Banul public, batjocura autorităţilor locale (3)
Luni, 11 Iulie 2011 23:55
# Din anul 2007, Dragon Oil Star vinde motorină la suprapreţ la SPGC Curtea de Argeş. Vorbim din nou despre Dragon Oil Star SRL, firma de casă a Serviciului Public de Gospodărie Comunală Curtea de Argeş … şi nu numai. Această firmă din 2007 până în prezent are 11 contracte cu SPGC. În acest articol vom face referire numai la contractele de achiziţie motorină.
În anul 2007, când cel mai scump preţ la motorină a fost de 3,43 lei, Dragoin Oil Star vinde la SPGC cu 3,59 lei/litru. Contract total de 171.000 euro, deşi era estimat la 170.000 euro şi bineînţeles că a fost preţul cel mai scăzut, dar din păcate a fost o singură ofertă. Cantitatea cumpărată a fost de 200.000 litri. Pagubă în bugetul local doar de 32.000 lei.
În anul 2009, cel mai scump preţ la motorină este 3,96 lei. SPGC cumpără de la aceeaşi societate cu 4,75 lei litrul o cantitate de 120.000 litri. Condiţiile de atribuire au fost aceleaşi adică cel mai scăzut preţ, dar o singură ofertă. Gaură în buget de 94.800 lei.
În anul 2010, preţ de piaţă 4,65 lei pe litru, iar SPGC cumpără 240.000 litri cu 5,46 lei, o singură ofertă, care bineînţeles că avea preţul cel mai scăzut. Gaură în buget de 194.400 lei.
Să nu uităm că în 2011 gaura din buget a fost de aproape 250.000 lei şi motorina a fost cumpărată cu 6,57 lei/litru.
Gaura din bugetul primăriei Curtea de Argeş creşte precum profitul firmei Dragon Oil Star, care din 2007 până în 2009 şi-a dublat cifra de afaceri. Suntem curioşi la ce sume lipsă în buget se va ajunge prin anul 2015, dacă de la an la an creşte în asemenea hal.
Acum, după ce am prezentat în mare afacerile dintre SPGC şi Dragon Oil Star, să revenim puţin la aleşii locali, domnul primar Nini Diaconu şi domnul viceprimar Costinel Vasilescu.
Cum am putea crede noi sau cititorii noştri că domnul primar sau domnul viceprimar nu au mirosit asemenea afacere care se petrecea chiar sub nasul dânşilor de atâta amar de vreme? Cum am putea crede declaraţiile dânşilor, în care ne spuneau, tare afectaţi, că nu este posibil aşa ceva? Dar de fapt ce înseamnă aproape 6 miliarde din bugetul local în atâţia ani? Chiar suntem răutăcioşi şi ne uităm în ograda dânşilor, când ar trebui să ne vedem de treburile noastre şi să ascultăm doar ce ne spun dânşii, să nu ne apucăm noi să investigăm câte ceva, că nu se ştie ce mai iese. L.C.