Pe fondul recentei tragedii de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, deputatul Mihai Deaconu, locuitor al municipiului Curtea de Argeş, printr-o declaraţie politică, vorbeşte despre problemele cu care se confruntă sistemul sanitar din Curtea de Argeş, cunoscând mai îndeaproape lipsurile acelui spital. Deputatul atrage atenţia guvernanţilor la subfinanţările şi la deficitul de personal cu care se confruntă sistemul sanitar din România, dând exemplu spitalul cu pricina unde, datorită acestor probleme, s-au desfiinţat mai multe secţii.
,,Cazul de la Curtea de Argeş în care un copil de opt ani a fost adus la Secţia Urgenţe a Spitalului Municipal într-o seară şi a doua zi a decedat pe patul de spital, a ajuns să fie cunoscut în toată ţara.
Acest lucru este greu de imaginat, acum la începutul secolului XXI, când beneficiem de descoperiri ştiinţifice uluitoare, de tehnici de informare şi comunicare moderne şi rapide, de aparatură medicală performantă cu ajutorul căreia se poate diagnostica şi depista cu precizie orice tip de boală.
Să fie oare superficialitatea cu care a fost tratat acest caz de către medicii aflaţi în tură la acea oră, cauza principală a tragicului eveniment sau lipsa de responsabilitate şi profesionalism a acestora, însoţite de starea deplorabilă în care se află întreg sistemul de sănătate, care în momentul actual se confruntă cu o lipsă acută de specialişti, de medicamente şi altele?
În condiţiile unei subfinanţări sistematice la care este supus sistemul de sănătate de 25 de ani, acesta nu mai prezintă un interes deosebit pentru medici şi celelalte cadre medicale care au fost şcolite în România şi care preferă ofertele din străinătate mult mai atractive.
Aşa se face că, la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş, o serie întreagă de secţii de specialitate ca ORL, Oncologie, Cardiologie, Radiologie, Diabet Zaharat, Urgenţa Stomatologie, ATI- (Terapie intensivă), Farmacie nu mai funcţionează din lipsa de medici şi personal de specialitate. Din acest motiv gărzile sunt efectuate de un număr redus de medici, iar rezidenţii repartizaţi sunt trecuţi în mare parte doar pe hârtie. Dacă, în ceea ce priveşte actul medical, în organigrama spitalului apar posturi vacante şi neocupate, în cazul personalului administrativ şi auxiliar posturile sunt ocupate 100%. Este inadmisibil că Guvernul şi Ministerul Sănătăţii se ocupă cu lucruri mărunte cum ar fi analiza unei moţiuni de cenzură din trecut şi nu tratează cu maximă seriozitate astfel de probleme cu care se confruntă majoritatea spitalelor din Romania. Nu putem să stăm nepăsători şi să asistăm în continuare la cum mor oameni cu zile, în condiţiile în care sistemul de sănătate este susţinut din contribuţiile celor care ar trebui să se bucure de serviciile oferite de acesta. Consider că sistemul medical este un domeniu absolut prioritar şi că în momentul de faţă are nevoie de o reformă reală, susţinută de o finanţare adecvată şi de politici corecte care să elimine definitiv asemenea neajunsuri, pentru că Dumnezeu a lăsat oamenii pe pământ ca să trăiască şi nimeni nu are dreptul să se joace cu vieţile lor”, a precizat deputatul Mihai Deaconu.
