Primarul Cristian Gentea: ”PNRR-ul se încheie pe 31 august 2026. Piteștiul nu are niciun proiect care riscă să nu fie gata”

Miercuri, 08 Aprilie 2026 10:31

# ”...Nu știu de ce premierul a procedat așa. Putea să vină măcar o jumătate de oră.”

La începutul săptămânii trecute, primarii de municipii s-au întâlnit în cadrul Asociației Municipiilor din România și au discutat teme de interes, în principal despre cele mai importante programe de finanțare. După cum a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pâslaru, PNRR-ul se încheie la sfârșitul lunii august. Din păcate, sunt puse sub semnul întrebării proiectele care nu se vor gata până la 31 iulie.

Primarul Nicolae Rachieru: ”La ce buget are Budeasa, fără fonduri europene nu dezvoltam comuna!”

Miercuri, 08 Aprilie 2026 10:31

În contextul economic actual, dezvoltarea comunităților rurale din România a devenit strâns legată de accesarea fondurilor europene. Mai mulți primari argeșeni ne-au mărturist că drumul de la proiect la finanțare este anevoios, că birocrația este foarte complicată și că, de multe ori, lipsesc chiar sumele pentru cofinanțări. Pentru a reuși să atragă bani europeni pentru investiții și servicii de calitate în Argeș, primarii trec prin diverse etape.

Se aplaudă la sfârșit, când proiectul e gata, dar în spate sunt luni și poate chiar ani de muncă în echipă. Mai nou, ordonanța premierului Ilie Bolojan a oprit multe proiecte pe care edilii le începuseră, dar pentru care nu mai sunt bani. Și aici au fost nenumărate nemulțumiri.

 

Cel mai modern sector de carne și pește din piețele municipiului Pitești a fost deschis!

Marţi, 07 Aprilie 2026 10:31

Nu este păcăleală! Pe 1 aprilie 2026, a avut loc deschiderea oficială a celui mai modern sector de carne și pește din Piața Centrală – Piața Calea București (Ceair). Sectorul dedicat comercializării produselor din carne și pește a fost complet renovat și modernizat, fiind transformat într-un spațiu adaptat standardelor actuale de siguranță alimentară și confort, atât pentru comercianți, cât și pentru clienți.

Investiția a fost realizată de SALPITFLOR GREEN S.A., valoarea acesteia fiind de 1.061.700 de lei fără TVA. Intervenția a presupus transformarea unui spațiu funcțional depășit într-o hală modernă, eficientă și conformă cerințelor actuale de igienă, de siguranță și exploatare.

Radioterapia de la Pitești - admisă cu punctaj aproape maxim la finanțare prin Programul Sănătate

Marţi, 07 Aprilie 2026 10:31

Consiliul Județean Argeș a primit confirmarea oficială: proiectul pentru construcția și dotarea Laboratorului de Radioterapie de la Pitești a fost admis la finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027, cu punctaj maxim.

Lucrările continuă în ritm susținut, iar construcția a ajuns deja la 68,57%. Acest proiect, realizat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, va schimba concret modul în care tratăm pacienții oncologici din județ. „Radioterapia va însemna acces la tratamente moderne, aproape de casă, și un pas important pentru consolidarea spitalului ca centru medical regional.

 

Noi acțiuni de control ale Gărzii Forestiere

Marţi, 07 Aprilie 2026 10:31

Ca urmare a necestității îndeplinirii obiectivelor specifice subsumate obiectivului general al gărzilor forestiere- garantarea respectării legislației privind regimul silvic, regimul cinegetic și trasabilitatea materialelor lemnoase, Garda Forestieră Ploiești, instituție teritorială subordonată Gărzii Forestiere Naționale, a desfășurat de acțiuni privind respectarea reglementărilor legale privind prima punere pe piață a masei lemnoase, în corelare cu Planul de control, la nivel național, privind verificarea stocurilor de masă lemnoasă din parchetele de exploatare reprimite sau pentru care a fost prelungită perioada de transport a masei lemnoase.

Primarul Gentea: ”Lucrările la canalul de scurgere de pe pârâul Turcești sunt aproape finalizate”

Luni, 06 Aprilie 2026 21:05

 

Edilul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat că lucrările la canalul de scurgere de pe pârâul Turcești (strada Dimitrie Butculescu) sunt aproape gata.

