Concert în stil italian, joi, la Filarmonica Pitești

Publicat pe : 2 noiembrie 2014

Distribuie știrea

În prima zi de joi a lui noiembrie, Filarmonica Piteşti organizează, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un concert simfonic în care se va interpreta muzica lui Rossini, Rodrigo, Schubert şi Mendelssohn-Bartholdy. În program, Uvertura la Italianca în Alger (Giaochino Rossini), Concierto de Aranjuez (Joaquin Rodrigo, aranjament pentru harpă de J. Rodrigo/Nicanor Zabaleta), Uvertura în Do major, În stil italian (Franz Schubert) şi Simfonia nr. 4 în La major, Italiana (Felix Mendelssohn-Bartholdy). Dirijor, Raffaele Cancelliere (Italia), solistă, la harpă, Miruna Vidican.

Născut în 1977, dirijorul Raffaele Cancelliere a absolvit mai multe secţii ale Conservatorului „Nicola Sala” şi ale Conservatorului „Luigi Cherubini”, perfecţionându-şi studiile la cursurile de master şi de dirijat, organizate de diferite filarmonici din întreaga lume: Lituania, Rusia, Germania, Austria etc. A mai concertat în România, la Braşov, unde a urmat cursurile de masterclass ale maestrului Octav Calleya. Deşi tânăr, a acumulat experienţă atât în arta pianisticii, a dirijatului, cât şi a compoziţiei simfonice, multe dintre concertele sale fiind televizate.
Miruna Vidican a început studiul muzicii de la opt ani, când a cântat în Corul Radiodifuziunii Române. Trei ani mai târziu începe studiul harpei la Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti. Profesoară de harpă la liceul la care a fost elevă, Miruna Vidican a absolvit UNMB Bucureşti. Fostă angajată a Filarmonicii Piteşti, Miruna Vidican este laureată a mai multor concursuri de specialitate, susţinând recitaluri şi concerte în ţară şi în străinătate.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE