Ateliere creative la Biblioteca Judeţeană Argeş

Publicat pe : 15 februarie 2016

Distribuie știrea

Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu” Argeş, prin Secţia Tinerilor, vine în întâmpinarea nevoilor de cunoaştere şi de relaxare a copiilor, prin organizarea a cinci ateliere creative, cu scopul de a-i atrage pe aceştia spre bibliotecă, spre lectură, de a le oferi modalităţi inedite de petrecere a timpului liber.
Cele cinci ateliere organizate lunar de către Secţia Tinerilor sunt:
# Atelierul ”Idei cusute”: la acest atelier vin copii cu vârsta cuprinsă între 9-12 ani, care învaţă tainele meşteşugului popular românesc. atelierul se desfăşoară sub formă de şezătoare: în timp ce copiii lucrează (de exemplu, creează semne de carte cu îndemnuri spre lectură), se spun ghicitori, zicători, proverbe.

# Atelierul ”Biblioclubul micilor iscusiţi”: este un club dedicat aniversării celor mai importante zile din fiecare lună. La începutul atelierului se citeşte o poveste a cărei tematică este legată de subiectul respectiv. La finalul fiecărui atelier, are loc un concurs pe baza poveştii citite.
# Atelierul de reciclare: Copiii realizează obiecte folositoare din materiale reciclabile: suport de pixuri, dopuri de peturi, cartoane, ziare etc. La acest atelier micuţii învaţă cum pot fi transformate banalele role de hârtie igienică în fluturi zglobii, albinuţe, iepuraşi, ursuleţi, dar şi copaci, creând, astfel, un colţ de natură vie.
# Atelierul ”Clubul de făurit poveşti”: copiii realizează câte un obiect prin tehnica origami, iar pe baza acelui obiect creează şi o poveste. La final, după ce fiecare creează câte o poveste, se votează cea mai frumoasă poveste, după care această poveste este postată pe pagina de Facebook.
# Atelierul de mărgelit, care este dedicat celor curioşi să înveţe cum se realizează bijuteriile handmade, să înveţe tehnicile de bază şi să-şi dezvolte creativitatea şi îndemânarea.
Copiilor care participă la aceste ateliere li se pun la dispoziţie materialele din care sunt create obiectele, iar la finalul fiecărui atelier participanţii îşi iau obiectele create acasă. Toate cele cinci ateliere fac parte dintr-un proiect mai amplu intitulat „Să meşterim împreună”, care a fost iniţiat de bibliotecara Ramona Postu de la Secţia Tinerilor. La aceste ateliere participă elevi de la şcolile piteştene, inclusiv de la şcolile care au parteneriat cu Secţia Tinerilor: Şcoala ”Negru-Vodă din Piteşti”, Şcoala nr. 11 ”Mihai Eminescu”, ”Clubul elevilor” din Costeşti, Şcoala ”Ion Pillat” din Piteşti. De asemenea, Secţia Tinerilor înscrie la aceste ateliere şi pe cititorii fideli care vin să împrumute cărţi de la această secţie. Părinţii copiilor sunt extrem de receptivi şi încântaţi faţă de iniţiativa Secţiei Tinerilor de a organiza aceste ateliere creative, pentru că, indiferent de condiţiile meteo, copiii lor vin la aceste ateliere să-i petreacă timpul liber în compania cărţilor.
În cadrul Secţiei Tinerilor, copiii cu vârsta cuprinsă între 3-7 ani pot găsi un loc fascinant creat special pentru ei, şi anume ludoteca BiblioPiticii. Cei mici se pot relaxa, se pot juca şi învăţa alături de adevăraţii lor prieteni, cărţile. Porţile poveştilor le sunt larg deschise în acest loc. Ei au la dispoziţie jocuri cu puzzle, lego, creioane colorate şi carioci.
Pentru înscrieri, vă aşteptăm la Secţia Tinerilor din cadrul Bibliotecii Judeţene ”Dinicu Golescu” Argeş sau accesaţi adresa de mail [email protected].
Sabina DIACENCO

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE