La mulţi ani, Ancheta!
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
La împlinirea a 11 ani de presă locală, echipa săptămânalului „Ancheta” a reunit , vineri, la Hotelul Ramada din Piteşti, sute de personalităţi reprezentative pentru viaţa publică a judeţului: oameni de afaceri, politicieni, şefi de instituţii, oameni de cultură etc. Balul Ancheta 2013 a fost – ca şi ediţiile precedente – o reuşită. Lansarea volumului “Cei mai puternici oameni din Argeş 2013” a reprezentat momentul cheie al evenimentului de la care n-au lipsit nici premiile de excelenţă şi cele de umor, iar invitaţii s-au distrat până târziu în noapte în compania trupei „De la Fun”. Le urăm şi noi colegilor noştri un prietenesc “La mulţi ani!”.
Ultima strigare pentru plecarea la băi
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
La sediul Casei Judeţene de Pensii Argeş s-a afişat lista biletelor de tratament balnear rămase nevalorificate pentru seria 13, cu plecare în data de 12 noiembrie 2013. A rămas un număr de 127 de bilete, cele mai multe fiind în staţiunile Olăneşti, Govora, Căciulata şi Covasna. 11 noiembrie 2013 este ultima zi în care mai pot fi achiziţionate bilete din această serie. Contributia individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei.
În cazul pensionarilor care au şi calitatea de asigurat, contribuţia individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie şi câstigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale din luna anterioara celei în care se face repartiţia.
Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii octombrie 2013 şi xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie.
Personalități și mărci înregistrate ale localităților din județ
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
# Istorii argeșene branduite, în serial. Argeșul a fost și va rămâne un loc de referință pe harta culturii românești, indiferent că vorbim despre următorii 100 de ani, sau despre viitorii 1000 de ani. Personalități politice, culturale și nu numai au plecat de pe tărâmul Meșterului Manole și au promovat Argeșul, prin activitatea și numele lor, în lume. Despre niciuna dintre localitățile noastre nu se poate spune că n-a dat istoriei vreo personalitate de al cărei nume să se lege și cel al localității. Am folosit ca material documentar două volume scrise de Grigore Constantinescu: „Argeșul monumental” și ”Argeș-Dicționar Etnocultural”.
Biserică păzită contra hoților și vandalilor
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
# La Mavrodolu s–au montat șase camere de supraveghere. Se pare că mânia Celui de Sus nu a fost suficientă ca să pună pe fugă hoții din Biserica Mavrodolu și chiar pe aurolacii care distrug ce le iese în cale. Însă ceea ce n-a reușit divinul, a reușit Big Brother. Din cauza furturilor care au avut loc în curtea bisericii, ba chiar și din cauză că preoții s-au trezit cu bunuri distruse, la Biserica Mavrodolu din Pitești s–au montat camere de supraveghere. Cele 6 obiective video au fost montate ca să monitorizeze toate bisericile din incintă și să se evite astfel pagubele provocate, în special, la marile sărbători. Ana Luca
Casa lui Viorel Lis din Argeş, renovată
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
Viorel Lis se pregătește să dea în primire, după cum anunță în mai toate emisiunile de monden de la tv. Aflat în oarecari șicane cu frații, din cauza consoartei colțoase, Viorel Lis și-a pus la punct casa de la Mălureni-Zărnești, Argeș, localitate din care este originar, proprietate moştenită de la părinți. Cel puțin așa spune primarul Alexandru Cristescu, uimit de noul look al clădirii. Dacă în urmă cu câțiva ani, venea aproape la fiecare două săptămâni ca să amenajeze locuința, se pare că n-a mai dat de foarte mult timp pe aici. Nu știm acum dacă urna cu cenușa lui, după incinerare, va fi îngropată în curtea casei de aici, așa cum își dorește, dar dacă o va face, măcar pe lumea cealaltă va avea liniște, în sfârșit, departe de nevastă. Ana Luca
Un argeșean și-a sfințit... soldățeii
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
# Epigramistul Nelu Vișan este posesorul unei mici armate. Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Ion Mânzână, Ștefan Cazimir, precum și multe alte nume cunoscute din viața publică națională și locală sunt posesorii unor soldați ceva mai neobișnuiți. Dacă mai spunem și faptul că soldații sunt făcuți de un argeșean și mai sunt și sfințiți, atunci lucrurile devin și mai interesante. Epigramistul Nelu Vișan, de meserie depanator radio-tv, s-a apucat de făcut soldați din capace de sticle de bere și suc, după ce medicul oftalmolog i-a pus că nu va mai putea să repare televizoare. Acum, singurul lucru pe care îl mai
Argeşul a avut, în octombrie, 17.501 şomeri
Luni, 11 Noiembrie 2013 00:00
Din datele statistice ale lunii octombrie 2013 se constată că numărul total al şomerilor înregistraţi la A.J.O.F.M. Argeş a fost de 17.501 persoane (6.795 şomeri indemnizaţi şi 10.706 şomeri neindemnizaţi), în creştere cu 1.200 persoane (+7,36 p.p.) faţă de luna precedentă şi în creştere cu 3.375 persoane (+23,89 p.p), comparativ cu luna octombrie 2012. La sfârşitul lunii octombrie 2013, rata şomajului înregistrat în judeţul Argeş a fost 6,59%, înregistrând o creştere cu 0.45 p.p faţă de luna precedentă şi o creştere cu 1,08 puncte procentuale faţă de luna octombrie 2012.
Tudosie, eliberat din arest și antrenat pentru campionat
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
Abia eliberat din arestul preventiv, campionul la înot Răzvan Tudosie intră în focurile pregătirii. Sportivul este cercetat într-un dosar penal referitor la trafic de droguri. Neimpresionat de belele în care sportivul s-a băgat cu bună știință, antrenorul Iuliu Berca (foto stânga) este hotărât să scoată untul din el și să-l pregătească pentru campionatul național care va avea loc în perioada 21-24 nov, la Hunedoara. Între timp, va fi trimis în instanță și dosarul în care este cercetat campionul olimpic de 19 ani. Ana Luca
Malpraxis bisericesc condiționat de o hirotonie pe șestache
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
Starețul de la Cotmeana, Ioasaf Boiciuc, este încă una dintre fețele bisericești acuzate de enoriași pentru malpraxis. Potrivit dictonului conform căruia cel mai bun spital este Biserica Ortodoxă Română, mulți apelează la rugăciunile lor pentru ameliorarea unor afecțiuni dificil de tratat chiar și prin intervenție chirurgicală. Cu alte cuvinte, rugăciunile preoților n-au avut efect a la long. Familia Nicoară din Curtea de Argeș îl acuză pe starețul Ioasaf că i-au dat 5000 lei ca să le vindece nou-născutul de o malformație congenitală. Cum nu s-a întâmplat, familia s–a dus nervoasă peste omul bisericii ca să ceară socoteală
Primarul din Râca, invitat la detectorul de minciuni
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
# Interpreta Gherghina Stancu susţine că edilul a numit-o “javră”. # Gherghina Stancu, despre primarul Georgel Burcea: “L-a deranjat balada pe care i-am dedicat-o preşedintelui, iar acum îmi face necazuri” Gherghina Stancu spune că ”Biruinţa lui Traian”, oda pe care interpreta i-a dedicat-o preşedintelui Băsescu ar fi fost cea care i-a adus antipatia primarului Georgel Burcea (PSD), cel care, după ce a făcut-o cetăţean de onoare, ar fi trecut, aşa cum se plânge cântăreaţa, la jigniri şi ameninţări. Gherghina Stancu spune că tensiunile (despre care ziarul nostru a relatat săptămâna trecută) au ajuns atât de departe, încât, mai nou, acesteia i s-a interzis să-şi scoată tractorul pe uliţă, pe motiv că murdăreşte drumul. Edilul spune că n-are nimic cu interpreta şi nu comentează declaraţiile acesteia.
Ceramica din Curtea de Argeș, la concurs, în Japonia
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
Fabrica de globulețe de la Curtea de Argeș a fost invitată să participe la festivalul-concurs Mino, din Japonia. Evenimentul este destinat unui alt sector de activitate pentru care mai este celebră firma ARGCOMS, și anume obiectele din ceramică, deosebite atât prin compoziție, cât și prin design. Concurul va avea trei etape de selecție și se va desfășura pe durata unui an, ne spune Nichita Sandu (foto), directorul fabricii. Invitația japonezilor a venit pentru fabrica din Curtea de Argeș ca urmare a relației bune de colaborare cu firma argeșeană care a realizat globulețe care aveau să împodobească pomul de Crăciun al împăratului Japoniei. Ana Luca
Un dascăl desăvârşit pentru micuţii care vor să descopere arta culorii: Elena Zavulovici
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
Sotia regretatului Sorin Zavulovici - regizor şi director al teatrului Alexandru Davila - are o carieră la fel de frumoasă precum cea a soţului, despre care însă se ştie mai puţin. Elena Zavulovici este o maestră a culorii, iar în cei peste 40 de ani de carieră, prin mâinile sale au trecut sute de copii cărora le-a insuflat dragostea pentru frumos. Acum îi învață pictura pe puștii de la cercul Sensibilitate și culoare al Centrului Cultural Pitești.
Pasiunea pentru artă a moştenit-o de la mama sa care a urmat cursurile cursurile Școlii de Arte la Câmpulung şi care a încurajat-o să-şi exprime
Restaurantul CAMINO din Curtea de Argeș și-a redeschis porțile!
Luni, 04 Noiembrie 2013 00:00
# Un sobor de preoți a sfințit momentul! Un eveniment deosebit a avut loc în Curtea de Argeș, chiar de Sf Dumitru. La zi mare, Orașul Regilor a inaugurat restaurantul-hotel Camino care, de acum înainte, se va plia pe gusturile clienților săi. Un sobor de preoți a făcut o slujbă de sfințire a locului, iar afară invitații au petrecut cum s-au priceput mai bine, cu ocazia acestui eveniment.
Bătaie de joc, sub ochii prea blânzi ai oamenilor legii!
Luni, 28 Octombrie 2013 15:01
# Secretara lui Penescu încălca legea însă - motivează aceasta - nu știa... Secretara lui Penescu, Larisa Mihăescu, nimeni alta decât administratorul firmei BBE Media, distribuia presa prin chioșcurile de ziare amplasate prin tot orașul Pitești. Dacă ar fi fost numai așa, atunci n-ar fi fost nicio problemă. Numai că, pe lângă ziare, se mai vând, fără nicio problemă, gume, pixuri, țigări, brichete, șervețele, etc, pentru care ar trebui să existe o casă de marcat care să elibereze bon fiscal. Odată călcate de comisarii Gărzii Financiare Argeș, s-au descoperit toate aceste nereguli, ba chiar și multe altele, printre care și faptul că la chioșcul de lângă Cinema București se vindea țuică la litru. Oamenii legii au aplicat pentru această din urmă faptă doar un
Cornel Penescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare
Luni, 28 Octombrie 2013 14:57
Joi, Tribunalul Prahova s-a pronunţat în dosarul „Mită pentru arbitri 1”, dosar în care este judecat și omul de afaceri din Pitești Cornel Penescu. Fostul finanțator al lui FC Argeș a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, însă decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Liviu Făcăleață (fostul director general de la PIC) și Gheorghe Constantin (fost președinte al Comisiei Centrale de Arbitri) au primit fiecare, în acelaşi dosat, câte 3 ani de închisoare cu executare, în timp ce Florin Prunea, fost director de relații internaționale în Federația Română de Fotbal, și arbitrul Marcel Savaniu au fost achitați.
Poliția Locală, în contact cu cetățenii din Războieni
Luni, 28 Octombrie 2013 14:55
# Următoarea întâlnire cu cetăţenii va avea loc pe data de 31-10-2013, orele 18.00, la Şcoala nr 12 Trivale. La iniţiativa conducerii Poliţiei Locale, luni, 21 octombrie 2013, la şcoala nr 17 – Războieni s-a desfăşurat o întalnire între conducerea instituţiei incluzând şi pe cei doi directori, Nicolae Valerică şi Mihai Florea Ciprian, cât şi şefii de servicii. La întâlnire au fost prezenţi mai mulţi administratori şi preşedinti ai asociaţiilor de locatari din cartierul Războieni. Întâlnirea a durat mai bine de o oră, timp în care cetăţenii şi-au expus mai multe probleme printre care reamintim: câinii comunitari,
Istorii argeșene branduite, în serial. Personalități și mărci înregistrate ale localităților din județ
Luni, 28 Octombrie 2013 14:53
Argeșul a fost și va rămâne un loc de referință pe harta culturii românești, indiferent că vorbim despre următorii 100 de ani, sau despre viitorii 1000 de ani. Personalități politice, culturale și nu numai au plecat de pe tărâmul Meșterului Manole și au promovat Argeșul, prin activitatea și numele lor, în lume. Despre niciuna dintre localitățile noastre nu se poate spune că n-a dat istoriei vreo personalitate de al cărei nume să se lege și cel al localității. Am folosit ca material documentar două volume scrise de Grigore Constantinescu: „Argeșul monumental” și ”Argeș-Dicționar Etnocultural”.
La Mioveni a început distribuirea alimentelor din fondurile de intervenţie comunitară
Luni, 28 Octombrie 2013 14:45
1.586 de persoane defavorizate din oraşul Mioveni vor beneficia de produse alimentare provenite din fondurile de intervenţie comunitară. Distribuirea produselor a început din data de 16 octombrie 2013.
De cele nouă produse alimentare vor beneficia persoanele care primesc ajutor social, şomerii indemnizaţi, cei neindemnizaţi, pensionarii sistemului public de pensii şi cei în baza unor legi speciale a căror pensie este sub 400 de lei pe lună şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.
Bilete de tratament nevalorificate
Luni, 28 Octombrie 2013 14:39
La sediul Casei Judeţene de Pensii Argeş s-a afişat lista biletelor de tratament balnear rămase nevalorificate pentru seria 12, cu plecare în data de 25 octombrie 2013. A rămas un numar de 160 de bilete, cele mai multe fiind în statiunile Olăneşti, Călimaneşti, Herculane, Căciulata, Slănic Prahova.
Eliberarea acestor bilete se face în zilele de 23 si 24 octombrie 2013.
Contribuţia individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei.
Necropola regală, cu materiale luate pe datorie de la firmele din oraș
Luni, 28 Octombrie 2013 14:38
În urmă cu 4 ani era așezată piatra de temelie a Necropolei Regale de la Curtea de Argeș. S-a convenit ca toate cheltuielile cu proiectul, adică în valoare de vreo 70.000 de euro, să fie suportate de către Casa Regală a României. Construcția, lată de 36 m și înaltă de 21 m, cu 16 morminte, urma să fie ridicată pe cheltuiala Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Lucrarea a ajuns spre acoperiș și, după cum înaintează, se pare că va fi gata în mai puțin de un an. În mare parte, banii strânși provin de la preoții din județ, și au fost investite deja câteva sute de mii de euro. Din câte mai știm, popii sunt datori la
Mai multe articole..
Pagina 278 din 335
«ÎnceputAnterior271272273274275276277278279280UrmătorSfârşit»