Festivalul Național de Muzică Ușoară „Laleaua de Aur”şi-a desemnat câştigătorii

Publicat pe : 18 octombrie 2015

Distribuie știrea

Peste 60 de concurenţi din toată ţara, cu vârste între 6 şi 25 ani, şi-au dat întâlnire la cea de-a  IX-a ediţie a Festivalului Național de Muzică Ușoară „Laleaua de Aur”, ce a avut loc în perioada 14 -16 octombrie, în Mioveni.
Festivalul a fost împărțit în două secțiuni: „Laleaua de Aur Junior” (pe 14 octombrie, pentru cei cu vârsta între 6 și 14 ani) și „Laleaua de Aur” (pe 15 octombrie, pentru concurenții cu vârsta între 15 și 25 de ani).

Câştigătorii au fost premiaţi vineri, 16 octombrie a.c., în cadrul „Galei Laureaţilor”, ce s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor.
După lungi consultări, juriul, din care au făcut parte Dida Drăgan – interpret de muzică ușoară, Nico – interpret muzică ușoară, Carmen Aldea Vlad – poet, textier, Adina Cezar – coregraf, Dan Dimitriu – compozitor, dirijor, Argentina Culcuș – Director Centrul Cultural Mioveni și Elisabeta Panait – Director Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia, a decis următorii câştigători:

# Grupa de vârstă 6-8 ani
Trofeul “Laleaua de Aur” Junior – Bratu Mara Elena, Mioveni;
Premiul I – Bratoşin Mihai,Vrancea;
Premiul II – Meleşcanu Andreea, Glăveneşti;
Premiul III – Mihalaşcu Andra , Buzău;
Menţiune I – Mocanu Maria,Galaţi;
Menţiune II –  Bostan Adina, Galaţi;
Menţiune III – Nicula Ilona, Buzău.
# Grupa de vârstă 9-11 ani
Trofeul “Laleaua de Aur” Junior – Niculae Maria Alexia, Mioveni
Premiul I – Stoica Eduard, Ploieşti;
Premiul I –Ungureanu Eduard ,Braşov;
Premiul I – Onete Rebeca , Bucureşti;
Premiul II –Bulgaru Ioana, Galaţi;
Premiul III – Marei Ahmed, Bucureşti
Menţiune I –Drăgoiu Marina, Buzău;
Menţiune II –  Turtică Lorena, Bârlad;
Menţiune III –Andonescu Giulia,Câmpeneasca.
# Grupa de vârstă 12-14 ani
Premiul I – Miţaru Teodora,Vâlcea;
Premiul I –Andronic Diana,Oneşti;
Premiul I –Lisaru Ingrid, Mioveni;
Premiul I –Mihălaşcu Diana, Buzău;
Premiul II –Zaharia Diana, Galaţi;
Premiul III –Prisecariu Andreea, Botoşani.
# Grupa de vârstă 15-25 ani
Trofeul “Laleaua de Aur”- Ştefania Vorovenci, Mioveni.
Premiul I –Gună Cezar,Alexandria;
Premiul I –Ghergin Ioana,Bucureşti;
Premiul II –Ştefănescu Diana, Piteşti;
Premiul II –Bădulescu Ion Moise, Mioveni;
Premiul II –Diaconescu Miruna, Bârlad;
Premiul III –Selena Iulian, Piteşti
Premiul III –Poenariu Valentin, Mioveni.

Vezi și știrea  Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș în slujba comunității la Festivalul „Rădăcini Argeșene”

De asemenea, câştigătorii  trofeelor, dar şi ocupanţii locul I au primit cadou din partea europarlamentarul Viorica Dăncilă o excursie de 3 zile la Bruxelles.
Aceste premii au fost oferite de către deputatul de Mioveni, Simona Bucura Oprescu.
Premierea a fost condimentată de recitalul trupei ALB NEGRU.
Organizatorii evenimentului au fost Consiliul Local, Primăria și Centrul Cultural Mioveni și Casa de Cultură a Sindicatelor “ Dacia ”.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE