Senzațional: USL Argeș și-a găsit un nou inamic
Luni, 08 Octombrie 2012 00:00
# Dan Diaconescu, mai criticat decât PDL. Reprezentanții argeșeni ai Uniunii Social Liberale au mai găsit un inamic în afară de PDL. Este vorba, bineînțeles, de Dan Diaconescu, a cărui implicare în privatizarea Oltchim continuă să stârnească vii reacții din partea formațiunii de guvernământ. Cel mai vehement critic al acțiunilor lui Dan Diaconescu este, în rândurile USL Argeș, deputatul PNL Andrei Gerea. El îl acuză pe fondatorul PP-DD de înșelătorie și speră ca justiția să-și facă datoria în această situație. De altfel, în viziunea lui Gerea, Dan Diaconescu este "escroc, cel mai mare de la Caritas încoace".
Țărăniștii argeșeni mizează pe tineri în alegerile parlamentare
Luni, 08 Octombrie 2012 00:00
# Mihai Cocaină și Corina Teodor sunt cele două nume propuse. Reprezentanții argeșeni ai PNȚCD au început deja pregătirile pentru promovarea noii lor construcții politice, Alianța România Dreaptă. Președintele PNȚCD Argeș, Iulian Prunaru, spune că partidul său este 100% în favoarea acestei alianțe, ca membru al PPE. De altfel, el speră ca ARD să constituie un prim pas spre unificarea dreptei, într-un viitor Partid Popular Român. Până atunci, însă, ARD se găsește în faza propunerii de candidaturi. Din Argeș au fost depuse la București dosarele consilierului județean Mihai Cocaină și ale colegei
Cătălin Bulf, candidatul ARD la Camera Deputaților, a fost, săptămâna trecută, în mijlocul piteștenilor
Luni, 08 Octombrie 2012 00:00
Săptămâna trecută, Cătălin Bulf - candidatul Alianţei România Dreaptă pe Colegiul 8, Piteşti Nord, a avut o serie de întâlniri cu cetăţenii din Găvana şi din Nord, pentru a le transmite de ce candidează, ce poate oferi în calitatea sa de parlamentar, şi să se prezinte personal, dar mai ales să îi cunoască pe oamenii care ar urma să îi acorde votul şi încrederea. Un punct foarte important al întâlnirilor a reprezentat pentru Cătălin Bulf aflarea problemelor cu care se confruntă oamenii din această zonă a Piteştiului, iar echipa sa de campanie a remis presei un comunicat legat de lipsa locurilor de muncă, precum şi o
Cătălin Teodorescu: La Arpechim se taie instalaţiile, se taie locurile de muncă!
Luni, 08 Octombrie 2012 00:00
Puţinii angajaţi care au mai rămas la Arpechim speră să nu-şi piardă locurile de muncă, însă aud „pe surse” tot felul de variante negative neconfirmate oficial. Acţionarii nu le oferă nicio speranţă, dar nici nu îşi dezvăluie intenţiile. În tot acest timp, se taie instalaţii şi se demolează construcţii.
OMV a vrut doar să-şi distrugă concurenţa?
Unul dintre susţinătorii vechi ai angajaţilor de la Arpechim este consilierul judeţean Cătălin Teodorescu, cel care a tras toate semnalele de alarmă vizavi de situaţia gravă la care s-a ajuns. Acesta a încercat să convingă autorităţile statului de fiecare dată când a fost nevoie de sprijin pentru a nu închide combinatul, iar acum subliniază că principalul acţionar, adică OMV, ar putea fi primul care să intervină. „Cred că este necesar ca OMV să nu înceapă să
Senatorul Mircea Andrei va solicita comisie parlamentară pentru Arpechim şi Oltchim
Luni, 08 Octombrie 2012 00:00
# Mircea Andrei: “Trag un nou semnal de alarmă şi invit la dialog societatea civilă şi parlamentării, indiferent de culoarea lor politică.” # Mircea Andrei: “Fac apel la unitate şi cred că e momentul ca orgoliile, luptele sterile şi vendetele politice să fie date la o parte”. Preşedintele PDL Arges, senatorul Mircea Andrei, reia o iniţiativă de acum câteva luni prin care a încercat să aducă la aceeaşi masă parlamentarii de la toate formaţiunile politice din Argeş şi Vâlcea pentru a încerca soluţionarea crizei cauzată de eşecul privatizării Oltchim, eşec ce afectează prin efectul de
Festivalul Toamna Piteşteană a scos politicienii la aer
Luni, 08 Octombrie 2012 00:00
Săptămâna trecută, vineri, 5 octombrie, s-a dat startul festivalului Toamna Piteşteană, eveniment organizat de Primăria Piteşti, acesta fiind la cea de-a VII-a ediţie. În prag de campanie electorală, acest eveniment a fost un prilej bun pentru oamenii politici de a lua contact direct cu electoratul, la deschiderea festivalului participând importante personalităţi politice
Evenimentul a început cu un discurs al primarului Tudor Pendiuc, care a ţinut să ureze producătorilor prezenţi vânzare cât mai multă, iar cumpărătorilor le-a urat cumpărături cât mai ieftine.
Constantin Polexe, rezerva liberalilor dacă Mircea Diaconu nu mai poate candida
Luni, 01 Octombrie 2012 00:00
Împărțeala colegiilor în PNL și PSD în Argeș este pe terminate. Potrivit deputatului Andrei Gerea, mai sunt încă discuții în ceea ce privește colegiile pe care urmează să candideze cei opt reprezentanți ai PSD și cei 5 de la Alianța de Centru Dreapta, adică Daniel Constantin de la PC și patru reprezentanți ai PNL.
Din punctul său de vedere, este o împărțeală justă, care reflectă proporțiile celor două forțe politice în Argeș. Astfel, nici propunerea inițială a PSD, care ar fi dorit 9 la 4, nici respectarea întocmai a protocolului USL, adică paritate între cele două partide importante, nu ar fi fost corecte pentru ambele părți.
Cauți un sprijin? Sună-l pe deputatul Gerea. Ahh... nu îi știm numărul...
Luni, 01 Octombrie 2012 00:00
Blogul deputatului de Argeș Andrei Gerea este unul bine lucrat, actualizat și arhivat exact așa cum trebuie, așa cum îi stă bine unui blog de om politic activ. Pe noi ne mai pufnește râsul însă, pe ici pe colea, prin locurile esențiale. Nu știm de ce, poate suntem ceva mai cârcotași decât ar trebui, chiar nu știm exact. Numai că... din titlu apare primul hop: ”Cauți un sprijin? Sună un prieten. Andrei Gerea, deputatul tău” – așa se prezintă domnul deputat în mediul
Cătălin Bulf, pregătit pentru o candidatură atipică
Luni, 01 Octombrie 2012 00:00
L-am urmărit şi pe omul de afaceri Cătălin Bulf, pentru a vedea dacă are comportamentul noului intrat în politică. Nu a mişcat un mușchi fără să fie încrezător. A fost relaxat şi a stat alături de colegii săi, ascultând cu atenţie ceea ce s-a discutat. A vorbit cu Mircea Andrei şi Cătălin Teodorescu şi s-a salutat cu Gheorghe Alexei şi parlamentarul Sorin Pandele. L-am abordat şi am avut şocul de a descoperi un politician deştept, un proaspăt intrat în politică de fapt. Chiar a insistat să nu îl numim politician şi a dat dovadă de multă seriozitate. Vorbeşte cu cine îl întreabă pe marginea oricărui subiect şi dă lecţii
Cătălin Teodorescu: „Parlamentarii USL nu i-au ajutat pe angajaţii Arpechim”
Luni, 01 Octombrie 2012 00:00
Parlamentarii USL de Argeş nu au avut nicio influenţă în ceea ce priveşte soarta Arpechimului, în întreg scandalul legat de preluarea Oltchim. Acest lucru este taxat atât de cetăţenii care lucrează la combinatul argeşean, cât şi de politicienii care au sprijinit, într-un fel sau altul, dezvoltarea petrochimiei. Cătălin Tedorescu, prim-vicepreşedinte PDL Argeş, este unul dintre cei care au intervenit cu fiecare ocazie în sprijinul Arpechimului, mai cu seamă că tatăl său a aprobat extinderea sa - la scurt timp după construirea societăţii. „Este important de menţionat că ambele societăţi au fost construite în 1960
"Am decis să candidez după ce am stat de vorbă cu argeşenii"
Luni, 01 Octombrie 2012 00:00
# Omul de afaceri Cătălin Bulf despre alegerile parlamentare. Omul de afaceri Cătălin Bulf este decis să candideze pe un colegiu de deputat la Piteşti din partea Alianţei România Dreaptă, astfel că zvonurile legate de acesta au şi început să inconjoare judeţul. Om cu greutate în afaceri de anvergură, Cătălin Bulf apare ca un om serios în tot ceea ce face, şi este tot timpul vesel şi degajat.
La discuţia cu echipa de reporteri nu i-au trebuit decât zece minute ca să înceapă să combine citate din clasici cu diferite filosofii şi bancuri. Amuzant, relaxat şi deopotrivă tipicar, Cătălin Bulf ne-a dezvăluit că nu a vrut să intre în politică înainte să viziteze câteva zeci de familii de oameni normali, de
Senatorul Mircea Andrei: “E timpul să ne uităm la oameni, să vedem ce au de spus şi să vedem dacă şi statul răspunde nevoilor acestora”
Luni, 01 Octombrie 2012 00:00
# Cum s-a desfăşurat lansarea Alianţei România Dreaptă ?
Mircea Andrei: Faţă de luna iunie am câştigat, conform sondajelor CSOP, 11 procente. Era normal ca această alianţă să ia naştere. E absolut necesar ca dreapta să primească sprijinul necesar. A fost un eveniment mai mult decăt decent. Am învăţat din greşeli, am făcut ce trebuia făcut, şi acum ne pregătim de alegeri alături de noii parteneri. Câteva elemente definesc Alianţa România Dreaptă. Oameni reprezentativi pentru societate, oameni care
PDL Argeş, pe ultima sută de metri cu desemnarea candidaților la parlamentare
Luni, 24 Septembrie 2012 13:39
# Senatorul Mircea Andrei aruncă nume grele în lupta electorală # Primarul Frătică se vrea parlamentar. Gogu Davidescu asemenea, după marea împăcare… La sfârşitul acestei săptămâni, PDL Argeş, sub atenta supraveghere a senatorului Mircea Andrei, preşedintele formaţiunii, s-a reunit pentru a da acceptul majorităţii candidaţilor la parlamentarele din această toamnă. Aşa cum era de aşteptat, Mircea Andrei şi-a format o echipă puternică, alcătuită din oameni de afaceri, politicieni cu ştate vechi, primari şi oameni care au un cuvânt serios de spus în societatea civilă argeşeană. Săptămânalul ”Atitudine în Argeş” vă prezintă informaţiile venite pe surse dinspre PDL cu privire la noii candidaţi şi la provenienţa acestora.
Mimi Niţă e şef mare, şi cu bani în buzunare...le instituţiei
Luni, 24 Septembrie 2012 12:12
# Dan Vasile, subordonatul lui Mimi Niţă. Mimi Niţă a ajuns şef mare după alegerile din vară. În urma orgoliilor acestuia, dar şi ale lui Dan Vasile, amândoi au pierdut alegerile pentru fotoliul de primar al oraşului Costeşti.
Bătălia între cei doi nu s-a teminat odată cu alegerile locale, aceştia continuând lupta, dar de data aceasta neelectorală. Ambii candidaţi la primărie visau, după pierderea fotoliului de primar, la un alt fotoliu, şi anume cel de director al Şcolii Speciale de la Costeşti. Dan Vasile, cel care are ştate mai vechi în
Șeful liberalilor argeșeni candidează pentru Parlament. Predecesorul lui n-are șanse
Luni, 17 Septembrie 2012 12:21
Cu doar câteva zile înaintea întâlnirii șefilor PSD și PNL în Delta Dunării pentru stabilirea candidaților la alegerile parlamentare, liberalii din Argeș au deja câteva certitudini. Prima dintre ele este legată de președintele organizației, Ion Popa, care spune că va solicita USL să candideze pe cel mai greu colegiu din județ, în calitatea sa de șef al PNL Argeș și de copreședinte al USL în județ. Acesta ar putea fi colegiul de senator Pitești, cel mai mare din țară, singurul cu trei colegii de deputați, sau altul, a mai spus Popa. O altă certitudine, subliniată și de conservatori, este prezența actualului ministru al agriculturii,
Țărăniștii argeșeni regretă gafele lui Nicolescu
Luni, 17 Septembrie 2012 12:20
În calitatea sa de consilier județean cu experiență, Iulian Prunaru, președintele PNȚCD Argeș, a comentat situația creată odată cu ancheta de la Consiliul Județean. El regretă că președintele instituției, Constantin Nicolescu, a ajuns să aibă probleme legate chiar de CJ: "Din punctul meu de vedere, regret că Nicolescu, pe care-l cunosc din 1979, de când mi-am luat prima Dacie și lucra la IATSA, a putut să facă așa de mari gafe." Prunaru spune că, după ancheta
Don Felipe se retrage. Cel mai vechi parlamentar argeșean nu mai candidează
Luni, 17 Septembrie 2012 12:10
La doar câteva zile după ce președintele lor, Constantin Nicolescu, a fost din nou luat pe targă din sediul DNA Argeș, nu mai puțin de patru parlamentari PSD au venit la conferința de presă pentru a protesta față de hărțuirea la care ar fi supus președintele CJ.
Rând pe rând, deputații Filip Georgescu și Radu Vasilică, împreună cu senatorii Șerban Valeca și Constantin Tămagă, au criticat metodele justiției în cea ce-l privește pe șeful lor de partid, chiar dacă n-au uitat să sublinieze că "Justiția trebuie lăsată să-și facă treaba". "Modul cum s-a procedat cu dl Nicolescu
Adrian Miuţescu vrea PNL-ul, dar se pare că PNL-ul nu îl mai vrea
Luni, 17 Septembrie 2012 12:02
# Adrian Miuţescu: „Nu vedeţi că nu mai există doctrine şi se merge doar după principiul: Jos Băsescu ca să ne urcăm noi?” Cu o jumătate de an în urmă, atunci când USL-ul a ajuns la guvernare, s-au cerut în teritoriu propuneri pentru structurile centrale. În momentul în care au fost cerute CV-uri din teritoriu, Adrian Miuţescu şi-a depus CV-ul pentru o funcţie de secretar de stat în Ministerul Transporturilor sau al Economiei. Deşi acesta a fost solicitat de ministrul Silaghi să fie consilier personal al ministrului sau secretar de stat, nu a primit aceeptul partidului pe care l-a condus până cu ceva timp
Georgiu Gingăraş vrea şi cu MRU
Luni, 17 Septembrie 2012 12:01
# Gingăraş a stat mai mult de o oră la Forţa Civică, dar degeaba. După mai multe transformări politice ale lui Georgiu Gingăraş, toate în căutarea puterii, acesta a decis săptămâna trecută să plece la capitală să-l caute pe Mihai Răzvan Ungureanu. Se pare că protocului dintre USL şi UNPR nu îl include în cărţi şi pe Gingăraş, lucru care l-a supărat foarte tare. PSD şi PNL Argeş au şi aşa foarte puţine colegii, candidaţii fiind mult mai mulţi decât colegiile judeţului, ceea ce a dus la excluderea oricărei posibilităţi de a lăsa un colegiu şi pentru fostul ministru. După ce că mai au de dat un colegiu şi la PC, ar fi
Viitor nesigur pentru Arpechim
Luni, 10 Septembrie 2012 13:19
# Mânzână (PSD): ”Nu trebuie să amăgim oamenii că prin venirea la putere a USL se salvează Arpechim”. USL Argeș este departe de a se fi împăcat cu înfrângerea de la referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu. Pesedistul Ion Mânzână acuză justiția, în special DNA, că face anchete la comanda președintelui împotriva celor care au votat la referendum, considerând drept un abuz trimiterea în judecată a secretarului general al PSD, Liviu Dragnea.
Mai multe articole..
Pagina 141 din 175
«ÎnceputAnterior141142143144145146147148149150UrmătorSfârşit»