Ultimele microbuze electrice școlare, distribuite în județul Argeș

Marţi, 16 Septembrie 2025 10:32

# CJ Argeș a achiziționat 52 de microbuze electrice școlare prin două proiecte cu finanțare nerambursabilă

Vineri, 12 septembrie 2025, Consiliul Județean Argeș a predat ultimele microbuze electrice școlare către primăriile Albota, Hârsești, Boteni, Poienari de Muscel, Pietroșani, Ciomăgești și către Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș.

Cele 52 de microbuze electrice, achiziționate prin două proiecte cu finanțare nerambursabilă, derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au fost astfel repartizate integral, marcând finalizarea implementării ambelor proiecte pentru școlile din mediul rural.

Administrația locală nu renunță! Spital nou, la Pitești, absolut necesar!

Luni, 15 Septembrie 2025 10:32

Proiectul administrației locale piteștene, de construire a unui nou spital în oraș, nu a fost reprimat de actualele măsuri de austeritate. Părerea generală este că o asemenea investiție va prinde, cât de curând, contur. Chiar dacă nu sunt bani în momentul de față, iar statul pare să pună frână proiectelor care nu au început.

Gelu Tofan, city manager: ”Nu ne oprim din demersurile noastre. Chiar am avut, zilele trecute, o întrevedere pentru scoaterea terenului aferent din fondul forestier. Nu ne oprim, ne pregătim cu toate forțele. Proiectul este depus, în momentul de față, la Ministerul Proiectelor Europene. Așa este, măsurile de austeritate impuse duc la anumite întârzieri sau chiar la anulări de proiecte, însă nu este cazul aici. Sunt optimist. Este doar o chestiune de timp până vom găsi noi oportunități, o nouă axă de finanțare. Spitalul se va face, pentru că este absolut necesar, nu este un capriciu al administrației locale.”

 

Încă o școală din Pitești intră în reabilitare termică, finanțată prin fonduri nerambursabile!

Luni, 15 Septembrie 2025 10:32

La sfârșitul săptămânii trecute, Municipiul Pitești a semnat contractul de proiectare și execuție pentru proiectul „Reabilitare termică Școala Gimnazială Nicolae Iorga”, cu o valoare totală de 3.820.745,63 lei (fără TVA). Proiectul este finanțat în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, derulat de către Administrația Fondului pentru Mediu.

Contractul are o durată de 18 luni, dintre care 15 luni sunt alocate execuției lucrărilor. Executantul este asocierea DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 SRL (lider) – MODVEST CONSTRUCT 2000 SRL, cu subcontractanții ELCAS SYSTEMS 2001 SRL și PROTERMGAZ SOLUTIONS SRL.

Sindicatele din administrația publică protestează pe 15 septembrie!

Marţi, 09 Septembrie 2025 11:07

Măsurile de austeritate asumate de Guvernul Bolojan nu sunt pe placul angajaților din administrația locală care urmează să fie subiectul altor ordonanțe aiuritoare. Cel puțin 40% din posturile din UAT-uri vor fi desființate, iar 10% sau chiar mai mult înseamnă oameni disponibilizați. În condițiile date, sindicaliştii din administrația publică vor organiza un amplu marş de protest în București, pe data de 15 septembrie.

Măsurile anunţate de Executiv nu-i nemulțumește doar pe angajații care își vor pierde locurile de muncă, ci și pe cei care vor rămâne să muncească, dar care nu vor mai putea face față sarcinilor de serviciu.

 

Pitești. Grădinița cu Program Prelungit din cadrul Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade” arată excepțional acum, la deschiderea anului școlar!

Marţi, 09 Septembrie 2025 11:07

Cu câteva zile în urmă a avut loc recepția lucrărilor aferente proiectului „Construire Grădiniță cu Program Prelungit din cadrul Școlii Gimnaziale «Mircea Eliade», dotare și amenajare exterioară, Bulevardul Petrochimiștilor nr. 31, municipiul Pitești, județul Argeș”. Proiectul a fost derulat de Primăria Municipiului Pitești, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A., și reprezintă un pas important în reducerea deficitului de locuri disponibile în grădinițele cu program prelungit, numărul cererilor formulate de părinți depășind semnificativ capacitatea existentă.

Mioveni. Finalizarea lucrărilor la Corpul B al Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” și demararea modernizării Corpului A

Marţi, 09 Septembrie 2025 11:07

Primăria orașului Mioveni, prin proiectele derulate pentru modernizarea infrastructurii educaționale, anunță finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare la Corpul B al Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”.

Recepția obiectivului a fost deja efectuată, iar sălile de clasă sunt pregătite să își primească elevii în condiții moderne și sigure, odată cu începerea noului an școlar.

Investiția a vizat un pachet complex de lucrări, printre care:

- reabilitarea termică a clădirii (izolarea planșeelor, refacerea acoperișului, înlocuirea tâmplăriei);

 

Primarul Piteștiului - contre puternice cu premierul Ilie Bolojan! ”Cum să dau 200 de oameni afară?”

Luni, 08 Septembrie 2025 13:02

Reforma administrativă se amână, dar Guvernul pregătește terenul pentru reducerea cu multe procente a personalului din administrația locală. La așa program, la Pitești urmează disponibilizări masive, fapt care l-a înfuriat pe primarul Cristian Gentea, care a comentat acid pe grupul Asociației Municipiilor din România. Replica premierului Ilie Bolojan nu a întârziat, iar discuțiile au continuat în presă și pe social-media.

COMUNICAT DE PRESĂ. Oprirea furnizării apei potabile în municipiul Piteşti, în data de 9 septembrie 2025

Luni, 08 Septembrie 2025 12:32

 

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, în ziua de marți 09.09.2025, între orele 9 - 18, fiind afectaţi utilizatorii din:

- străzile: Ana Ipătescu, Anton Pann, Constantin Zărnescu, Maternității, Victoriei - parțial;

- bulevardele: Republicii - parțial, I.C. Brătianu - parțial;

- Spitalul Nicolae Bălcescu.

 

Administrația locală fierbe! Au început protestele în primării!

Miercuri, 03 Septembrie 2025 11:25

Începând de vineri 29 august, angajații din primăriile de orașe și comune din întreaga țară protestează împotriva pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan își asumă răspunderea și care prevede, printre altele, reducerea numărul angajaților din administrația locală. Protestele vor continua pe termen nederminat. În această perioadă, angajații vor fi la muncă, dar vor refuza să lucreze cu publicul și cu entități exterioare instituțiilor.

„Cu o medie a funcționarilor publici de 9,78 / primărie comunală, numărul acestora se va reduce brutal cu încă 25% din ceea ce a mai rămas după reducerea de 10% de anul trecut. În timp ce reducerea personalului în structurile centrale, promisă a fi de 20%, trenează, la nivelul comunelor fiecare al treilea salariat trebuie să plece, deși aceștia sunt cel mai prost plătiți dintre toți bugetarii”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului Angajaților Comunelor și Orașelor din România.

CONSULTARE PUBLICĂ privind serviciile de transport județean

Marţi, 02 Septembrie 2025 11:25

Consiliul Județean Argeș invită cetățenii să participe la consultarea publică privind îmbunătățirea serviciilor de transport public județean.

Cei interesați pot transmite opinii, sugestii și propuneri prin completarea unui CHESTIONAR DE EVALUARE A PROGRAMULUI DE TRANSPORT PERSOANE PRIN CURSE REGULATE ÎN JUDEȚUL ARGEȘ.

Formularul poate fi completat pe site-ul Consiliului Județean Argeș, www.cjarges.ro, la secțiunea Transparență Decizională. Link-ul pentru completarea chestionarului este valabil până pe data de 22 septembrie 2025. După încheierea celor trei săptămâni de consultare publică, toate sesizările vor fi colectate, analizate și vor sta la baza viitoarelor decizii privind modificarea graficului de circulație.

 

Pitești. Sistem nou de autotaxare pentru parcări, de ultimă generație!

Marţi, 02 Septembrie 2025 11:25

Primăria Municipiului Pitești, prin Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, a pus în funcțiune noul sistem de autotaxare pentru parcări, bazat pe parcometre moderne, de ultimă generație.

Parcometrele funcționează exclusiv cu energie solară și oferă utilizatorilor următoarele metode de plată: • numerar (bancnote), • card bancar contactless.

Un avantaj important este faptul că nu mai este necesară afișarea tichetului pe bord, deoarece, după emitere, acesta este integrat automat în sistemul TPARK CONTROL, pe baza numărului de înmatriculare.

Navetiștii din Mioveni au din nou stație la Rectorat – tur și retur

Marţi, 02 Septembrie 2025 11:25

În urma solicitărilor transmise de conducerea Primăriei orașului Mioveni și a numeroaselor cereri venite din partea cetățenilor, precum și în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Consiliului Județean Argeș și cu primarul municipiului Pitești, domnul Cristian Gentea, a fost reînființată stația de la Rectorat, valabilă pe ambele sensuri pentru transportul județean.

Astfel, călătorii care vin din Mioveni vor avea la dispoziție următoarele stații:

 

ANUNȚ privind distribuirea biletelor de tratament balnear pentru seria 13 din anul 2025

Marţi, 02 Septembrie 2025 11:25

Pentru aceasta serie, cu date de plecare in perioada 15 septembrie – 19 septembrie 2025, ne-au fost repartizate un numar de 213 bilete de tratament balnear in stațiunile 1 Mai, Amara, Buziaș, Căciulata, Călimanesti, Covasna, Eforie Nord, Eforie Sud, Felix, Govora, Herculane, Mangalia, Neptun, Olănesti, Pucioasa, Saturn, Sovata și Techioghiol.

Repartiția poate fi consultată și pe site-ul instituției www.cjparges.ro. Eliberarea biletelor se face în perioada 27 august – 5 septembrie 2025, conform planificării care este anunțată telefonic fiecărui beneficiar.

Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie.

Primăria Municipiului Pitești continuă modernizarea adăposturilor de protecție civilă – două noi locații din cartierul Prundu intră în reabilitare!

Luni, 01 Septembrie 2025 11:25

Municipalitatea piteșteană anunță predarea amplasamentelor pentru începerea lucrărilor de reabilitare a încă două adăposturi de protecție civilă, situate în cartierul Prundu. Această etapă face parte din programul local de modernizare a infrastructurii destinate protecției populației în situații de urgență.

Cele două obiective sunt amplasate la adresele:

1. Bd. Petrochimiștilor nr. 18, Bl. B2, Sc. A, Subsol – cu o suprafață de 89,40 mp;

2. Bd. Petrochimiștilor, Bl. B23, Sc. C, Subsol – cu o suprafață de 82,00 mp.

Ambele investiții vor fi executate de societatea SC TOP LINE CONSTRUCT SRL, cu un termen de finalizare de patru luni pentru fiecare obiectiv.

 

Pitești. Încă o stradă importantă modernizată la standarde înalte!

Luni, 01 Septembrie 2025 11:25

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, situată în cartierul Craiovei. Până de curând, această stradă era una de pământ, dificil de utilizat pentru traficul auto și pietonal, însă, în urma investiției, a devenit o arteră complet modernizată, sigură și funcțională.

Strada are o lungime de 423 de metri, iar lucrările efectuate au cuprins:

• realizarea structurii rutiere, pentru o circulație fluidă și sigură;

• amenajarea trotuarelor pietonale pe ambele părți, cu o lungime totală de 846 metri liniari, adaptate condițiilor de teren;

Mioveni. Inscripționarea abuzivă a locurilor de parcare este interzisă și sancționată!

Luni, 01 Septembrie 2025 11:25

Ca urmare a unor situații semnalate în orașul Mioveni, reamintim cetățenilor că este strict interzisă personalizarea, împrejmuirea sau inscripționarea cu diverse însemne sau marcaje a locurilor de parcare, atât în parcările publice, cât și în cele aferente blocurilor de locuințe. Conform Regulamentului privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea orașului Mioveni, art. 27, lit. h) și i), aceste fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă între 500–1000 lei pentru persoane fizice și între 600–1500 lei pentru persoane juridice.

Reamintim că parcările din Mioveni nu sunt cu plată, iar toate locurile sunt administrate conform regulamentului local. Ocuparea acestora se face liber, fără aplicarea abuzivă de însemne sau marcaje. Rugăm cetățenii să respecte spațiul public și să evite aceste practici, care afectează buna conviețuire și pot atrage sancțiuni.

 

Mioveni: Nouă zonă de agrement modernă la blocurile R3–R4

Luni, 01 Septembrie 2025 11:25

Consiliul Local Mioveni a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de investiții „Amenajare zonă de agrement bloc R3-R4”, un proiect destinat modernizării spațiilor de recreere pentru locuitorii orașului.

Noua zonă va avea o suprafață totală de 1.975 mp și va include:

- un spațiu de joacă modern, acoperit cu tartan, pe o suprafață de 748 mp;

- alei pietonale pavate, cu lățimi între 2 și 3 metri, însumând 768,5 mp;

- postamente ornamentale din beton;

Loc de joacă de peste 380 m.p. în Pitești, realizat de cunoscuta firmă DFS Center Grup

Luni, 01 Septembrie 2025 11:25

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a locului de joacă situat pe strada Făgăraș, bloc D2, după o perioadă de execuție de aproximativ șase săptămâni.

Noul spațiu de recreere oferă copiilor și familiilor din zonă condiții moderne și sigure pentru petrecerea timpului liber, fiind dotat cu: • echipamente de joacă variate, cu funcționalități diferite; • suprafață elastică din tartan, care asigură protecție la impact; • un design atractiv și adaptat nevoilor de siguranță și confort.

 

Elena Lasconi: ”Nu mă plâng pentru mine domnule Bolojan, ci pentru câmpulungenii pe care îi reprezint”

Luni, 01 Septembrie 2025 08:47

 

 

După o lungă perioadă de absență în mediul virtual, primărița de la Câmpulung, Elena Lasconi, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care critică măsurile de austeritate impuse de premierul Ilie Bolojan. Candidat la prezidențialele din 2024 și 2025, Lasconi spunea că-l dorește pe Bolojan, premier al României. Numai că acum, nici primărița de la Câmpulung nu este de acord cu opera lui Bolojan

”Grijă mare cu măsurile de austeritate pe care le luați din disperarea de a scădea deficitul! Cea mai mare greșeală într-o societate capitalistă este să tai investițiile. Cea mai mare.

Vă atrag atenția că la Câmpulung am cheltuit puținii bani din buget pentru documentații, pentru a atrage fonduri europene. De cinci ani muncim pe brânci pentru a transforma proiectele în realitate. Vorbesc despre peste 30 de investiții.

Domnule Bolojan, mă bazam pe experiența dumneavoastră de la Primăria Oradea și mă întreb ce ați fi făcut dacă vreunul dintre prim-miniștrii, din perioada în care ați fost primar, v-ar fi comunicat printr-o ordonanță, din pix, că nu veți mai continua proiectele pe fonduri europene?

Pachetul 2 de măsuri de austritate ajunge în Parlament

Luni, 01 Septembrie 2025 07:12

 

Astăzi, Guvernul Bolojan va ajunge în Parlament pentru a angaja răspunderea pe Pachetul 2 de măsuri fiscale. Urmează noi majorări de taxe, reforma companiilor de stat și noi impozite pe câștigurile de pe bursă și criptomonede. Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc de la ora 19:00.

Ilie Bolojan a declarat că a fost discutată componenta legată de pensiile magistraţilor, pachetul pe sănătate, cea de-a treia componentă – companiile de stat, a patra – companiile autofinanţate -ASF, ANCOM şi ANRE şi cea de-a cincea – componenta de fiscalitate-insolvenţă.

”Toate aceste componente sunt absolut necesare pentru a pune în practică politici publice care să facă să avem un stat mai sănătos, un stat eficient, un stat care respectă munca”, a spus premierul, potrivit Puterea.ro.

 

Pagina 5 din 226

«ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea