Iată că, la nici o săptămână de la votarea listei PSD pentru consilierii județeni, care a suferit mici modificări prin locurile esențiale, s-a aflat și adevărul despre modificările care au fost făcute. Dacă la anumiți membri PSD ne așteptam să-i găsim pe liste, cum ar fi generalul fără grade, ex PDL-ist, actualmente mare PSD-ist, Gabriel Bratu, nimeni nu se aștepta ca liderii PSD Argeș să-l poziționeze pe actualul președinte al Consiliului Județean, Florin Tecău, tocmai pe locul 20, loc neeligibil, desigur.
Însă de la aflarea acestei vești am făcut mari săpături pentru a desluși mutarea făcută de greii din PSD Argeș. Tot făcând săpături, trebuie să vă mărturisesc că nu am găsit niciun schelet care să ne îndrepte către adevăr. Dar, tocmai aici se află adevărul.
,,A trădat statutul partidului”
Așa cum spuneam pe lista consilierilor județeni PSD Argeș întâlnim foste miss-uri, foste ospătărițe, foști PDL-iști, foști PP-DD-iști, unii dintre cei enumerați clasându-se chiar pe locuri eligibile. Dar surpriza cea mai mare a fost locul lui Florin Tecău, care se află pe poziția 20, loc neeligibil.
Așadar, după ce stat în fruntea C.J. Argeș mai mulți ani, ca vicepreședinte, iar din 2014 ca președinte, iată că PSD-iștii acum l-au înlăturat, umilindu-l cu poziția 20 pe lista consilierilor județeni.
Dar pentru orice lucru există și o explicație, care, iată, vine de la o sursă demnă de toată încrederea. Această sursă din PSD ne explică faptul că Tecău a fost înlăturat din fruntea C.J. Argeș pentu că a încălcat grav statutul partidului.
,,Păi să stai tu atâția ani în fruntea C.J. și să nu ai nici măcar un dosar, nu este o abatere gravă de la statutul partidului?!”, ne explică sursa noastră, frustrată de prestanța jalnică a lui Florin Tecău.
Iată că așa am aflat și noi adevărul de ce nu a mai fost dorit Tecău în fruntea C.J. Argeș de către conducerea PSD.
,,A stat atâția ani vicepreședinte. Apoi am zis să plusăm și să-l facem președinte, poate tentația este mai mare, dar tot degeaba. Adică, să conduci tu atâta timp Consiliul Județean Argeș și să nu ai nici măcar un dosar?! Păi, spuneți-mi și dumneavoastră, dacă ăsta este PSD-ist cu adevărat. Este clar că a încălcat grav statutul partidului. Păi la noi dacă nu ai măcar un dosar nu ai ce să cauți în partid, nici măcar ca simplu membru. Ce zicea electoratul dacă ieșeam, iar, în față cu unul care nu are dosare?! Păi ne batem joc de electorat. Acum l-am pus pe Manu. Nici ăsta nu cred că are dosare, dar cel puțin are un mare potențial de creștere. Poate o fi făcut și el ceva pe acolo pe la IML, căci, dacă nu, iar o să ne bată electoratul obrazul”, ne-a explicat sursa noastră. Lucian GHERGUȘ
