet, dar nu singur. Şi-a angrenat în afacere soţia şi feciorul minor, în vârstă de 17 ani. Prima victimă a lui Lică a fost tot o minoră, colegă de liceu a fiului său, pe care individul a trimis-o la „produs” în Italia, promiţându-i că o va lua de soţie după ce vor face rost de bani pentru a-şi lua o locuinţă. Minora a fost plasată la Vicenzza, la fosta soţie a lui Lică, care o supraveghea şi făcea încasările. În ţară, banii erau preluaţi de actuala soţie a acestuia, Roxana Lică, arestată şi ea şi judecată în recentul dosar întocmit de DIICOT. Judecat în stare de libertate, la decizia magistratului Dumitru Diaconu, Lică nu s-a oprit aici şi a mai făcut încă o victimă, tot minoră şi tot colegă de liceu a fiului său, care a fost şi ea trimisă să se prostitueze, dar în Germania. Acesteia, Lică Vasile i-a promis că o va mărita cu fiul său, dar după ce va face rost de banii necesari cumpărării unei locuinţe. Ambele fete, la un moment dat, au refuzat să se mai prostitueze, dar au fost constrânse de Lică să continue, prin ameninţare şi violenţe. Una dintre ele a fost maltratată, fiind lovită dur cu un cablu metalic peste mâini, spate şi picioare.

Epilog terifiant, cu proxenetul Lică în libertate şi cu Coana Justiţie oarbă, surdă, mută şi vai mama ei...

La sfârşitul acestui proces, pe 24 martie 2009, inculpatul Lică Vasile a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Argeş la 3 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi. Totodată, magistraţii au luat decizia suspendării executării pedepsei pentru o perioadă de 8 ani. Din 24 noiembrie 2006 şi până în mai 2010, când a fost pentru a doua oară arestat de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti şi trimis în judecată, Lică Vasile a câştigat de pe urma minorelor pe care le trimitea la „produs” sume fabuloase pentru un individ de condiţia lui. La percheziţie, procurorii i-au găsit în curtea casei sale din Câmpulung două limuzine BMW X5 şi X6. Mai e ceva de comentat, în această situaţie? Doar că, dacă n-ar fi existat câţiva magistraţi dedicaţi profesiei şi unor principii etice (ne referim, bineînţeles, la procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti), Lică s-ar plimba şi astăzi, nestingherit, într-o limuzină BMW X5, ar veni spăşit la audiere, la termenele fixate în cadrul supravegherii sale, ar continua să facă zeci de mii de euro de pe seama minorelor ameţite, racolate şi trimise la „produs” şi, cu siguranţă,  ar mai şi mulţumi avocaţilor „dăştepţi” şi magistraţilor care l-au judecat în libertate (trei ani jumate’ dă belfereală, mânca-ţi-aş!) şi i-au suspendat, mai apoi, pedeapsa cu puşcăria!... Camil Dalu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea