Autorităţile locale nu vor să dea amenzi, doresc însă curăţenie în acest oraş, pentru a ne respecta pe noi înşine
Luni, 25 August 2014 00:00
# În atenţia locuitorilor oraşului Mioveni. Reamintim locuitorilor oraşului Mioveni că au obligaţia de a plăti taxa specială de colectare, transport şi depozitare gunoi menajer, în cuantum de 7,5 lei/lună/persoană (90 lei/an/persoană). Această taxă este fundamentată pe necesitatea asigurării curăţeniei oraşului şi se utilizează în scopul colectării şi transportului gunoiului menajer din pubelele special amenajate, precum şi pentru depozitarea şi neutralizarea acestora la rampa ecologică.
Autobuze noi, la S.C. Publitrans 2000 S.A.
Luni, 25 August 2014 00:00
# Cel mai târziu în luna iunie, anul viitor, piteştenii vor putea circula cu noile autobuze. Prin acordul încheiat de Publitrans 2000 S.A. cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), serviciul public de transport în comun al municipiului Piteşti va funcţiona după cele mai riguroase reguli europene
Acordul semnat de societatea Consiliului Local Piteşti responsabilă cu transportul public de călători, S.C. Publitrans 2000 S.A., cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare nu reprezintă doar finanţarea de tip credit pentru achiziţionarea celor 70 de autobuze, ci şi o monitorizare foarte atentă a
Ion Dumitrache, primarul comunei Poiana Lacului: “Eu cred că, întotdeauna, presa a fost prima putere în stat”
Luni, 25 August 2014 00:00
Comuna Poiana Lacului este una dinte localităţile argeşene greu încercate la inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie. Într-un interviu acordat săptămânalului Atitudine în Argeş, primarul comunei, Ion Dumitrache, vorbeşte despre cum a fost gestionată situaţia în localitatea pe care o păstoreşte şi despre ecourile gestului său de a construi un pod de hârtie pentru a sensibiliza autorităţile judeţene la nevoile comunei.
La Piteşti se construieşte un centru de informare turistică în valoare de peste 560 de mii de lei
Miercuri, 20 August 2014 17:42
# Bani aruncați pe un nou proiect sau utilitate publică? În clădirea ce urmează a se construi fix în buricul târgului vor lucra 4 angajaţi, gata să facă minuni cu promovarea obiectivelor turistice ale Piteştiului şi ale judeţului Argeş, în general. Primarul Tudor Pendiuc spune că obiectivul va reprezenta ...altceva decât fostul centrul de informare al Consiliului Judeţean, prin care doar accidental călca picior de turist.
Primăria Pitești are bani pentru reabilitarea Colegiului Național „I.C.Brătianu”, dar n-are cu cine face treaba
Miercuri, 20 August 2014 17:39
# Pe când anunţata “listă neagră”a firmelor indisciplinate?# Tudor Pendiuc “Constructorul este execrabil!” SC Internaţional FBS Holding SRL, firma din Zalău care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea Colegiului Național „I.C. Brătianu” continuă să dezamăgească. Dacă în urmă cu două săptămâni, primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, se plângea de ritmul mult prea lent de lucru al executantului, săptămâna trecută a ajuns la concluzia că nu are, de fapt, pe cine să se bazeze pentru respectiva lucrare.
Comesad Energo, inclusă din greșeală în topul datornicilor ANAF
Miercuri, 20 August 2014 17:28
Topul datornicilor ANAF, publicat, în exclusivitate, de săptămânalul nostru, a stârnit reacții diverse. Mulți s-au enervat, văzându-se pe lista neagră. Alții s-au mirat, văzând parteneri de afaceri considerați ca fiind cu o situație financiară solidă. Iată că, în cazul de față, avem și o eroare. Este vorba de firma Comesad Energo, care ne-a demonstrat, cu ordinele de plată în față, că nu are nici un fel de restanțe. Plățile făcute, probabil, nu au fost procesate la timp de specialiștii din cadrul ANAF, ceea ce a dus la includerea unui bun platnic pe lista neagră.
Virgil Baciu a adus comuna Corbi pe harta localităţilor prospere
Miercuri, 20 August 2014 17:14
# Primarul Virgil Baciu: ”Respect programul cu care m-am prezentat în fața cetățenilor”. După ce am tot scris, de-a lungul timpului, despre numeroasele realizări administrative locale ale primarului comunei Corbi, Virgil Baciu, se poate crea impresia că bugetul acestei comune ar fi un sac fără fund sau ar fi crescut spectaculos de la momentul învestirii domniei sale în funcţia de primar, acum aproximativ doi ani de zile. Însă, paradoxal, lucrurile nu sunt
”Niciodată nu vom fi 100% apăraţi impotriva inundaţiilor, dar efectele acestora pot fi limitate”
Miercuri, 20 August 2014 17:00
# Există un motto conform căruia „riscul zero costă infinit!” Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea deţine studii de fezabilitate pentru multe lucrări necesare pe cursurile de apă, realizate încă de la inundaţiile din 2005. Introducerea acestor lucrări pe lista de investiţii a tot fost însă amânată din lipsă de fonduri, iar consecinţele s-au văzut! Şi nu o dată! Recentele inundaţii de la sfârşitul lunii iulie arată că a ne rezumăm la întocmirea hărţilor de hazard, fără a şi face ceva cu ele, nu ne apără de catastrofe. Despre lucrările executate în ultimii ani pe cursurile de apă care traversează judeţul
Iată care sunt primii 100 datornici ai Argeșului
Luni, 11 August 2014 22:32
# Firmele au restanțe către stat de peste 345 miliarde lei vechi. Surprize-surprize, fără zâna Andreea Marin, la publicarea de către ANAF a topului datornicilor județului. Surprize pentru că au intervenit modificări majore, în fruntea clasamentului, mai ales. În primul rând, se constată o scădere a sumei restanțelor. Nu vă îngrijorați însă, stimați cititori, este vorba numai de faptul că marii datornici sunt deja intrați până la gât în insolvență sau chiar în faliment, ceea ce a sărăcit, dacă se poate spune așa, topul cu pricina.
380 de fermieri argeşeni au primit subvenția pentru motorină
Luni, 11 August 2014 22:27
# Atenţie! Fermierilor care dau foc miriştilor li se va tăia din subvențiile pe suprafață! # Potrivit legii, beneficiarii subvenţiei au obligaţia să utilizeze cantitățile de motorină achiziționate cu acciza redusă strict în scopul destinat conform prevederilor legale. În perioada 1-6 august 2014, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Argeş a efectuat plata aferentă cererilor depuse în trimestrul întâi al anului pentru ajutorul de stat acordat la motorina utilizată în agricultură.
ANAF - luna iulie 2014, venituri bugetare cu 10,74% mai mari față de perioada similară a anului trecut
Luni, 11 August 2014 22:26
Totalul veniturilor bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală in luna iulie 2014 a însumat 18.389,80 mil.lei, ceea ce reprezintă:
- un grad de realizare de 106,21% a programului de încasări venituri bugetare comunicat de Ministerul Finanţelor Publice (17.313,92 mil. lei);
- un indice nominal de 10,74%, fata de incasarile lunii iulie 2013 respectiv mai mult cu 1.782,89 mil.lei (în cifre absolute).
În structură, pe bugete şi în cadrul bugetului de stat pe principalele impozite şi taxe, situaţia privind realizarea veniturilor bugetare în perioada analizată, se prezintă astfel:
Inginer Marius Pîrvu, director ABBAV: “Nu sunt protejatul nimănui. Nu am nevoie!”
Luni, 11 August 2014 22:22
Noul director al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea infirmă zvonurile potrivit cărora ar fi unul dintre protejaţii deputatului Cătălin Rădulescu, cel căruia i s-ar datora numirea sa la şefia ABAAV. Despre lăgătura pe care o are cu parlamentarul, despre ce-l recomandă pentru noua funcţie, despre activitatea la conducerea Arpechim şi despre investiţiile de care are nevoie Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea aflaţi din interviul acordat de Marius Pîrvu săptămânanlului Atitudine în Argeş.
Varianta ocolitoare a orașului Mioveni (centura)- tronson I
Luni, 11 August 2014 22:18
Primăria oraşului Mioveni anunţă cetăţenii asupra intenţiei de realizare a "Variantei ocolitoare a orașului Mioveni (centura)- tronson I”(zona Kaufland - Podul Getica-Racoviţa), pentru devierea traficului de tranzit în afara zonei urbane.
Prin realizarea variantei ocolitoare se creează premisele unor noi oportunităţi pentru populaţie și pentru agenţii economici, realizându-se totodată legături eficiente cu drumurile naţionale DN73 şi DN 73D, care face legătura cu oraşul, şi implicit cu alte localităţi din judeţ.
ITM Argeş, amenzi de aproape 4 miliarde lei vechi în luna iulie
Luni, 11 August 2014 22:13
# Inspectorii ITM au depistat 82 de muncitori la negru. În luna iulie 2014 au fost efectuate 238 controale fiind aplicate 76 de sancţiuni, din care 37 amenzi, valoarea lor fiind în sumă de 373.000 lei. În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară activitate fără forme legale, ITM Argeş a efectuat un număr de 235 controale. Unităţile depistate ca practicând muncă fără forme legale au fost în număr de 22, iar persoanele depistate fără forme legale au fost în număr de 82. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 320.000 lei.
Lucrări susținute la Săpata pentru redeschiderea circulației spre satul Dealul Bradului
Luni, 11 August 2014 22:10
În comuna Săpata se lucrează intens la refacerea dalelor, pentru a permite locuitorilor din satul Dealul Bradului să poată avea acces către locuințele lor. Până acum s-a lucrat la recuperarea podului ce a fost luat de viitură, în data de 29/07/2014. Satul Dealul Bradului este parțial izolat, având o rută ocolitoare: DEALUL BRADULUI - BĂDICEA – VAȚA - PĂDUROIU - POIANA LACULUI – MOȘOAIA – PITEȘTI.
Primăria comunei Săpata, cu sprijinul „OMV PETROM”, a reușit recuperarea podului ce leagă satul de restul comunei. Podul recuperat este distrus în
Site-ul Primăriei Costești, o rușine
Luni, 04 August 2014 00:00
# Pe acesta nu sunt postate nici măcar declarațiile de avere ale funcționarilor instituției # Edilii au avut însă grijă să anunțe… bâlciul de Sf. Ilie. Și Caravana lui Axinte. Cu lux de amănunte, pe prima pagină a site-ului unei primării de oraș argeșean, cea a Costeștiului, este anunțat târgul de Sf. Ilie. Administratorul a avut inspirația să posteze și o icoană a Sfântului, dar și altele, precum datini și obiceiuri ale zilei.
Răsfoind, cu un interes crescând, am ”nimerit” și peste un afiș multicolor, cel care anunța organizarea Zilelor Orașului Costești, prezentat de… Caravana lui
Internatul de la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni, transformat în bloc de locuinţe
Luni, 04 August 2014 00:00
Fostul internat de la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni a fost transformat în bloc de locuinţe. Potrivit conducerii Primăriei au fost amenajate 50 de garsoniere şi 10 apartamente cu 2 camere. Lucrările au început în urmă cu doi ani, iar costurile se ridică la aproximativ 1 milion de euro, finanţarea fiind asigurată din bugetul local. În perioada următoare, urmează ca lucrările să fie recepționate, iar Consiliul Local să aprobe modalitatea şi procedura de atribuire.
Florin Tecău, preşedintele CJ Argeş: ”În anul şcolar 2014-2015, programele «Lapte - corn» şi «Fructul în şcoli» se vor desfăşura fără probleme”
Luni, 04 August 2014 00:00
După derularea aproape hilară a programului “Fructul în şcoli” în anul de învăţământ încheiat în urmă cu două luni, când elevii au primit mere abia în ultimele zile ale ultimului semestru, întrucât licitaţia pentru distribuirea fructelor a fost atribuită abia cu două săptămâni înainte de intrarea elevilor în vacanţa de vară, autorităţile judeţene dau asigurări că-n anul şcolar 2014-2015 cele două programe nu vor mai ridica probleme.
“În anul şcolar care s-a încheiat, după cum se ştie, licitaţia pentru distribuirea merelor în şcolile din Argeş a fost câştigată de o firmă care a intrat în
Prefectul Mihai Oprescu: „Cred că mulţi dintre noi am avut câte ceva de învăţat de la dl. preşedinte Constantin Nicolescu”
Luni, 04 August 2014 00:00
Mihai Oprescu şi-a început mandatul într-o perioadă agitată din punct de vedere administrativ şi politic, pe care însă a depăşit-o fără incidente şi cu satisfacţia personală că a reuşit să impună o rigoare mai mare în instituţia pe care o conduce. Despre cum se autoevaluează Mihai Oprescu, la aproape o jumătate de an de mandat în funcţia de prefect, despre simpatiile politice ale omului de dincolo de funcţie şi despre bucuria şi neliniştea pe care le trăieşte în aşteptarea venirii pe lume a primului său copil, vă invităm să citiţi în interviul acordat săptămânalului Atitudine în Argeş.
Începe epurarea politică în cultură?! Directorii instituţiilor publice de cultură din subordinea CJ Argeş dau concurs de management
Luni, 04 August 2014 00:00
# Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii Județene Argeș, primul testat. Umblă zvonul că, sub umbrela unor concursuri de management, ar fi început epurările politice prin instituţiile de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Argeş. Până acum, au susţinut astfel de examene Gabriela Pendiuc, directorul Şcolii Poulare de Arte şi Meserii şi Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu, care au şi trecut „testul” cu brio. În febra examinărilor a intrat, de câteva zile, Sorin Mazilescu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş. Urmează
Mai multe articole..
- Șeful juriștilor din Prefectură, Ionel Voica, a devenit secretarul general al județului
- Deși pare greu de crezut, în oraşul Mioveni taxele locale nu cresc, dimpotrivã, unele scad!
- Valuri uriașe de prostie au inundat birourile șefilor de la Ape, lăsând instituția în derivă
- Cu ajutor politic din răsputeri, Marius Pârvu, favoritul primarului de Pitești, a fost numit director general al Apelor Argeș-Vedea
Pagina 171 din 218
«ÎnceputAnterior171172173174175176177178179180UrmătorSfârşit»