”Am realizat un canal mai larg și solid, cu zid de sprijin, care elimină riscul de eroziune și asigură preluarea în siguranță a debitelor mari. Intervenția, pe 316 metri liniari, contribuie direct la siguranța zonei.

Mă bucur că cetățenii sunt mulțumiți! Dacă ritmul se menține, la finalul lunii aprilie vom încheia și această investiție necesară!”, a transmis primarul.

 

Lucrare uriașă, finalizată!

Luni, 06 Aprilie 2026 10:31

# 3.409 hectare, din Argeș, vizate!

Aproape 8.500 de cărți funciare sunt eliberate începând din 2 aprilie 2026, pentru proprietarii imobilelor din 10 unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Argeș, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților sunt gratuite pentru cetățeni și au fost finanțate integral din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Argeș, pentru comunele Bughea de Sus, Cetățeni, Corbi, Godeni, Mușătești, Negrași, Priboieni, Rătești, Rociu și Stâlpeni.

Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice (DEEE) în comuna Bradu

Luni, 06 Aprilie 2026 10:31

Primăria Comunei Bradu, în parteneriat cu eColectare.ro, organizează o campanie dedicată colectării deșeurilor de echipamente electrice și electrocasnice. În perioada stabilită, o mașină special destinată colectării va circula pe străzile comunei și va opri la gospodăriile care doresc să predea astfel de deșeuri. Program orientativ pe străzi:

 

Piața Ceair din Pitești. Investiție de peste 1 milion de lei în sectorul de carne și pește

Miercuri, 01 Aprilie 2026 14:52

 

Astăzi a avut loc recepția lucrărilor la noul sector de carne și pește al Pieței Ceair. Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, este foarte mulțumit de rezultat.

”Salpitflor a transformat un spațiu învechit într-o hală la standarde europene, cu condiții reale de igienă, funcționalitate și confort, atât pentru comercianți, cât și pentru clienți.

Noul sector de carne și pește din Pitești - Piața Ceair, este o investiție de peste 1 milion de lei.

În apropiere am modernizat și parcarea supraterană și vom continua să transformăm zona.”, a explicat edilul.

Primarul de la Domnești, Doru Smădu: ”În 2026 vreau să cumpăr o mașină de pompieri”

Miercuri, 01 Aprilie 2026 10:22

De la politică la administrație... Așa s-a derulat discuția cu primarul comunei Domnești, Doru Smădu, care ne-a vorbit și despre coaliția de guvernare, dar și despre proiectele pe care le are în acest an. Un edil PNL care spune că, întotdeauna, recunoaște dacă cineva are idei mai bune. ”Sunt momente în care îmi dau seama că n-am avut dreptate. Trebuie să ai putere să recunoști.”, spune primarul.

# Ce părere aveți, va mai rezista coaliția de guvernare?

- Va mai rezista, pentru că știți cum e... Nu pot unii fără alții și altă variantă nu avem.

# Probabil ați auzit și dvs. că au avut liderii liberali o ședință la Vila Lac. Șefa PNL Argeș, Alina Gorghiu, i-a spus lui Ilie Bolojan s-o lase mai ușor cu AUR-ul că pierde partidul din credibilitate. Ce părere aveți?

 

Din 1 aprilie 2026, încep înscrierile pentru „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociație de proprietari din municipiul Pitești”, ediția a XIV-a!

Miercuri, 01 Aprilie 2026 10:22

Primăria Municipiului Pitești, prin Serviciul Coordonare Asociații de Proprietari, organizează ediția a XIV-a a concursului „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociație de proprietari din municipiul Pitești”, o competiție menită să încurajeze îmbunătățirea aspectului urbanistic al orașului și implicarea comunității în întreținerea spațiilor comune, precum și a spațiilor verzi din jurul condominiului (blocului).

La concurs pot participa toate asociațiile de proprietari din municipiu care nu au restanțe mai vechi de 30 de zile de la data scadenței la plata utilităților și care dețin cont bancar. Asociațiile câștigătoare din anii precedenți pot participa doar dacă demonstrează că au efectuat lucrări de îmbunătățire de la ultima ediție.

Primarul de la Albota, Ion Dumitru: ”Consilierii PNL îmi spun că dacă nu sunt de acord cu propunerile lor, nu votează bugetul”

Marţi, 31 Martie 2026 10:26

Interviul cu primarul comunei Albota, Ion Dumitru, a pornit de la întrebarea: ”Credeți că mai rezistă coaliția de guvernare?” Dar, ce am aflat după acest răspuns, vorbește despre faptul că nu mulți înțeleg administrația locală. De exemplu, la Albota, unii fac politică în Consiliul Local, iar ceea ce doresc să realizeze este praf în ochii oamenilor. De ce? Pentru că, în această localitate, campania electorală continuă, deși alegerile locale s-au încheiat în vara lui 2024.

# Credeți că mai rezistă coaliția de guvernare?

- Și de rezistă, și de nu rezistă, chiar nu mă interesează. Eu nu am să înțeleg niciodată pentru ce am câștigat aceste alegeri?! PSD-ul a câștigat. Și vă întreb: Pentru ce am câștigat, când ne conduce USR-ul și cu PNL-ul? Ăsta este punctul meu de vedere. Noi ne facem treaba în continuare.

# Șefa PNL Argeș, Alina Gorghiu, i-a spus lui Bolojan s-o lase mai ușor cu AUR-ul, că PNL-ul își pierde credibilitatea. Ce părere aveți?

 

Comuna Oarja se bucură de una dintre cele mai moderne săli de sport

Marţi, 31 Martie 2026 10:26

Comuna Oarja se bucură, de câteva zile, de una dintre cele mai moderne săli de sport din mediul rural din Argeș. Proiectul a fost posibil prin munca primarului Constantin Bîlea, a echipei din Primăria Oarja și cooperării dintre administrația locală și județeană.

La evenimentul inaugural, au mai participat: Ion Mînzînă - președintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Simona Bucura Oprescu - deputat și chestor al Camerei Deputaților, Făcăleaţă Ioana - prefectul județului Argeș, Remus Mihalcea - deputat, Cătălin Mîndroc - deputat, Cristian Puiu - administrator public al județului, Dani Coman- președintele FC Argeș, actuale și foste glorii ale sportului argeșean.

Transportul județean cu maxi-taxi în pericol?!

Luni, 30 Martie 2026 10:26

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat, săptămâna trecută, că municipalitatea are probleme serioase cu operatorii de transport care efectuează curse între Pitești și alte localități ale Argeșului. Practic, firmele implicate nu și-au luat aviz pe anul 2026, iar Gentea promite că de la 1 aprilie nicio societate de transport nu va mai avea voie să intre în municipiul reședință de județ, dacă nu are aviz. Și nu e păcăleală!

În cazul în care se vor lua măsuri drastice, cei mai dezavantajați vor fi, bineînțeles, călătorii, care nu se vor mai putea deplasa din localitatea de domiciliu la Pitești, unde studiază, lucrează sau au treburi de rezolvat.

 

Primarul Piteștiului: ”264 de gospodării din Bascov vor beneficia în mod civilizat de apă curentă”

Miercuri, 25 Martie 2026 12:37

 

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat că Apă Canal 2000 SA investește în comuna Bascov, beneficiare fiind 264 de gospodării.

”Societatea municipalității, Apă Canal, din fondurile proprii reinvestește într-o nouă gospodărie de apă , cu rezervor de 150 de metri cubi și stație de pompare.

După investiția similară din strada Dîrzului - pentru a ajuta locuitorii comunei Bradu, de această dată, 264 de gospodării din Bascov vor beneficia în mod civilizat de apă curentă.

În calitate de președinte ADIA, felicit Apă Canal pentru această nouă investiție din inelul metropolitan!”, a transmis Gentea.

Ședință CL Pitești – mâine 26 martie

Miercuri, 25 Martie 2026 10:25

 

Mâine, 26 martie 2026, de la ora 15:00, va avea loc ședința extraordinară a Consiliului Local Pitești. Ședința va fi transmisă live pe pagina de Facebook a municipalității.

Proiectele de pe Ordinea de zi sunt disponibile pe site-ul Primăriei Municipiului Pitești: https://www.primariapitesti.ro/martie-2026-edinta... / file:///C:/Users/07aasmarandoiu/Downloads/Proiect_OZ_-sedinta_ordinara-26.03.2026.pdf

 

Cel mai mare proiect de apă-canal la Pitești. Se lucrează pe 120 de străzi

Miercuri, 25 Martie 2026 10:18

La Pitești, se lucrează intens pe cel mai mare proiect de infrastructură de apă și canalizare. Se va lucra pe 120 de străzi, ceea ce va crea un disconfort cetățenilor. Cu toate acestea, primarul Cristian Gentea a declarat, la un post local de televiziune, că lucrările sunt absolut necesare și că vor schimba în bine viața oamenilor.

”Mi se spune că piteștenii nu sunt mulțumiți. Am zis de la început că, atunci când vom semna acest contract de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, vom intra pe 120 de străzi. La ce ne așteptam? Știam că va veni momentul acesta. Nu se poate altfel. Vrem ca apoi să stăm liniștiți, să avem conductele noi, să nu mai apară avarii în fiecare zi, să refacem infrastructura rutieră. Ca să fie bine, trebuie să trecem prin această perioadă de disconfort.”, a declarat edilul.

Microbuz nou pentru cetățenii din Mioveni

Miercuri, 25 Martie 2026 10:18

Transportul public local din Mioveni se îmbunătățește prin introducerea unui microbuz nou, în valoare de aproximativ 104.000 de euro, achiziționat cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei orașului Mioveni.

Vehiculul a ajuns astăzi în oraș, iar în perioada următoare vor fi finalizate procedurile pentru punerea în circulație, urmând să deservească inclusiv ruta Făget, până la Mănăstire, dar și alte zone unde este nevoie de suplimentare. Microbuzul are o capacitate de 33 de locuri (15 pe scaune și 18 în picioare) și este dotat cu rampă de acces și spațiu dedicat persoanelor cu dizabilități, oferind ca și celelalte vehicule aflate pe traseu la acest moment, un serviciu de transport modern și adaptat tuturor.

 

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni: Canalizarea orașului NU este coș de gunoi!

Marţi, 24 Martie 2026 10:18

Folosirea incorectă a sistemului de canalizare duce la colmatarea rețelei, refulări, mirosuri neplăcute și intervenții costisitoare care afectează întreaga comunitate! Cele mai multe probleme sunt cauzate de șervețele umede care ajung în canalizare.

Orice intervenție a colegilor noștri la rețeaua publică de canalizare presupune un disconfort major pentru cei care locuiesc în zonă, precum și costuri suplimentare în situația în care problemele apar pe rețeaua interioară a imobilelor.

Utilizarea necorespunzătoare a rețelelor de canalizare duce la o creștere a costurilor de întreținere a acestora, costuri suportate indirect de toți utilizatorii.

Joi, 26 martie, o nouă ședință de Consiliu Local, la Mioveni

Marţi, 24 Martie 2026 10:05

 

Joi, 26 martie, de la ora 17:00, la sediul Primăriei orașului Mioveni, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Local.

Pe ordinea de zi 25 de puncte. Printre acestea se regăsesc:

-aprobarea închirierii unor spații comerciale și prelungirea unor contracte de comodat și de închiriere;

-încheierea unor protocoale de colaborare între Direcția de Asistență Socială și unitățile de învățământ din oraș;

-aprobarea raportului primarului privind starea economică, socială și de mediu a orașului, pentru anul 2025;

-stabilirea tarifelor pentru serviciile medicale prestate la cerere în cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni;

-aprobarea unor măsuri administrative și organizatorice la nivelul instituțiilor locale;

-aprobarea trecerii bunului „Teren de fotbal cu gazon sintetic – Grup Școlar Colibași” din domeniul public al Orașului Mioveni în domeniul privat al acestuia, în vederea demolării;

-aprobarea contului de execuție bugetară pentru trimestrul IV al anului 2025 etc.

Ordinea de zi completă este disponibilă pe site-ul oficial al instituției, www.emioveni.ro⁠, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința va fi transmisă live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Orașului Mioveni.

#SedintaConsiliuLocal

 

Pagina 1 din 231

«ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea