România încotro? Comunism, venim!?

Marţi, 25 Februarie 2025 10:06

Oare trăim zorii unei noi dictaturi? Așa s-ar zice dacă luăm în discuție negocierile care s-au purtat, săptămâna trecută, la Riad între SUA și Federația Rusă. Delegația rusă a cerut ca Statele Unite să se retragă din Europa de Est, deci și din România. Americanii au refuzat, dar nu se știe ce urmează în viitor. Vladimir Putin vrea să rescrie tratatul de la Yalta, în varianta Yalta 2. Condițiile seamănă izbitor cu cea a trăit România în regimul Comunist.

Se rescrie tratatul de la Yalta?

Dar haideți să ne amintim despre tratatul de la Yalta care s-a semnat între 4 și 11 februarie 1945 și la care au participat liderii SUA, Marii Britanii și Uniunii Sovietice. Cine știe puțină istorie înțelege contextul de atunci, dar și pericolul de azi. Totuși, la cum merg treburile în România, se pare că majoritatea cetățenilor cu drept de vot nu cunosc istorie nici câte e negru sub unghie.

Deputatul Ionuț Moșteanu țipă la toată lumea și dorește moțiune!

Marţi, 25 Februarie 2025 10:06

# USR-istul, gata să răstoarne Guvernul

Săptămâna trecută, deputatul argeșean Ionuț Moșteanu ne-a lovit cu o declarație care îi trădează adevăratele interese. Ei bine, acel Moșteanu, care ne aburea cu Stabilitatea României în campanie, ne spune că vrea să răstoarne Guvernul, imediat după alegerile prezidențiale din mai.

Ca și cum România n-ar fi destul de lovită de ceea ce se întâmplă deja pe plan politic și internațional... Dar Moșteanu își face calcule și crede că Nicușor Dan va câștiga fotoliul de președinte al României. Ideea e mai complicată de atât și parlamentarul de Argeș pare că nu înțelege ce se petrece în jurul lui.

 

Opoziția depune moțiune de cenzură!

Marţi, 25 Februarie 2025 09:49

 

 

Astăzi, Opoziția din Parlament depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu, sub titlul „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii s-au săturat de umilință”.

Documentul este semnat de 154 de parlamentari ai S.O.S. România, AUR și POT., potrivit Știripesurse.ro.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu moțiunea suveraniștilor.

 

MIERCURI, 26 FEBRUARIE – EXERCIȚIU DE ALARMARE PUBLICĂ

Marţi, 25 Februarie 2025 09:31

 

Mâine, între orele 10:00 – 11:00, sirenele din Mioveni vor fi activate în cadrul exercițiului național „Miercurea Alarmelor”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Primăria Mioveni transmite următoarele:

-Este doar un test pentru verificarea sistemelor de alarmare și informarea populației.

-Vor fi redate semnale sonore diferite, specifice unor situații de urgență.

-Nu intrați în panică și folosiți acest moment pentru a vă reaminti ce trebuie făcut în caz real.

 

Protestul lui Călin Georgescu a eșuat! Suveranistul nu mai recunoaște că a chemat oamenii în stradă

Marţi, 25 Februarie 2025 09:04

 

 

În week-end, la București a fost anunțat un mare protest față de anularea alegerilor din 2024. Călin Georgescu și liderul AUR, George Simion, și-au chemat susținătorii în Piața Constituției, dar prezența a fost subțire. Câte sute de oameni au venit sâmbătă și cel mult 4000 – duminică.

Călin Georgescu a adunat semnăturile necesare pentru candidatura la prezidențialele din mai 2025, dar nu a reușit să adune ”un număr covârșitor de oameni”.

După cele două zile, Georgescu a susținut că nu el a chemat oamenii la protest, deși miercuri le spunea susținătorilor săi că trebuie să arate „o acțiune concretă prin prezența într-un număr covârșitor în Piața Constituției”., potrivit Adevărul.

Dorin Mărășoiu continuă provocarea lui Călin Georgescu. Desculț prin zăpada din cimitir...

Luni, 24 Februarie 2025 22:43

 

Fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, Dorin Mărășoiu, a urmat provocarea jurnalistei Anca Alexandrescu, de a merge desculț prin zăpadă, după modelul pe care îl promovează Călin și Călin Georgescu în mediul online.

Ca să fie original, Mărășoiu a mers desculț prin cimitir, spune el cu scopul de a le spune morților să nu mai voteze cu PSD și PNL.

 

Ciolacu le-a cerut primarilor să îl susțină pe Crin Antonescu în campania electorală

Luni, 24 Februarie 2025 10:45

Premierul Marcel Ciolacu a cerut primarilor din Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România să îl susțină pe Crin Antonescu în campania de la prezidențiale.

”Fără nicio reținere, am venit azi în fața dvs. cu Crin Antonescu, propunerea alianței de guvernare pentru funcția de președinte al României.

Știm cu toții ce s-a întâmplat anul trecut. Cred că în primul rând am greșit eu, am încercat să transmit ceea ce fac ca premier crezând că acela e profilul de viitor președinte al României, am greșit. Azi aveți în fața dvs un om care cu adevărat are profilul de președinte al României, eu aveam profilul de premier.

Victor Ponta și-a anunțat candidatura la prezidențiale!

Miercuri, 19 Februarie 2025 14:23

 

Deputatul PSD, Victor Ponta, a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din luna mai, potrivit Știripesurse.ro. Întrebat dacă va părăsi PSD-ul, Ponta a răspuns:

"Conducerea PSD va decide ceea ce e bine pentru conducere, eu fac ceea ce e bine pentru votanţii PSD”.

Social-democrații, la comanda liderului Marcel Ciolacu, îl vor susține pe Crin Antonescu pentru funcția de președinte al României.


 

Călin Georgescu, atac la CCR! Anunță proteste de amploare!

Miercuri, 19 Februarie 2025 11:05

 

Suveranistul Călin Georgescu anunță că dacă CCR nu va revizui decizia de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, vor urma proteste de amploare.

„Sâmbăta (22 februarie) este un moment în care să arătăm o acțiune concretă prin prezența într-un număr covârșitor în Piața Constituției, de la ora 11:00. Acum să fim mai mulți și mai uniți ca niciodată.

Dacă CCR nu dorește să-și revizuiască decizia de anulare până vineri (21 februarie) noi, poporul vom dovedi că vom învinge de fiecare dată, indiferent de decizia CCR sau a barbarilor politici care guvernează ilegal.

Acțiunile instituțiilor internaționale sunt, de asemenea, în desfășurare, dar durata anchetelor nu este una scurtă și nici misiunea instituțiilor internaționale nu este una ușoară deoarece sistemul nu dorește să cedeze. Precum un animal rănit prins în capcană de vânător, sistemul caută să muște în disperata sa încercare de a se elibera din strânsoarea legii. Nu va reuși! Se va autodevora”, a scris Călin Georgescu pe Facebook.

Cine candidează la alegerile prezidențiale?!

Miercuri, 19 Februarie 2025 10:07

Primăvara vine, iar alegerile din luna mai încep, și ele, să se apropie. Fotoliul de la Cotroceni este unul mult râvnit, atât de partide, cât și de independenți. Iată-i pe cei cunoscuți, până acum, care doresc să fie președintele României.

1. Crin Antonescu:

Fost președinte interimar al României în 2012, fost președinte al Senatului. Antonescu are sprijinul Partidului Social Democrat (PSD), al Partidului Național Liberal (PNL) și al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR). Deși un bun orator, Antonescu nu atrage, deocamdată, prin modul în care își exprimă părerile. Mai mult, este atacat și pentru activitatea sa din trecutul de politician și parlamentar. mai exact, pentru inactivitate, fiind unul din cei mai absenți politicieni.

 

Ministrul Educației, declarații despre Călin Georgescu, profesor la Politehnica București-Centrul Universitar Pitești

Miercuri, 19 Februarie 2025 10:07

Suveranistul Călin Georgescu, favorit în cursa pentru președinția României, predă la Politehnica București – Centrul Universitar Pitești (fosta Universitate din Pitești). Aparițiile sale publice, dar mai cu seamă declarațiile controversate pe care le-a făcut i-au adus nenumărate critici, chiar din mediul academic. Ministrul Educației, Daniel David, a comentat pentru Edupedu.ro că decizia privind menținerea în mediul universitar a unor profesori cu discursuri controversate trebuie să respecte procedurile și legislația în vigoare.

Întrebat despre cazul lui Călin Georgescu, care promovează idei anti-NATO și antieuropene, dar și anti-știință, David a declarat că nu este rolul său să decidă excluderea acestuia din sistemul universitar. Mai degrabă, este responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne pentru declarațiile pro-legionarism.

Cum m-am culcat cu Iohannis și m-am trezit cu Bolojan!?

Miercuri, 19 Februarie 2025 10:07

A plecat Iohannis, cu coada între picioare, la Sibiu! După 10 ani de dormit la Cotroceni a plecat șifonat rău, dându-și demisia ca să nu fie suspendat de Parlament și să nu piardă toate privilegiile. Normal, lui Iohannis nu i-a păsat de țară, ci de burta lui.

Încă de când CCR-ul a anulat turul 1 al prezidențialelor, scaunul lui Iohannis a început să se clatine. Totuși, a sperat că isteriile politice se vor calma și că el – Werner – va avea parte de un mandat prelungit. Adică după ce că n-a făcut foarte mare lucru 10 ani, să continue în același stil până în luna mai. Dar l-au înfierat dușmanii politici și a demisionat din funcție.

 

Ciolacu i-a amenințat pe miniștri că-i demite dacă nu fac treabă!

Miercuri, 19 Februarie 2025 10:07

# În mandatul Ligiei Deca s-au atras doar 500 de milioane de euro din cele 3,5 miliarde pentru investiții în Educație

O nouă confirmare că pupila lui Iohannis, Ligia Deca, a fost un ministru slab al Educației. România a reușit să atragă doar 500 de milioane de euro din cele 3,5 miliarde pentru investiții în Educație, în mandatul lui Deca. Vorbim de PNRR, un program prin care s-au făcut investiții importante în administrație. Se puteau face și mai multe și în Educație, dar ministra Ligia Deca a bătut pasul pe loc. Cu astfel de șefi în fruntea ministerelor, nici nu ne mai mirăm de stadiul în care suntem.

Dar lucrurile ar putea să se schimbe! Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis miniștrilor că dacă nu vor implementa riguros politicile PNRR vor plăti cu funcția.

Elena Lasconi: „Crin Antonescu – cel mai puturos parlamentar”

Miercuri, 19 Februarie 2025 10:07

Primărița de la Câmpulung, Elena Lasconi, a vorbit în termeni duri despre candidatul PNL-PSD-UDMR la Cotroceni, Crin Antonescu. Nu mai este o surpriză că Antonescu și-a atras nenumărate critici. Nici în sondaje nu stă prea bine, deci se pare că nici electoratul nu rezonează cu el. Lasconi, care la acest moment dorește să candideze la președinție din partea USR, dar nu are loc de Nicușor Dan, a spun că Antonescu este cel mai puturos parlamentar.

„Nu m-aş apuca să comentez prea mult despre cel mai puturos parlamentar de care am auzit vreodată. Nu vreau să mă gândesc că un asemenea personaj va ajunge la Cotroceni şi vom avea un alt Klaus Iohannis la Cotroceni. Nu vorbesc despre un individ care trăieşte din salariul soţiei de vreo zece ani şi nu face nimic. Daţi-mi voie să mă abţin.”, a spus Lasconi, potrivit Comisarul.ro.

 

Lucian Ionescu, fost subprefect de Argeș: ”Umblă vorba că aș fi în cărți pentru nu știu ce funcții”

Luni, 17 Februarie 2025 13:36

Fostul subprefect liberal de Argeș, Lucian Ionescu, a auzit că spun alții cum că ar reveni în politică. Dar informația este departe de adevăr, chiar dacă în ultima vreme surprizele s-au ținut lanț. Ionescu n-are niciun gând să revină la viața de partid, nu i s-au promis funcții și nici nu are interese în această direcție.

Pentru a pune capăt speculațiilor, Lucian Ionescu a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care își exprimă și punctul de vedere în legătură cu acest subiect, dar și nemulțumirile față de partid:

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului se amână!

Luni, 17 Februarie 2025 10:43

 

Deși se anunțase că azi va fi depusă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu 2, acest lucru nu se va întâmpla în această săptămână, după cum a anunțat liderul AUR, George Simion.

„Nu vom depune în această săptămână moțiunea de cenzură până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziției.

Așteptăm azi să semneze și ei moțiunea de cenzură (...) Sperăm să semneze și membrii de la POT și cei de la USR, măcar o parte, ca să nu vedem că există o interdicție din partea doamnei Lasconi ca să fie votată moțiunea pentru că altfel nu ar avea rost”, a transmis George Simion prin intermediul unui mesaj video publicat azi dimineață pe social media.

 

Încă doi susținători de-ai lui Călin Georgescu, urmăriți penal!

Vineri, 14 Februarie 2025 11:19

 

Se îngroașă gluma! Jandarmeria Capitalei anunță că  s-a început urmărirea penală pentru încă doi susținători de-ai lui Călin Georgescu.

„Au mai fost întocmite două acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 (Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase) și art. 368 (Instigarea publică) din Codul Penal al României”, anunță Jandarmeria Capitalei. În total, au fost întocmite șase acte de sesizare a organelor de urmărire penală, cu șase autori.

Potrivit Jurnalul.ro, susținătorii lui Călin Georgescu au forțat dispozitivul de panouri metalice, după anunțul privind demisia președintelui Klaus Iohannis.

 

Glumă de sezon! Iohannis la frizerul Orban!

Miercuri, 12 Februarie 2025 10:52

 

 

Președintele demisionar al României, Klaus Iohannis, este vedeta acestei săptămâni. Pe Facebook au apărut noi glume care-l vizează pe Iohannis. De data aceasta, fostul lider al României este la frizer și se lasă tuns de ex-premierul Ludovic Orban.

Orban: ”Cum să vă fac?”

Iohannis: ”...Fă-mă pierdut!”

Așteptăm cu interes perioada următoare, să-l vedem pe Iohannis cum o duce la Sibiu. Și bineînțeles, vânăm noi glume.

 

 

Călin Georgescu, discursuri copiate din replici ale filmului ”Ultimul Samurai”

Miercuri, 12 Februarie 2025 10:01

Suveranistul Călin Georgescu a trecut la alt nivel! De la discursuri așa-zise patriotice și religioase, la discursuri copiate din filme celebre. Și adevărul este că orice ar scoate pe gură, rămâne încă favoritul a milioane de români care rezonează cu mesajele lui anti-sistem. Privit la un salvator al României, Georgescu și-a cam epuizat ideile. Nu mai vorbește nici din istorie (o istorie aproximativă și chiar eronată – pe care el o știe), nici din georgrafia pe care o stâlcește, nici din religie, ci din filme.

„Stăpânul Inelelor”, „Newsroom”, „Frozen” – sunt doar câteva filme din care s-a inspirat Călin Georgescu atunci când și-a construit discursurile. Mai nou, suveranistul a postat un video care circulă pe internet cu mesaje din ”Ultimul Samurai”.

Victor Ponta strânge semnături pentru prezidențiale!

Miercuri, 12 Februarie 2025 10:01

Ceea ce anticipam săptămâna trecută, se adeverește! Deputatul PSD, Victor Ponta, candidează independent la prezidențiale și strânge semnături în acest sens. Pe 3 februarie, premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe Ponta din funcția de consilier personal, tocmai pentru că intenționează să se lupte pentru postul de șef al statului. Și cum PSD-ul îl susține pe Crin Antonescu, Ponta le stă în gât.

Mai mult, Victor Ponta a publicat pe site-ul său un formular pentru strângerea de semnături necesare pentru depunerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale.

 

Pagina 11 din 174

«ÎnceputAnterior11121314151617181920UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea