Termo Calor Confort a pierdut, vara aceasta, peste 1600 de clienţi
Luni, 20 August 2012 23:59
# Furnizorul local de agent termic intră în iarnă cu nici 32.000 de apartamente racordate. Furnizorul local de agent termic are, din nou, probleme. Termo Calor Confort este presată de furnizorii de gaze să-şi plătească datoriile, care cumulează 5.587.000 lei. Societatea comercială investeşte, însă, masiv, în sistemul centralizat de încălzire, deşi pierde anual mii de clienţi. Din 2010 şi până în prezent, peste 8000 de familii au renunţat la încălzirea centralizată, iar numărul lor ar fi şi mai mare dacă furnizorul de agent termic nu i-ar obliga pe debranșaţi să-şi monteze o sursă alternativă de căldură.
Scandal în centrul Piteștiului, lângă Prefectură!!!
Luni, 13 August 2012 13:42
# Au câştigat bătălia cu Prefectura şi Consiliul Judeţean, nu şi războiul # Proprietarii din blocul 48 – Centru nu se pot folosi de subsolul imobilului pentru că cele două instituţii dispun cum vor de el. Războiul durează de ani buni şi ar fi trebuit să se încheie după ce instanţele de judecată au dat în mai multe rânduri câştig de cauză asociaţiei de proprietari. Potrivit deciziilor judecătoreşti, Consiliul Judeţean Argeş şi Prefectura ar fi trebuit să elibereze spaţiile de la subsolul blocului, pe care le-au închiriat abuziv, mai întâi unor firme şi, ulterior, unor asociaţii. N-au făcut-o. Mai mult, de un an, cele două instituţii ar fi trebuit să readucă subsolul tehnic al imobilului la starea iniţială, însă n-au mişcat un deget.
Firma lui Constantin Nicolescu o comite din nou!!!
Luni, 13 August 2012 13:33
# Autopro Mond este câștigătoare a licitației pentru întreținerea parcului auto al Direcției Copilului, instituție subordonată CJ Argeș # Adrian Macovei, directorul DGASPC, dă cu bâta în baltă la modul grosolan: Incompatibilitatea numai în mintea voastră poate fi...Nici nu s-au stins bine ecourile răsunătorului proces dintre șeful Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, și Agenția Națională pentru Integritate, că un altul este aproape să se nască, pe aceeași speță. Una din firmele în care președintele CJ este acționar majoritar numai ce a câștigat licitația pentru întreținerea parcului auto al DGASPC Argeș, instituție subordonată aceluiași Consiliu Județean Argeș. DGASPC – conform propriului statut - este organizată și funcționează ca instituţie publică, cu personalitate juridică, sub autoritatea Consiliului Județean Argeș.
Piteștiul are un bloc fantomă!
Luni, 06 August 2012 14:06
# Locatarii noilor apartamente “la cheie” de pe Aleea Mihail Mihăileanu din Trivale nu-și pot face nici măcar cărți de identitate pentru că, oficial, blocul nu există. Au semnat, fără să se gândească prea mult, niște contracte dubioase și s-au trezit într-o realitate halucinantă. Li s-a întâmplat locatarilor noului bloc de pe Aleea Mihail Mihăileanu din cartierul Trivale, care, nici la aproape trei ani de când s-au mutat în apartamentele așa-zise rezidențiale, nu pot oficializa adresele la care locuiesc. Mai mult, nici până la ora actuală n-au fost racordați la rețeaua de gaze, iar din 9 august vor rămâne și fără curent electric.
99 de blocuri din Pitești pot deveni capcane ale morţii la primul cutremur
Luni, 06 August 2012 13:58
# Niciunul din blocurile cu risc seismic n-are expertiza tehnică cerută de lege. Deși clădirile s-ar putea prăbuși la un eventual cutremur, administratorii blocurilor fug de expertizare de teama cheltuielilor pe care le-ar presupune această procedură și consolidarea impusă de lege. Peste 30.000 de piteșteni riscă, din acest motiv, să fie prinși în grămezile de moloz la un eventual seism. Dacă pentru întărirea structurii de rezistență nu s-au mobilizat să strângă bani, în cele mai multe cazuri, pentru schimbarea fațadelor acestor blocuri s-au găsit resurse.
Partenerii celulei Al-Qaeda din România fac afaceri cu Primăria Piteşti
Luni, 30 Iulie 2012 14:41
# Primăria Piteşti are mai multe contracte cu persoane care au vândut o firmă către un membru al celulei Al-Qaeda # Licitaţie deschisă cu o singură ofertă, dar este cea mai bună din punct de vedere economic. Anul electoral 2012 a fost unul plin pentru primarul Pendiuc … de promisiuni. La începutul campaniei primarul Pendiuc ameninţa cu surle şi trâmbiţe că imediat după campania electorală, Piteştiul va arăta ca după bombardament. Aproape că roşea Tudor Pendiuc, mai rău ca o fată mare, în momentul în care avea ocazia să se adreseze piteştenilor, şi aproape că se
Averile parlamentarilor de Argeş, la început şi la final de mandat (II)
Luni, 23 Iulie 2012 12:55
Constantin Tămagă. În declaraţia senatorului Tămagă dispar apartamente, dar apar utilaje luate pe credit... dar fără credite
La început de mandat acesta avea trei terenuri agricole, cu suprafaţa totală de 325.000 mp, două terenuri forestiere, cu suprafaţă totală de 41.000 mp şi un teren intravilan de 2000 mp. Şi la capitolul case stătea bine senatorul Tămagă, acesta având trei locuinţe, două apartamente cumpărate, unul în Bucureşti şi altul în Piteşti, şi o casă la Mozăceni, primită moştenire.
Averile deputaţilor de Argeş, la început şi la final de mandat (I)
Luni, 16 Iulie 2012 13:56
# Ion Burnei A început mandatul de deputat cu 5 case de locuit # Sorin Buta începe mandatul de deputat cu un Matiz şi un Hyundai şi vinde un Cielo. Hyundaiul îl donează în 2010. În 2012... îl vinde. # Filip Georgescu a sărăcit în ultimul mandat de deputat.
Ion Burnei
A început mandatul de deputat cu 5 case de locuit, 2 spaţii comerciale şi un apartament, şi a terminat cu 3 case de locuit şi două spaţii comerciale. Apartamentul şi cele două case nu apar ca fiind înstrăinate în niciuna din declaraţiile de avere din anii 2008-2012
Mega-dosarul de evaziune fiscală în care este implicat Sorin Blejnar are legătură la Pitești
Luni, 16 Iulie 2012 13:44
# Șeful întregii rețele infracționale a dat și aici un tun la bugetul statului, prejudiciul fiind de peste un milion de euro. S-a vorbit mult, în ultimele zile, despre rețeaua Blejnar-Marta-Nemeș - grupare care, potrivit procurorilor anticorupție, ar fi găurit bugetul statului cu zeci de milioane de euro. Prejudiciul este greu de stabilit, în suveica infracțională fiind angrenate câteva zeci de firme din care – iată – câteva cu rază de acțiune în județul Argeș.
Închirierea parcărilor din Pitești, un proiect sortit eşecului
Luni, 16 Iulie 2012 13:35
# Regulamentul de închiriere, prezentat ca o soluţie la rezolvarea problemei locurilor de parcare este contestat până şi de asociaţiile de proprietari. Amânat de mai multe ori din cauza polemicilor iscate pe marginea sa, proiectul privind închirierea locurilor de parcare, deşi gândit după un model care în câteva oraşe funcţionează, nu-şi găseşte aplicabilitate la Piteşti. De ce? Pentru că, la noi, numărul locurilor de parcare este cu mult mai mic decât necesarul. Autorităţile locale îl văd totuşi ca o soluţie în buna gestionare a locurilor de parcare şi sunt hotărâte să treacă la implementarea lui.
Dosarul mitei de 50.000 de euro de la Spitalul Județean a ajuns, în sfârșit, la Tribunalul Argeș
Luni, 09 Iulie 2012 13:52
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus, la începutul acestei luni, trimiterea în judecată a inculpatului PÂNZARU ADRIAN STELIAN, reprezentant al SC PANSIPROD MEDICAL SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
Fostul președinte al țării, Emil Constantinescu, la ceas de seară, în vizită la notarul Cârstoiu
Luni, 02 Iulie 2012 13:20
Săptămâna trecută, joi, pe la orele 20, pe strada Trivale se plimbau două maşini negre, cu girofar. Cum strada este destul de îngustă, iar la orele serii este destul de aglomerată, maşinile au atras atenţia tuturor trecătorilor. Emil Constantinescu era cel care beneficia de protecţia geamurilor negre ale maşinilor cu numere de Bucureşti. După o plimbare pe Trivale, acesta a oprit la intersecţia cu Dumbravei şi a făcut o plimbare pe jos. Din agitaţia care era în jurul său se înţelegea clar că nu este doar o
USL întâmpină probleme în schimbarea directorilor PDL-işti, dar totul se rezolvă prin... controale
Marţi, 26 Iunie 2012 00:49
# Sorina Marin: „La ANPM mi s-a comunicat că Prefectura Argeş şi Consiliul Judeţean Argeş îmi sugerează să-mi depun demisia” # Zoltan Kalman a cedat în urma controlului. Acum, după câştigarea alegerilor locale, USL are o altă prioritate, şi anume schimbarea directorilor de deconcentrate care nu vor să-şi dea demisia. La Agenţia de Mediu Piteşti, directorii Sorina Marin şi Zoltan Kalman au rezistat presiunilor făcute de Agenţia Naţională de Mediu, şi la invitaţia acestora de a depune demisiile au răspuns negativ.
Efectele mafiei din piaţa Ceair: preţuri duble la fructe şi legume
Marţi, 26 Iunie 2012 00:26
# Adevăraţii producători direcţi sunt terorizaţi de intermediari. Conducerea pieţei Ceair spune că nici vorbă de vreun conflict între cele două părţi şi că-n piaţă e loc pentru toată lumea. Numai că micii producători sunt nevoiţi să-şi vândă marfa la colţ de stradă, în timp ce, în zonele cu vad comercial, legea o fac speculanţii
Păguboasa parcare... inexistentă din spatele Mall-ului Trivale
Luni, 04 Iunie 2012 02:00
# Municipalitatea pierde din contractul cu Wini Imobili 126.800 de euro. Cine se face vinovat? Mall-ul Trivale, inaugurat de Winni Imobili în 2010, n-are nici până acum parcare, deşi ar fi trebuit să beneficieze de o asemenea dotare încă de la deschidere. Un amănunt peste care Consiliul Local Piteşti pare să treacă mult prea uşor, cum la fel de uşor pare să
Operațiunea Căpușa, o “diversiune de sustragere a banilor de la Bugetul Local”?!...
Luni, 28 Mai 2012 02:00
# Fostul consilier local Mariean Neacșu dezvăluie cum se fac jocurile la Primăria Pitești # Tudor Pendiuc: ”Eu atât am de spus: Consiliul Local și primarul Piteştiului au respectat întotdeauna legea”. Mariean Neacșu arată că pomparea de către Consiliul Local Pitești către Coral Impex SRL a unor noi sume pentru omorârea căpușelor este anormală și păguboasă pentru Municipalitate, în condițiile în care firma în cauză este deja obligată, printr-un contract anterior, să se ocupe de dezinsecția orașului.
A minţit Constantin Nicolescu în declaraţiile de avere şi interese? (II)
Marţi, 22 Mai 2012 23:45
# Constantin Nicolescu a vândut cu doar 1,6 miliarde lei vechi acţiunile de la singura firmă profitabilă a familiei, firmă ce avut un profit de peste 40 miliarde în ultimii trei ani. Afacerile familiei Nicolescu au intrat în atenţia ANI în primăvara anului trecut. Acesta este acuzat că a semnat contracte, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, cu firmele la care este acţionar el sau familia. ANI a descoperit contracte de 15 miliarde care au fost direcţionate către firmele familiei Nicolescu. Deşi Constantin Nicolescu a câştigat prima rundă în procesul cu ANI, războiul este
EXCLUSIVITATE. A minţit Constantin Nicolescu în declaraţiile de avere şi interese?
Luni, 14 Mai 2012 23:20
# Suntem în posesia declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese pentru anul fiscal 2011 a lui Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, dar şi a tuturor contractelor pe care familia Nicolescu le-a avut în anul 2011 cu instituţiile statului. Din declaraţia de avere a lui Constantin Nicolescu aflăm că acesta a cumpărat împreună cu soţia în perioada 1994-1998, în comuna Stâlpeni, mai multe loturi de teren. Aceste terenuri sunt din toate
Primarul comunei Mărăcineni, urmărit non stop de două mașini
Luni, 14 Mai 2012 23:02
# IATĂ DOVADA FAPTULUI CĂ TRĂIM ÎNTR-UN STAT MAFIOT! # Polițiștii ridică din umeri, datorită vidului legislativ # Candidatul PP-DD la funcţia de Primar al Comunei Mărăcineni, cercetat pentru mită electorală # Nicolae Dascălu e acuzat că a împărţit ochelari alegătorilor din comună. Ziua de vineri, săptămâna trecută, pentru primarul comunei Mărăcineni a fost una încărcată de teroare, frică, spaimă și, mai presus de toate, confirmarea faptului că
Bani de campanie sau grijă pentru sănătatea oamenilor?
Luni, 14 Mai 2012 23:00
# Coral Impex – firma desemnată, fără licitație, să elimine căpușele Piteștiului # La data introducerii proiectului de hotărâre, firma presta deja, de un timp serviciul. Unitate de partid, nu alta… Consilierii locali piteșteni au votat, la începutul lui 2011, aprobarea programului de execuţie, cantitativ şi valoric, al activităţilor de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie în municipiul Piteşti, pentru anul trecut. Deratizarea a fost efectuată de către firma SC Coral Impex SRL. Primăria a
Mai multe articole..
- Bombă!!! De serviciile minorelor de la Hot Jasmine Masaj s-au bucurat nu numai fotbaliști și avocați, ci și magistrați și oameni de afaceri!
- Cu Jeep-ul de serviciu la cârciumă!
- De ce nu este judecat Dobrinoiu în stare de libertate? (III)
- S.C. Dragon Oil Star S.R.L., una din cele mai scumpe benzinării din oraş, este abonată la banii publici
Pagina 101 din 110
«ÎnceputAnterior101102103104105106107108109110UrmătorSfârşit»